Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cu ocazia sărbătoririi Crăciunului pe stil vechi, președintele Maia Sandu le-a transmis cetățenilor Republicii Moldova, vineri, un mesaj, pe Facebook.
„Astăzi este Crăciunul pe stil vechi, prilej cu care transmit gânduri bune, însoțite de urări de sănătate și de bucurie, tuturor celor care serbează în această zi Nașterea Domnului!”, a scris Maia Sandu pe rețeaua de socializare.
Președintele Republicii Moldova a atenționat și cu privire la pandemia COVID-19:
„Vom sta la masa de sărbătoare împreună cu familia și prietenii – și pentru că suntem în vremuri de pandemie, vă rog să fiți precauți și să vă îngrijiți și de sănătate. Vom vorbi cu oamenii dragi aflați departe, cărora le ducem dorul, și ne vom aminti de cei plecați dintre noi. Ne vom bucura că ni s-a dat încă un an în care să facem mai bune lumea și locul în care trăim. Dintotdeauna, Crăciunul este sărbătoarea care ne poate aduce mai aproape unii de alții și ne poate face mai uniți. Trebuie doar să ne deschidem inimile. Crăciun fericit!”, a mai tranmis Maia Sandu.
sursa foto: Facebook/ Maia Sandu
Si mai ziceati ca e romanca.
E mai româncă decât tine. Asta e sigur.
O cheamă Maia SANDU. Ce e, daca nu româncă? Sau ce vrei sa spui de fapt?
Maia e un nume neaos 😂
Nu a fost și nu o sa fie niciodată româncă.Clar
E româncă 100%. Scrie și vorbește românește mai bine decit toți dacii liberi din AUR! 👏
Dacă ne luăm după convingerile tale că un român pupă moaștele de două ori pe zi, atunci reese că doar tu ești român 😁😂
…de sanatate si de contrabanda!!!Asteptam exulzarea lui Rizea, asteptam expulzarea infractorilor cu gulere albe!Ar trebui sa va taiem toate ajutoarele!
o groaza de rusofili/mongoli se contorsioneaza pe aici..
El – e un el bovis. Rusofil abject.
Elena Ceauşescu Reloaded. Ţopârlănia iese la iveală, oricât de mulţi stilişti şi bani ai avea.