Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Mai mulţi pasageri evrei care comandaseră meniuri cuşer pe o cursă aeriană de la Buenos Aires la Madrid a companiei Iberia au primit luni platouri cu inscripţia ‘Free Palestine’ (Palestina liberă sau Eliberaţi Palestina), transmite marţi AFP, citată de Agerpres.
Incidentul a avut loc în timpul zborului IB0102, a precizat într-un comunicat Delegaţia Asociaţiei Israeliţilor Argentinieni (DAIA), care acuză „un act grav de antisemitism”.
Unul din pasageri a găsit mesajul scris cu stiloul pe ambalaj, arată DAIA; asociaţia a publicat pe site-ul său de internet şi o fotografie cu platoul. Alţii au primit platouri inscripţionate doar cu prescurtarea ‘FP’.
DAIA afirmă că „a contactat responsabilii companiei pentru a cere explicaţii şi acţiuni imediate” în urma „actului discriminatoriu”.
Iberia a recunoscut incidentul printr-un comunicat şi a precizat că a început „o anchetă aprofundată, atât internă cât şi la furnizorii externi răspunzători de serviciul de alimentaţie, pentru a clarifica faptele”.
Articolul continuă mai jos
Transportatorul aerian spaniol a adăugat că „echipajul Iberia a documentat evenimentele şi s-a implicat pentru a reacţiona la preocupările pasagerilor implicaţi. Comandantul a venit personal să le prezinte scuze în numele companiei”.
Comunicatul afirmă că „astfel de comportamente sunt inacceptabile şi contrare valorilor de respect şi incluziune care constituie o parte esenţială a identităţii Iberia” şi promite că vor fi luate „toate măsurile necesare”.
În 23 iulie, un incident a afectat pasageri evrei francezi a unei alte companii aeriene spaniole, Vueling – firmă low cost deţinută ca şi Iberia de grupul IAG, corporaţia-mamă a British Airways. Circa 50 de adolescenţi care se întorceau dintr-o vacanţă în Spania au fost debarcaţi împreună cu însoţitorii lor cu câteva minute înainte de decolarea de pe aeroportul Valencia.
Vueling a invocat „motive de securitate”, acuzându-i pe tineri că au avut un „comportament necorespunzător” la bordul avionului. Versiunea a fost dezminţită ferm de asociaţia care organizase tabăra de vacanţă; aceasta a anunţat că va depune o plângere pentru „violenţă” şi „discriminare pe baza religiei”.
Cu atâția islamiști în Europa, nu-i de mirare. Când vor fi și mai mulți, ce va fi ?
presa ar trebui sa fie libera!
ma uit cu regret la presa din Bihor, aservita PNL.
in ultimii 10 ani au incasat aproape jumate de milion de euro
Dacă tot mai muți creștini sunt căsăpiți, catolici și membri ai altor confesiuni din mai multe state își vor manifesta regretul pentru distrugerea Bisericii Sfintei Familii de către barbari.
Peace in Israel & Palestine