G4Media.ro

Mai multe rachete au fost trase în apropiere de ambasada SUA din…

Mai multe rachete au fost trase în apropiere de ambasada SUA din Bagdad

Mai multe rachete au lovit, duminică devreme, în apropiere de ambasada americană de la Bagdad, a indicat pentru AFP o sursă militară americană, al 19-lea atac contra intereselor americane în Irak în aproape patru luni, transmite News.ro.

Jurnalişti AFP au auzit explozii puternice în centrul Bagdadului unde se află ultrasecurizata Zonă verde, sediul instituţiilor irakiene şi al mai multor ambasade.

Aceste explozii, care au avut loc în jurul orei 00.30 GMT, au declanşat sirenele de la alarma ambasadei americane, potrivit unei surse diplomatice. Ele au fost urmate de un survol aerian în zonă, a constatat un jurnalist de la AFP.

Nu au fost semnalate daune materiale, nici victime la primele ore, duminică.

Atacurile cu rachete contra soldaţilor, diplomaţilor sau a instalaţiilor Statelor Unite în Irak s-au înmulţit de la sfârşitul lui octombrie 2019. Ele au ucis un american şi un soldat irakian.

Niciunul dintre cele 19 atacuri înregistrate din 28 octombrie nu a fost revendicat, dar Washingtonul acuză că în spatele ostilităţilor s-ar afla facţiunile armate pro-Iran.

Tensiunile dintre Washington şi Teheran, ambii aliaţi ai Bagdadului, au degenerat la sfârşitul lui 2019 pe teritoriu irakian, ducând la asasinarea, la Bagdad, a generalului iranian Qassem Soleimani la ordinul preşedintelui american Donald Trump.

Iranienii au ripostat cu o ploaie de rachete la o bază irakiană unde se află soldaţi americani, rănând aproape o sută dintre aceştia.

Facţiunile armate irakiene pro-Iran, care şi-au pierdut liderul de facto în raidul contra lui Soleimani, Abou Mehdi al-Mouhandis, promit şi ele „răzbunare” contra Statelor Unite.

Parlamentul irakian a cerut deja expulzarea a 5.200 de soldaţi americani din ţară.

În mod regulat, facţiunile ameninţă aceste trupe. Sâmbătă, una dintre cele mai radicale facţiuni pro-Iran din Irak, Noujaba, a afirmat pe Twitter că „a decis să înceapă numărătoarea inversă pentru suveranitatea (Irakului) şi răspunsul forţelor de ocupaţie americane”.

„Suntem mult mai aproape decât vă imaginaţi”, a ameninţat gruparea, publicând o fotografie cu un blindat american.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează