G4Media.ro

Macron i-a reafirmat premierului irakian hotărârea Franței de a continua lupta împotriva…

sursa foto: Pixabay.com

Macron i-a reafirmat premierului irakian hotărârea Franței de a continua lupta împotriva Statului Islamic, după moartea a trei militari francezi

Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, într-o convorbire cu prim-ministrul irakian, determinarea sa de a combate gruparea Stat Islamic, după ce trei militari francezi au murit în luna august în această ţară, a anunţat miercuri Palatul Elysee, informează AFP, citată de Agerpres.

Emmanuel Macron i-a reiterat lui Mohamed Chia al-Soudani „angajamentul Franţei de a continua lupta împotriva Daesh (acronimul arab al grupării Stat Islamic), angajamentul său ferm în cadrul coaliţiei internaţionale, alături de guvernul irakian, guvernul regional al Kurdistanului irakian şi Forţele Democrate Siriene, precum şi sprijinul său acordat populaţiilor irakiene, în special în zonele libere de Daesh”, a precizat Preşedinţia franceză.

Convorbirea telefonică a avut loc marţi, la câteva ore după anunţarea morţii unui membru al forţelor speciale franceze în cadrul unei operaţiuni antijihadiste în sprijinul armatei irakiene. Alţi patru militari francezi au fost răniţi în timpul acestei operaţiuni.

De asemenea, alţi doi militari francezi au fost ucişi în august, în alte circumstanţe.

Potrivit unei surse din serviciile de securitate irakiene de la Kirkuk, luni seara o operaţiune comună a „forţelor antiteroriste irakiene şi a unor militari ai forţelor franceze staţionate la Kirkuk a for vizată de o ambuscadă” a unor jihadişti din gruparea Stat Islamic în provincia Salahedin (Salah ad Din), în deşertul Al-Aith, ce se învecinează cu provincia Kirkuk.

„Premierul irakian i-a mulţumit preşedintelui Republicii Franceze şi a adus un omagiu celor trei militari francezi care au murit în operaţiune în Irak în ultimele zile”, potrivit comunicatului Preşedinţiei franceze.

Circa 600 de militari francezi sunt desfăşuraţi în această regiune, în cadrul operaţiuni Chammal, care are o componentă de formare şi consiliere a forţelor irakiene, şi o componentă de sprijin aerian pentru coaliţia internaţională Inherent Resolve împotriva grupării SI, înfiinţată în 2014.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...