Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un bărbat în vârstă de 80 de ani, suspectat că ar fi făcut parte din „lunetiștii de weekend” care, în timpul asediului din Sarajevo la începutul anilor ’90, ar fi plătit bani pentru a putea trage asupra civililor, a fost interogat luni la Milano, potrivit presei italiene, citată de Le Figaro.
Bărbatul octogenar, fost șofer de camion care locuiește în regiunea autonomă Friuli-Veneția Giulia, în nord-estul Italiei, este suspectat de procuratura din Milano de „omucidere voluntară continuă și agravată de motive abjecte”, potrivit agenției de presă italiene Ansa.
„Clientul meu a răspuns la toate întrebările și și-a reafirmat nevinovăția”, a declarat avocatul său, Giovanni Menegon, la ieșirea de la interogatoriu. Solicitat de AFP, parchetul din Milano nu a dat niciun răspuns. Acesta a deschis în octombrie o anchetă privind presupusele călătorii ale „turiștilor de război”, printre care numeroși italieni, majoritatea simpatizanți de extremă dreapta, pasionați de arme și înstăriți, care s-ar fi deplasat în timpul războiului din Bosnia pe dealurile din jurul Sarajevo, plătind pentru aceasta armata sârbilor bosniaci care asediau orașul, pentru a putea trage asupra civililor.
Bărbatul interogat luni la Milano, prezentat de presa italiană ca fiind pasionat de vânătoare, posesor al mai multor arme de foc și nostalgic al fascismului, s-ar fi lăudat în public că a fost în Bosnia „la vânătoare de oameni”. Mărturiile locuitorilor satului său ar fi permis anchetatorilor să ajungă la el.
„Conform mărturiilor culese, el le povestea prietenilor săi de la barul din cartier ce a făcut în timpul războiului din Balcani”, a declarat pentru AFP jurnalista independentă Marianna Maiorino, care a investigat acești presupuși „lunetiști de weekend” și a fost ea însăși interogată în cadrul anchetei italiene.
„Nu sunt îngrijorat, este doar unul dintre numeroasele cazuri, mari sau mici, care m-au marcat în viață, am trăit multe”, a declarat suspectul duminică pentru Messaggero Veneto. El a recunoscut pentru același ziar că s-a dus în Bosnia în timpul războiului, dar „pentru muncă, nu pentru vânătoare”, considerând că declarațiile sale publice au fost interpretate în mod exagerat.
Ancheta preliminară deschisă în toamnă de parchetul din Milano vine în urma depunerii unei plângeri de către jurnalistul și scriitorul italian Ezio Gavanezzi, care se bazează în special pe două mărturii care apar în documentarul „Sarajevo Safari” al regizorului sloven Miran Zupanic, lansat în 2022.
Justiția bosniacă, care s-a ocupat de aceleași acuzații în 2022, desfășoară, de asemenea, propria anchetă.
În timpul asediului de la Sarajevo (1992-1996), cel mai lung din istoria războiului modern, peste 11.500 de persoane au fost ucise în oraș, dintre care câteva sute de copii, potrivit cifrelor oficiale bosniace.
Așa, doar pe șoferul ăsta l-au găsit. Nimeni altcineva.