G4Media.ro

Ludovic Orban: Negocierea pentru viitorul Guvern se face după ce cade Cabinetul…

Foto: Facebook Rareș Bogdan

Ludovic Orban: Negocierea pentru viitorul Guvern se face după ce cade Cabinetul Dăncilă / În ultimă instanță, președintele desemnează candidatul de premier care are șansa de a forma o majoritate parlamentară

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni seara, la Realitatea TV, că negocierea pentru un guvern fără PSD va începe după ce cade Cabinetul Dăncilă și că, în ultimă instanță, președintele desemnează candidatul de premier care poate forma o majoritate.

Ludovic Orban a spus că discuțiile între partide despre un nou premier, în eventualitatea trecerii moțiunii de cenzură, nu trebuie să aibă loc înaintea căderii Guvernului condus de Viorica Dăncilă.

Liderul PNL a subliniat că prioritatea o reprezintă înlăturarea de la putere a unei guvernări nocive. El a spus că, prin votul dat la alegerile europarlamentarii, românii au arătat că vor să scape de guvernarea PSD, iar PNL a anunțat din timpul campaniei că este pregătit să își asume guvernarea.

„Eu nu sunt dispus să renunț la susținerea acestei moțiuni de cenzură. Sunt două etapte distincte, prima etapă este votul la moțiunea de cenzură, a doua etapă constituirea unui nou guvern, în cazul în care moțiunea de cenzură trece”, a arătat Ludovic Orban.

El a precizat că liberalii vor negocia cu toate partidele și parlamentarii, cu excepția celor de la PSD.

Vom încerca să negociem inclusiv cu grupurile parlamentare ale ALDE”, a precizat liderul PNL.

Ludovic Orban a amintit că el este propunerea PNL pentru funcția de premier, dar că nu se cramponează de o funcție și că la negocierile dintre partide, în eventualitatea căderii Guvernului Dăncilă, vor fi propuneri de prim-ministru și din partea altor partide.

„După căderea Guvernului vor exista negocieri. La aceste negocieri sigur că vor exista mai multe formule posibile, mai mulți candidați de premier. Până la urmă, președintele va alege în ultimă instanță să propună un candidat de premier care are șansa de a forma o majoritate parlamentară. Asta stă în puterea președintelui”, a spus Orban.

Sursa foto: Facebook

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

16 comentarii

  1. Asta face acum pe prostul in speranta ca va reusi sa ne mai prosteasca si el!!!!!!!!!!
    L-a desconspirat suficient Denis Rifai pentru a intelege oricine ca de fapt nici PNL nu vrea cu adevarat sa darame acest guvern!

    • PS:
      „Le-am luat voturile, i-am pacalit pe fraieri, un an putem sa-i mai ducem cu vorba si sa intretinem speranta din gura”.

    • Buna seara
      Va urmaresc cu deosebit urmarit deo vreme. Am impresia ca PSD ignora cu reavointa cu care au guvernat pana acum voturile cetatenilor acestei tari. Cum oare ne putem explica altfel ca a trecut o saptamana de cand romanii au votat in mod covarsitor in potriva PSD si Viorica Dancila este ina prim ministru, la fel si Carmen Dan sau mele.

  2. Ludovic Orban deseneaza guverne iar Rares Bogdan anunta apocalipsa incapacitatii de plata.

  3. Pnl nu are conducator cum ar trebui sa aibe un partid mare trebuie un om ca rares la conducerea pnl unu care sa atraga atentia atunci cind vorbeste nu ca si orban care nu il asculta nici copii cind vorbeste

  4. Ideea asta

    „[…] discuțiile între partide despre un nou premier, în eventualitatea trecerii moțiunii de cenzură, nu trebuie să aibă loc înaintea căderii Guvernului […]

    e din ciclul

    „taiem intai copacul si vedem noi daca ne cade pe casa sau nu”

    FARA program de guvernare.

    insistati, insistati, caci e lumina la etaj.

    • Asa, și, daca pizedeu are ditamai „biblia” de guvernare cu ce ne ajută? Daca miile de km de autostrăzi, zecile de spitale , .., au rămas doar pe hârtie cu ne încălzește programul făcut la un joc de cărți la Scrovistea, cu distracție mare bănuiesc?!! ( cred că se kkau de râs pe ei când băgau promisiunile alea fanteziste)
      Deci , cu ce ne ajută pe noi, domnule, un program de guvernare făcut la misto, să păcălească proștii din țara asta?!? Ce program de guvernare e asta daca nu se aplică? Chiar nu v-ați săturat de mărețul „program de guvernare”? Folosiți metoda „lover boy”, promiteți că oferiți țarii bogăție, iar după alegeri o siluiți și jefuiți
      Programul de guvernare PSD= o lista de minciuni și fantezii pt păcălirea proștilor

  5. Va rugam …….fara ALDE in noul guvern !!!!!!!!!

  6. E incredibil Orban…. se tot pregateste pentru a fi premier, ca Dinamo pentru champions League! O motiune cazuta ARE EFECTE: intareste p$d, bai sica mandolina….asistatule social care esti (da, pentru ca este angajat fictiv la o firma din tg. mures, d-aia).

    Incredibil cat de beat de putere este acest „Ludovice”! Fantastic…pacat de PNL.

  7. Ludovic Orban in rolul „hold my beer”!

    Reamintiti-i careva care a fost scorul la ridicarea imunitatii lui Tariceanu, ieri, ca a lipsit de la oră si nu stie …

    • @Sanitarul,

      Sad, but true! Perfect de acord! La comportamentul lui sica mandolina (nu pot scrie cu litere mari, scuze), si la nesimtirea psd – alde, ce sa faca acum USR la guvernare?! Sincer… iti tranteste majoritatea ORICE proiect!

      Dragnea a disparut, au ramas restul…ciudat, si trist, pentru PNL, ca USR – PLUS demonstreaza mai mult calm si pragmatism….succes, sica! Vezi sa nu uiti de pontajul de la firma unde esti angajat fictiv…

      PS: vezi ca daca esti pe salariul minim acolo, cei de la USR au zis ca taie impozitele pe salariul minim (parca), deci vei lua mai multi bani. 😉

      PS2: vezi ca ieri au intrat bonurile de masa, sica. Din carrefour poti sa iti iei chitara noua, pe bonuri…

  8. Coalitia PSD-ALDE are aceeasi majoritate in parlament ca inainte de alegerile din 26 mai. Votul de la Referendum si europarlamentare nu a schimbat cu nimic configuratia parlamentului national. PSD si ALDE tin cu dintii de putere si nu vor putea fi schimbati decat dupa alegerile parlamentare din 2020, cu conditia ca romanii sa iasa masiv la vot.

  9. Cel mai simplu ar fi ca Doamna Dancila sa fie convinsa sa demisioneze. Toata lumea ar rasufla usurata, PSD-ALDE out, govern de stransura fara nicio responsabilitate, victime colaterale, zero. Nu ar fi deloc greu, numai ca trebuie elaborat un plan, de catre o minte agera si care ar trebui aprobat de o minte cel putin la fel de agera. Din pacate, minti agere nu prea mai sunt, in niciun caz la „stat” fie el stat paralel. Si chiar daca mai sunt, sunt marginalizate.

  10. „Sica” Mandolina falseaza in gol! Inca isi mai face sperante ca cineva il va desemna prim ministru….. Expertiza si viziune….. zero! Mandolina dezacordata cu vreo 3 coarde rupte…..
    20-20….. este aproape!

  11. Aceste chestiuni se rezolva rapid , altfel votantii isi pierd increderea si evident si speranta. Este o zicala care se potriveste momentului „Bate fierul cat este cald”.Dl Sica are o calitate , fidelitatea fata de PNL, insa potentialul este discutabil