G4Media.ro

Ludovic Orban, despre moțiunea de cenzură: Are foarte mari șanse/ Avem angajamente…

Sursa Foto: G4Media.ro

Ludovic Orban, despre moțiunea de cenzură: Are foarte mari șanse/ Avem angajamente de vot la moţiune din partea a încă 7 parlamentari/ 244 e un scor un pic mai confortabil

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică, la Focşani, că alţi şapte parlamentari şi-au luat angajamentul de a semna moţiunea de cenzură împotriva Guvernului PSD, în momentul de faţă iniţiatorii demersului bazându-se pe 244 de voturi, transmite Agerpres.

„Am mai avut foarte multe discuţii cu parlamentari care nu au semnat moţiunea de cenzură şi în momentul de faţă mai avem (…) chiar angajamente de vot la moţiune din partea a încă şapte parlamentari. Ceea ce cred eu – 237 cu şapte, 244 – că e un scor un pic mai confortabil. (…) Dificultatea negocierilor purtate pentru această moţiune de cenzură a rezidat în primul rând în numărul mare de actori care au trebuit să se unească pentru susţinerea acestui demers pe de o parte şi, pe de altă parte, din cauza, să spun, diferenţelor de opinie între aceşti actori pe mai multe puncte. Toate aceste diferenţe au fost lăsate deoparte. Convingerea mea este că la ora actuală toate formaţiunile politice care s-au angajat în susţinerea acestui demers sunt mobilizate la maxim pentru a asigura succesul moţiunii de cenzură”, a afirmat, într-o conferinţă de presă, Ludovic Orban.

Întrebat despre votul UDMR la moţiunea de cenzură, Orban a spus că, deşi aceştia nu vor vota la vedere, nu are nicio emoţie în privinţa votului parlamentarilor acestei formaţiuni.

„În 30 de ani, conducerea UDMR nu a cerut niciodată parlamentarilor UDMR să voteze la vedere. La ei este o cutumă în cadrul grupului UDMR. Pe de altă parte, tot în aceşti 30 de ani, toate deciziile oficiale luate de conducerea UDMR au fost respectate de parlamentarii UDMR. Ca atare, eu nu am nicio emoţie în privinţa voturilor parlamentarilor UDMR”, a arătat Orban.

Liderul PNL a susţinut că are semnale că Guvernul încearcă prin diverse negocieri să împiedice votarea în cazul demersului antiguvernamental şi a atras atenţia PSD că „reprezintă o infracţiune să ofere bani unor parlamentari pentru a le schimba poziţia politică pentru moţiune”.

„Avem semnale din partea multor parlamentari că Guvernul, prin diferiţi emisari, caută să ofere marea cu sarea către parlamentari care au semnat moţiunea de cenzură, cu intenţia de a-i determina să nu vină la vot. Până în momentul de faţă nu am cunoştinţă despre niciunul dintre cei 237 de semnatari că ar fi luat o altă decizie decât aceea de a vota moţiunea de cenzură şi aşa mi se pare profund corect şi normal, pentru că a semna o moţiune de cenzură reprezintă un angajament clar de a vota moţiunea de cenzură. (…) Până acum niciun parlamentar nu mi-a spus că i s-a oferit bani, dar dacă PSD va ajunge în disperare să ofere bani sunt convins că foarte mulţi parlamentari vor spune public lucrul acesta şi îi avertizez pe psd-işti că reprezintă o infracţiune să ofere bani unor parlamentari pentru a le schimba poziţia politică pentru moţiune”, a menţionat Ludovic Orban.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi europarlamentarul Siegfried Mureşan s-au aflat duminică, în Vrancea, unde au avut discuţii cu simpatizanţii din comunele Tătăranu şi Milcovul şi au făcut o scurtă vizită la Festivalul Viei şi Vinului „Bachus” 2019.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. Domnule Orban ,este imperios necesar ca sa creati o atmosfera de responsabilitate in rindul opozitiei auto declarate asa . In acelasi timp ,- trebuie sa dovediti natiei ca intregul partid PNL este nu doar capabil sa isi asume integral o guvernare imediata ci si sa puneti in evidenta si necesitatea ca restul (privit ca un tot , nu un rest oarecare )sa sprijine declarativ si imediat guvernarea dumneavoastra pe perioada de timp de pina la alegerile parlamentare la termen sau anticipate (daca o sa reusiti sa determinati asta , eu cred ca da ). Cred ca sunteti constient (in sensul de necesar ) ca orisice dezertate ce ar putea aparea in rindul partidului PNL , cit de mica si neinsemnata ar fi ea , va arunca la nivel de imagine in afara spectrului politic actual.La fel vor fi percepute si partidele ce compun opozitia ,daca in rindul lor vor apare astfel de persoane ). Se vor gasi deindata (ca sa folosec un cuvint de actualitate )multi ce vor scoate si arata cu degetul .Este necesar ca votul pe motiune sa fie unul asumat si la vedere , pentru a nu permite ,indiferent cui, sa mute responsabilitatea oriunde in cadrul intregului (ce sper ca ati reusit sa il uniti ).

  2. victor ciorbea nu a platit impozite 10 ani.
    acum a dat peste el amnistia fiscala. i s-au sters datorii.
    nomenklatura plateste impozite ? acum li s-au sters „datoriile” ?
    lui nevoitza is s-au sters sute de milioane de lei.
    de justitie ati scapat… va mai trebuie doar viata veshnica!

    • Iar cei mai necajiti oameni sunt omorati cu microbuze si cu TIR-uri!

    • @Radulescu Marcel, ultimele știri spun că Dragnia era în permisie de la închisoare și că el conducea tirul care a intrat în microbuz. În plus, se pare că UE dăduse bani să se facă autostradă cu trei benzi pe sens în locul acelui drum, dar se pare că Dragnia a furat banii.

  3. Opoziția trebuie să găsească echilibrul necesar pentru a trece moțiunea si pentru a aduce țara pe linia de plutire. Vine iarna, iar cheltuielile românilor vor crește, atât alimentele cât si facturile. Totuși, pentru un timp faceți efortul si gândiți-vă si la cei mai amărîți români si încercați să găsiți căile cele mai bune de a ajunge la înțelegere voi cei din opoziție. Dacă vreți încrederea tuturor românilor trebuie ca si voi politicienii să ne oferiți sprijinul când avem nevoie. Adunați-vă si la treabă toată opoziția. Mobilizare maximă vreau să văd la voi. Fiți mai puțin egoiști! Poate veți avea de câștigat politic. Si Alina Gorghiu ar fi un bun premier. Este pregătită profesional. Pentru Orban o functie de ministru. Ca premier nu este prea dorit, din ce am observat. Paleologu, din păcate pentru el, jigneste prea mult. Ca presedinte sau ca premier ar fi trist să auzim prea des jigniri. Tomac este un tip destul de echilibrat si pare adecvat pentru un post de ministru. Mai sunt câțiva băieți buni prin USR, inteligenți, cu discurs clar si cu dorință de implicare. Barna ca ministru. Kelemen Hunor tot ministru. Ponta, hm Ponta este bun ca premier, este bun lider doar că trebuie să renunțe la jocurile duble sau triple în goana după funcții. Să fie mai stabil în idei si discurs. Să nu-si mai schimbe regulile proprii în timpul jocului sau după ce a luat anumite decizii. Asa pierde politic. Iar noi toti vedem. Iohannis să vină cu mult mai multă implicare in limitele legii, Constitutiei si prerogativelor. Redati-i atribuțiile eliminate de alte guvernări. Viorica …. nu se ia în calcul! Presedinte exclus! Premier idem. Si nimic altceva! Analist politic trebuia să ma fac!

  4. Să nu uităm de Rareș Bogdan si de Florin Cîțu. Băieți buni, inteligenți si cu gând de treabă. Ar fi potriviți în guvern. E părerea mea. Oameni pregătiți sunt destui în opoziție. Reclădiți România!

    • Bai, nene, cand vad pe cate lumea a ametit Rares Bogdan, ma apuca jalea…

      Hai sa va fac un bine, ca sa nu va faceti iluzii despre „patriotul” Rares Bogdan. Omul a fost de toate, ziarist de casa, omul de legatura al lui Vanghelie, omul bun de toate al generaluli Izmana Oprea si, in general, omul oricui platea mai bine (pentru ca acum 5-10 ani omul era pur si simplu fomist). Placa cu marele patriot e pusa recent, pentru electoratul din Transilvania.

      Ia, ca sa fie trezirea mai brutala un pic:

      Potrivit unei interceptări a DNA, Marian Vanghelie ar fi discutat cu o cunoştinţă despre relaţia sa cu Rareş Bogdan. “Eu mă duc oricum în seara asta, auzi, să vorbesc cu Rareş, să se ducă mâine dimineaţă, la prima oră, la Iohannis. Înţelegi? Că eu am o … ţin relaţia prin Rareş Bogdan cu Iohannis, pentru că are nevoie de mine să facă majoritatea la Senat”, ar fi spus Vanghelie în acea discuţie, interceptarea fiind depusă la dosar. Marian Vanghelie a fost trimis în judecată, de procurorii DNA, în iulie 2015, pentru nouă fapte de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte fapte de spălare de bani.

      Rareş Bogdan a spus că îşi menţine declaraţia dată în calitate de martor în timpul urmăririi penale din dosarul lui Marian Vanghelie, în care arăta că îl cunoaşte de doi ani pe fostul primar, prin intermediul lui Cozmin Guşă şi că se întâlneau seara târziu, la restaurantul Asiatic şi la hotelul Phoenicia. Realizatorul TV Rareş Bogdan a spus miercuri, la Tribunalul Bucureşti, în declaraţia de martor pe care a dat-o în dosarul lui Marian Vanghelie, că se întâlnea seara târziu cu fostul primar al Sectorului 5, iar unele discuţii au fost şi despre dosarul acestuia, dar că nu i-a spus niciodată că vrea să ia legătura cu persoane influente pentru a schimba soarta cauzei. (evident, ce putea sa spuna viteazul Rares la tribunal, ca nu se putea auto-acuza, el se intalnea si punea tara la cale cu Vanghelie doar asa, de distractie)

      Banuiesc ca plateau masa nemteste, jumate Rares, jumate Vanghelie.

  5. Au crescut sansele de la 80% la 82%!

  6. Motiunea trece sigur , nu cred ca exista partid din aceasta opozitie creata AD-HOC sa voteze impotriva ,daca o face este istorie .

  7. Trece cu siguranta , nimeni nu cred ca vrea sa isi mai asocieze numele cu partidul de guvernamint .

  8. Hai mai repede cu ea ca face pui …

  9. Orban are cunostinte economice si juridice solide, e si un tip onest.

    • Orban nu e de departe cel mai rau om politic roman. Dar deja asta cu „cunostinte
      economice si juridice solide” m-a dat pe spate.

      Omul a terminat facultatea de Constructii de Masini in Brasov acum 30 de ani, a lucrat 4 ani ca inginer (3 ani stagiar) si un an a fost jurnalist. ASTA E TOATE EXPERIENTA LUI PREOFESIONALA. Din 1992 a intrat in politica si a devenit politician get-beget, asta a fost meseria lui. Nu am idee de unde ar putea sa aiba „cunostinte economice si juridice solide” si cum le-a dovedit in timp.