G4Media.ro

Loteria Română a suplimentat cu 175.000 de lei fondul de câştiguri pentru…

Sursa foto: Pixabay

Loteria Română a suplimentat cu 175.000 de lei fondul de câştiguri pentru tragerile speciale de Dragobete

Loteria Română a suplimentat cu 175.000 de lei fondul de câştiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40, în cadrul tragerilor speciale loto de Dragobete, care vor avea loc duminică, 25 februarie, se menţionează într-un comunicat remis vineri, transmite Agerpres.

Astfel, fondul de câştiguri pentru Loto 6/49 a fost suplimentat cu 100.000 de lei, cel pentru Joker a fost suplimentat cu 50.000 de lei, iar fondul de câştiguri pentru Loto 5/40 a fost suplimentat cu 25.000 de lei.

Un report în valoare de peste 34,87 milioane de lei (peste 7 milioane de euro) s-a înregistrat la Loto 6/49, categoria I, iar la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 8,31 milioane de lei (peste 1,67 milioane de euro).

La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 26,55 milioane de lei (peste 5,33 milioane de euro), în timp ce la Noroc Plus, categoria I, se află în joc un report în valoare de peste 197.400 de lei (peste 39.600 de euro).

La Loto 5/40 este în joc la categoria I un report în valoare de peste 178.100 de lei (peste 35.700 de euro), iar la categoria a II-a reportul este de peste 27.300 de lei.

La Super Noroc se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 51.900 de lei.

Loteria Română a acordat peste 23.400 de câştiguri în valoare totală de peste 1,79 milioane de lei la tragerile loto de joi, 22 februarie.

La tragerea Noroc s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 162.408,42 lei, biletul norocos fiind jucat la o agenţie din Roşiori de Vede, judeţul Teleorman.

La tragerea Joker s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 139.628,53 lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Bacău.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează