Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Guvernul de la Londra s-a declarat ”extrem de dezamăgit” după ce Parlamentul European a acuzat Gibraltarul de subminarea sancţiunilor europene contra Rusiei, notează joi Politico, transmite Agerpres.
O majoritate de 490 de eurodeputaţi au votat pentru menţinerea Gibraltarului pe lista ţărilor sau entităţilor ce sunt supravegheate atent de Uniunea Europeană pentru activităţi de spălare a banilor, alături de Emiratele Arabe Unite, Barbados, Panama şi Uganda.
Rezoluţia adoptată de PE afirmă că este ”important şi probe recente sugerează” că ţările respective ”fac eforturi insuficiente legate de sancţiunile contra Rusiei sau chiar facilitează ocolirea acestora şi pot acţiona ca platforme pentru evitarea sancţiunilor” impuse Moscovei.
Un purtător de cuvânt al guvernului britanic, care a solicitat anonimatul, a declarat că este ”complet incorect şi neîntemeiat să se sugereze că Gibraltarul subminează eforturile privind sancţiunile împotriva Rusiei”.
‘Regatul Unit aplică sancţiunile integral şi aceste măsuri sunt puse în practică în toate teritoriile de peste mări ale Regatului Unit”, a adăugat reprezentantul executivului britanic.
Comisia Europeană şi Serviciul diplomatic al UE, care doresc retragerea Gibraltarului de pe lista respectivă, au criticat textul înaintea votului de marţi din PE.
Într-o reacţie la scurt timp după vot, executivul din Gibraltar a afirmat că poziţia PE ”în mod evident nu este rezultatul vreunei evaluări tehnice şi este otrăvită de politică”, acuzând în această privinţă mai mulţi eurodeputaţi spanioli.
Un alt text, care însă a fost respins de membrii Parlamentului European, se referea la Gibraltar ca la o ”colonie” a Regatului Unit. Purtătorul de cuvânt al guvernului britanic a respins termenul, pe care l-a numit ”o caracterizare depăşită”.