G4Media.ro

Livrările de petrol rusesc spre Europa Centrală au fost reluat, după ce…

Sursa: aspeniaonline.it

Livrările de petrol rusesc spre Europa Centrală au fost reluat, după ce grupul MOL a plătit taxe de tranzit datorate Ucrainei

Livrările de petrol rusesc spre Europa Centrală au fost reluate miercuri, după ce grupul MOL a plătit taxele de tranzit datorate Ucrainei, punând capăt unei opriri de şase zile şi oferind o soluţie temporară la cea mai recentă întrerupere a aprovizionării din Rusia, relatează news.ro, conform Reuters.

MOL a spus că petrolul curge din nou prin tronsonul de sud al conductei Drujba, că a ajuns în Slovacia şi ar trebui să ajungă joi în Ungaria.

Cu toate acestea, nu se aşteaptă ca fluxurile de petrol să fie reluate şi în Republica Cehă.

Marţi, operatorul ucrainean de conducte Transneft a declarat că livrările au fost suspendate în anumite părţi ale Europei Centrale, începând cu 4 august, deoarece sancţiunile occidentale au împiedicat plata taxelor de tranzit Ucrainei de către Moscova.

Ungaria a criticat sancţiunile Uniunii Europene împotriva Moscovei.

Suspendarea livrărilor prin conducta Drujba a condus la creşterea preţurilor petrolului, care urcaseră, ca şi în cazul altor forme de energie, din cauza îngrijorărilor legate de aprovizionare, provocate de invazia Rusiei în Ucraina.

Preţurile petrolului au scăzut iniţial, dar au revenit la o uşoară creştere, susţinute de informaţiile privind creşterea cererii de benzină şi atenuarea inflaţiei în SUA.

Preţul petrolului Brent a crescut cu 0,7%, la 96,99 dolari pe baril, iar cel al ţiţeiului U.S. West Texas Intermediate a urcat cu 0,9%, la 91,33 dolari pe baril.

MOL a declarat miercuri că a transferat taxa de tranzit pentru utilizarea tronsonului ucrainean al conductei, acţiune despre care a spus că oferă ”o soluţie rapidă”.

Într-un comunicat, compania a arătat că oprirea a avut loc ”din cauza unor probleme tehnice apărute pe frontul bancar”.

Slovnaft, filiala slovacă a MOL, a făcut, de asemenea, o plată pentru a permite reluarea fluxurilor către Slovacia, a spus Slovnaft.

Ministrul slovac al Economiei, Richard Sulik, a declarat într-o conferinţă de presă că plata de către Slovnaft a fost o soluţie pentru luna august, după ce o bancă occidentală a refuzat să proceseze plata taxei de tranzit făcută de Rusia către Ucraina.

„Nu aş vedea niciun context politic suplimentar în spatele acestui lucru, deoarece nu există. Pur şi simplu, a existat o defecţiune tehnică sau o evaluare incorectă. Se întâmplă astfel de erori”, a spus el.

Cota slovacă a taxelor de tranzit a fost de aproximativ 9-10 milioane de euro, a spus el.

MOL nu a dezvăluit mărimea plăţii maghiare.

Suspendarea fluxurilor de conducte a lovit şi Republica Cehă. Rafinăria cehă Unipetrol a declarat că are suficient petrol pentru operaţiunile sale, dar nu a menţionat nicio reluare a fluxurilor prin conducta Drujba şi a refuzat să comenteze mai multe despre reluarea livrărilor conductei, una dintre cele două surse de petrol pentru rafinăriile sale.

Operatorul slovac de conducte Transpetrol a spus că fluxurile au ajuns deja în Slovacia, dar pomparea mai la vest, până în Republica Cehă, nu a fost planificată.

Reprezentanţii Ministerului ceh al Industriei şi ai operatorului naţional de conducte nu au fost imediat disponibili pentru comentarii.

Forintul Ungariei a crescut la 393,5 unităţi pentru un euro, în timp ce acţiunile MOL au crescut cu 4,34%.

Fluxurile de gaze ruseşti către Europa au fost, de asemenea, întrerupte în urma invaziei Rusiei asupra Ucrainei, începută pe 24 februarie. De luna trecută, livrările de gaze prin Nord Stream 1, care transportă de obicei o treime din exporturile de gaze ale Rusiei către Europa, a funcţionat la o capacitate de 20% din cauza echipamentelor defecte sau care nu au revenit după efectuarea lucrărilor de întreţinere, potrivit Moscovei.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...