G4Media.ro

LIVE Cutremur cu magnitudinea 7,6 în Japonia, cel mai mare din Peninsula…

Sursa foto: captură video

LIVE Cutremur cu magnitudinea 7,6 în Japonia, cel mai mare din Peninsula Noto: Patru morți și oameni sub dărâmături, drumuri rupte, case în pericol de prăbușire/ Aeroportul Noto anulează toate zborurile de mâine / Toate avertizările de tsunami au fost retrogradate

Update Ora 22:00 Cutremurele care au lovit luni Japonia s-au soldat cu cel puţin patru morţi, potrivit unui prim bilanţ comunicat de prefectura Ishikawa agenţiei de ştiri Kyodo, citată de News.ro.

Update Ora 21:30 Aproximativ 1.400 de pasageri au rămas blocați în patru trenuri de mare viteză din Japonia, în urma cutremurului, transmite CNN. Patru astfel de trenuri care s-au oprit între orașele Toyama și Kanazawa din prefectura japoneză Ishikawa. Televiziunea publică japoneză NHK, citând Japan Railways West, a relatat că aproape 1.400 de pasageri continuau să fie blocați în interiorul trenurilor de mare viteză imobilizate la mai bine de 10 ore de când puternicul cutremur a zguduit regiunea.

Update Ora 18:42 Toate avertizările de tsunami au fost retrogradate

Toate avertizările de tsunami emise în cursul zilei de astăzi au fost retrogradate la „recomandări”, a anunțat agenția meteorologică din Japonia, relatează Sky News și BBC.

Avertizarea, care indică riscul unor valuri de 3 metri sau mai mult, a fost pusă în aplicare în această dimineață, după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,6 a lovit Ishikawa.

O „avertizare” sugerează că valurile ar putea atinge înălțimi de până la 1 m.

Cu toate acestea, agenția spune că oamenii ar trebui să rămână în alertă pentru mai multe cutremure posibile, relatează postul de televiziune japonez NHK.

Update Ora 17:35 Un aeroport din Ishikawa a anulat toate zborurile de mâine, îndemnând populația să rămână în siguranță, relatează The Guardian.

Într-un comunicat pe X, aeroportul Noto a spus: „S-a decis ca toate zborurile de mâine de pe Aeroportul Noto să fie anulate”.

„Toți cei care locuiesc în Noto, vă rugăm să rămâneți în siguranță”.

Anunțul vine după ce Reuters a raportat că unul dintre aeroporturile din Ishikawa a fost forțat să se închidă din cauza unei fisuri pe pistă.

Compania aeriană japoneză ANA a întors din drum avioanele care se îndreptau spre aeroporturile din Toyama și Ishikawa, în timp ce Japan Airlines a anulat majoritatea serviciilor sale către regiunile Niigata și Ishikawa.

Update Ora 17:09 O persoană a murit după ce o clădire s-a prăbușit – presa locală

Un bărbat a murit după ce o clădire s-a prăbușit în Ishikawa în urma cutremurelor de astăzi, a anunțat postul japonez de televiziune NTV, citat de Sky News.

Cel mai puternic cutremur, cu o magnitudine de 7,6, a lovit prefectura de pe coasta de vest a Japoniei.

De atunci, aceasta a fost zguduită de peste 60 de cutremure, iar pentru zonă a fost emisă o alertă de tsunami.

Locuitorilor li s-a spus să își evacueze casele și să se îndrepte spre zone înalte.

Anterior, un departament local de pompieri din orașul Wajima a declarat că cel puțin 30 de clădiri s-au prăbușit în Ishikawa până în prezent.

Secretarul șef al cabinetului japonez Yoshimasa Hayashi a declarat că mai multe persoane au rămas blocate în interior.

Update Ora 16:42 Aproximativ 60 de cutremure au fost raportate astăzi în Japonia

În ultimele ore, cutremurele au continuat în centrul Japoniei.

Aproximativ 60 au avut loc de la ora locală 16:00 (07:00GMT), când cutremurul cu magnitudinea 7,6 a lovit regiunea Noto, relatează BBC.

Cutremurele care au urmat au variat de la magnitudinea 3 la 6,1.

Cel mai recent, înregistrat ca având loc la ora locală 23:02 (14:03 GMT), a fost raportat inițial ca fiind de o magnitudine similară cu cutremurul inițial din Noto din această dimineață, dar acum a fost înregistrat ca având magnitudinea 4,6.

După cum am relatat anterior, agenția meteorologică din Japonia a avertizat cu privire la posibile cutremure grave în cursul săptămânii viitoare, în special în următoarele două-trei zile.

Deși „avertizarea de tsunami major” a fost acum retrogradată la „avertizare de tsunami”, locuitorii sunt în continuare sfătuiți să rămână evacuați, deoarece se înregistrează în continuare tsunami.

Update Ora 16:38 Japonia trimite 1.000 de militari pentru a ajuta la eforturile de salvare și recuperare în urma cutremurului cu magnitudinea de 7,5 grade produs luni, a declarat ministrul apărării al țării, potrivit CNN.

Minoru Kihara a declarat reporterilor că unii membri ai Forțelor de Autoapărare ale țării au ajuns deja în orașele Wajima și Suzu din prefectura Ishikawa.

Alți 8.500 sunt în așteptare, a adăugat el.

Oficialii din mai multe orașe din prefectura Ishikawa au raportat clădiri avariate, pene de curent, incendii și fisuri pe drumuri.

Update Ora 15:58 Rezumatul zilei de până acum

  • Un cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 a lovit coasta de vest a Japoniei centrale, provocând alerte de tsunami și avertismente de evacuare a locuitorilor.
  • Valuri tsunami au lovit părți ale coastei japoneze.
  • Avertizările de tsunami sunt încă în vigoare pentru o serie de prefecturi japoneze.
  • Există, de asemenea, alerte de tsunami în Coreea de Sud, Coreea de Nord și în părți din estul îndepărtat al Rusiei.
  • Agenția meteorologică japoneză a cerut populației din zonele afectate să se evacueze imediat spre zone mai înalte și să se îndepărteze cât mai mult posibil de coastă.
  • Sunt raportate clădiri prăbușite, pagube la drumuri, întreruperi de energie electrică și persoane rănite care ajung în spitale din Japonia.
  • Există riscul unor noi cutremure în următoarele zile.

Update Ora 15:29 Ținând o scurtă conferință de presă, un oficial al agenției meteorologice din Japonia a avertizat că există în continuare un „risc foarte ridicat” de prăbușire a clădirilor, iar cutremurele puternice ar putea continua „în următoarele două-trei zile”, relatează Sky News.

El a îndemnat oamenii din zonele de coastă să evacueze și le-a spus locuitorilor: „Nu vă îndepărtați de locul sigur”.

„Există un risc foarte mare de prăbușire a clădirilor și de alte pagube cauzate de cutremure”, a adăugat el.

„Istoria ne spune că cutremurele de o magnitudine similară se pot repeta în două-trei zile”.

Update Ora 15:12 Departamentul de pompieri al orașului Wajima din Ishikawa spune că a primit cel puțin 30 de rapoarte privind prăbușirea unor clădiri, relatează postul public de televiziune japonez NHK, citat de BBC.

„Avertizarea de tsunami major” pentru prefectura Ishikawa a fost retrogradată la „alertă de tsunami”, dar oficialii îndeamnă în continuare la prudență, iar locuitorii din zonă sunt rugați să evacueze zona.

Update Ora 13.58: Japonia a retrogradat „avertizarea de tsunami major” pentru regiunea Noto la un nivel inferior de „alertă de tsunami”, relatează Reuters.

Când oficialii au emis alerta majoră mai devreme, a fost prima dată când au făcut acest lucru de la cutremurul din 2011 din Japonia.

Avertizările de tsunami rămân în vigoare și pentru prefecturile învecinate Niigata și Toyama.

Update Ora 13.36: Coreea de Sud a raportat valuri mici de tsunami de-a lungul coastei sale estice în urma cutremurelor din Japonia vecină.

Un val tsunami de 43 cm a ajuns în provincia estică Gangwon, potrivit agenției de știri Yonhap, preluată de BBC.

Anterior, autoritățile au cerut populației din provincie să se mute pe terenuri mai înalte, de teama creșterii nivelului mării.

Update Ora 12.56: Sunt oameni prinși sub dărâmăturile caselor prăbușite, spune purtătorul de cuvânt al guvernului. Yoshimasa Hayashi, secretarul șef al cabinetului japonez, a susținut o conferință de presă, avertizând asupra riscului unor noi cutremure.

El a subliniat că autoritățile continuă să colecteze informații despre pagube. Încă nu se știe nimic despre numărul total al victimelor, relatează BBC.

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al guvernului a declarat că au fost raportate șase cazuri de persoane prinse sub dărâmături de case prăbușite.

El nu a putut spune dacă acest lucru înseamnă șase persoane sau mai multe, dar a precizat că au fost raportate mai multe cazuri de clădiri care s-au prăbușit.

Update Ora 12.54: Magnitudinea cutremurului de 7,6 este cea mai mare înregistrată în Peninsula Noto din prefectura Ishikawa de la începutul înregistrărilor, în 1885, anunță Agenția Meteorologică din Japonia, potrivit BBC.

De asemenea, un oficial al agenției spune că alerta de tsunami emisă anterior a fost prima alertă majoră de acest fel din martie 2011, când Japonia a fost lovită de unul dintre cele mai puternice cutremure înregistrate.

El a adăugat că există un risc tot mai mare de alunecări de teren și incendii în zonele afectate.

Update Ora 12.52: Agenția meteorologică japoneză a avertizat că replicile puternice ar putea continua în următoarele trei zile până la o săptămână, după ce un puternic cutremur cu magnitudinea de 7,5 grade s-a produs luni după-amiază în apropierea prefecturii Ishikawa, declanșând avertismente de tsunami, transmite CNN.

Agenția a îndemnat populația să fie precaută cu privire la posibilele prăbușiri de clădiri și posibile alunecări de teren în zonele în care au fost observate zguduiri puternice.

Se produc replici într-o zonă extinsă, a adăugat agenția.

Potrivit United States Geological Survey, cel puțin 14 replici mai mici au fost raportate în apropierea regiunii în care s-a produs cutremurul cu magnitudinea de 7,5 grade.

Update Ora 12.13: Spitalul oraşului Suzu din prefectura Ishikawa, afectată de o serie de cutremure de mică adâncime care s-au produs luni, raportează sosirea unui aflux de pacienţi răniţi, relatează The Guardian.

Mulţi dintre răniţi au fracturi, dar deocamdată nu au fost confirmate decese, scrie News.ro.

Un nou cutremur cu magnitudinea 5,6 s-a produs la ora locală 18.08 (11.08, ora României) în largul coastei peninsulei Noto, în apropiere de epicentrul celui mai puternic seism, care s-a produs la ora locală 16.10 şi a avut o magnitudine estimată la 7,5. Clădirile şi alte structuri slăbite de cutremurele anterioare sunt deosebit de vulnerabile la replicile de după cutremur.

Transportul răniţilor este întârziat din cauza drumurilor avariate. Spitalul funcţionează cu ajutorul generatoarelor, deoarece curentul electric a fost întrerupt în cartier.

De asemenea, incendii au izbucnit în ceea ce par a fi locuinţe din Peninsula Noto.

Temperaturile din zona afectată de seisme sunt prognozate să scadă la aproximativ 1°C în timpul nopţii, iar în prezent se estimează că aproximativ 36.000 de gospodării nu au energie electrică.

Ziua de Anul Nou este principala sărbătoare de iarnă în Japonia, iar multe familii se întorc din marile oraşe precum Tokyo şi Osaka să-şi viziteze rudele din provincie.

Update: Japonia este sub alertă de tsunami, după ce 20 de cutremure cu magnitudinea 4 sau mai puternice au avut loc în largul coastelor prefecturii Ishikawa şi a prefecturii vecine Niigata, între orele 16.06 şi 17.29, ora locală, cel mai puternic dintre cutremure având magnitudinea de moment 7,5 şi producându-se la o adâncime de numai 10 kilometri, relatează The Guardian, preluat de News.ro.

Au fost emise alerte de tsunami până în nordul insulei Hokkaido şi în sudul insulei Kyushu. Primele valuri care au atins coasta au avut o înălţime de peste 1 metru, dar sunt temeri că ar putea atinge chiar şi 5 metri.

În oraşele din zona afectată au fost raportate pene de curent şi conducte de apă sparte, în timp ce drumurile principale sunt închise din cauza fisurilor şi a altor pagube.

Imagini din oraşul Wajima cu case prăbuşite şi avariate, alături de drumuri cu fisuri uriaşe, au fost difuzate de NHK, postul public de televiziune din Japonia. Pagubele par a fi rezultatul cutremurului şi nu al tsunami-ului de 1,2 metri care a lovit zona.

O poartă torii a fost avariată la un sanctuar din Kanazawa, prefectura Ishikawa.

Prim-ministrul Fumio Kishida a sosit la biroul său la ora locală 17.15 pentru a evalua pagubele şi a conduce răspunsul guvernului la această situaţie de urgenţă.

Între timp, şi Rusia a emis o alertă de tsunami pentru coasta vestică a insulei Sakhalin. O evacuare este în curs de desfăşurare, a anunţat departamentul regional pentru situaţii de urgenţă, potrivit agenţiei TASS.

Știrea inițială: Un cutremur cu magnitudinea preliminară 7,6 s-a produs luni în regiunea central-nordică a Japoniei, a anunţat postul public NHK, citat de Reuters.

Agenţia de Meteorologie din Japonia a emis o avertizare de tsunami care vizează regiunile costiere ale prefecturilor Ishikawa, Niigata şi Toyama.

„Toţi locuitorii ar trebui să evacueze imediat şi să se îndrepte către altitudini mai mari”, a anunţat postul naţional de televiziune NHK, după ce cutremurul a lovit Peninsula Noto din prefectura Ishikawa, în jurul orei locale 16:10 (07:10 GMT), conform AFP.

Un tsunami de până la 5 metri înălţime ar putea lovi Peninsula Noto din în prefectura Ishikawa, potrivit agenţiei meteorologice.

Valuri de peste un metru înălţime au fost înregistrate pe coastele oraşului Wajima din prefectura Ishikawa, a relatat NHK.

Compania Hokuriku Electric Power a declarat că verifică eventuale probleme apărute la centralele sale nucleare, conform NHK.

Intensitatea seismului a fost revizuită în urcare, după ce iniţial a fost anunţată magnitudinea preliminară 7,4.

Serviciul seismologic al Statelor Unite (USGS) a anunţat o magnitudine de 7,4, potrivit AFP.

Clădirile au început să se balanseze în zona din jurul capitalei Tokyo, conform agenţiei DPA. În această regiune nu au fost raportate pagube sau victime la scurt timp după producerea cutremurului.

Japonia este una dintre ţările cele mai expuse riscurilor seismice din lume.

Sursa: Agerpres

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...