Home » Articole » Liderul PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru: PSD nu poate guverna alături de un partid pro-rus precum AUR

Liderul PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru: PSD nu poate guverna alături de un partid pro-rus precum AUR

19 aug. 2025
Liderul PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru: PSD nu poate guverna alături de un partid pro-rus precum AUR
Sursa Foto: Facebook/ Bogdan Cojocaru
Ascultă articolul

Şeful social-democraţilor ieşeni, deputatul Bogdan Cojocaru, respinge varianta unui guvern PSD-AUR, el precizând că AUR face ”zgomot” şi creează ”dezbinare”, fără a veni cu soluţii concrete. Bogdan Cojocaru a adăugat că „PSD nu poate guverna alături de un partid pro-rus precum AUR”, transmite News.ro.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

”AUR speculează emoţiile oamenilor cu lozinci naţionaliste, dar nu vine niciodată cu soluţii pentru problemele reale ale cetăţenilor”, a afirmat deputatul Bogdan Cojocaru, preşedintele PSD Iaşi.

Deputatul PSD atrage atenţia că izolarea promovată de AUR sub ”masca suveranismului” ar însemna pierderea sprijinului european, a investiţiilor şi a securităţii asigurate de parteneriatele internaţionale. 

Bogdan Cojocaru a declarat că PSD nu poate accepta o colaborare politică cu AUR.

”PSD nu poate intra la guvernare alături de un partid pro-rus şi nepăsător faţă de oameni. România are nevoie de stabilitate, de dezvoltare şi de soluţii concrete, nu de aventuri politice periculoase. Noi, în PSD, credem într-o Românie respectată în Europa, nu marginalizată la periferie”, a mai spus liderul social-democrat ieşean.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și

Top Articole