G4Media.ro

Liberalii trebuie să se pregătească pentru a riposta. Dreapta naționalistă și stânga…

Liberalii trebuie să se pregătească pentru a riposta. Dreapta naționalistă și stânga radicală sunt unite în disprețul lor pentru liberalism

Poetul Robert Frost definea cândva liberalul drept un om cu o minte prea deschisă pentru a-și ține propria parte într-o dispută. Ei bine, a venit de acum timpul ca liberalii să renunțe la obișnuita lor toleranță și să se pregătească de luptă.

E improbabil ca lumea post-coronavirus să fie un mediu ospitalier pentru liberalism. Preocupările liberale tradiționale – protejarea intimității, limitarea puterii statului și conservarea drepturilor individului – amenință să fie măturate deoparte ca niște luxuri inutile, în condițiile în care țările se chinuie să-și restabilească sănătatea economică și fizică.

Pandemia a forțat deja oamenii să tolereze violări masive ale libertăților lor elementare, cum e dreptul la muncă și libertatea întrunirilor. Restabilirea deplină a acestor drepturi ar putea lua ani. Între timp, noi forme de supraveghere permit guvernelor să urmărească și să controleze circulația propriilor cetățeni. Măsuri introduse în numele controlului bolii s-ar putea dovedi prea „utile” pentru a mai fi retrase după pandemie. Dezastrul economic provocat de Covid-19 a dus și la o enormă expansiune a statului, care nu va fi inversată prea repede.

Dacă crezul liberal ar fi intrat în actuala criză cu o largă susținere și înțelegere populară, ar fi mai ușor să ne asigurăm că toate aceste încălcări ale libertății sunt temporare. Însă lucrurile stau exact invers. Liberalismul a trecut printr-un deceniu nefericit, cu criza financiară și repercusiunile ei transformând termenul de „liberal” într-o invectivă utilizată atât de dreapta naționalistă cât și de stânga radicală.

Inevitabil, există multă confuzie privind termenul „liberalism”, care înseamnă diverse lucruri în diverse locuri. În SUA, dreapta pro-Trump croncăne despre a le-o „trage lib-ilor”, prin care ei înțeleg a-i ataca pe cei de stânga. În Europa continentală e mult mai probabil ca „liberal” să fie folosit drept sinonim pentru dreapta [radicală, dar nu neapărat extremă – n.trad.]. Stângii europene îi place să-i denunțe pe liberali – sau, pentru a folosi termenul ei preferat, „neo-liberali” – drept propovăduitorii unui capitalism hain și ai inegalității. Denunțarea neoliberalismului a devenit acum o obișnuință și pentru stânga americană.

Există de fapt unele teme comune în condamnarea liberalismului de către dreapta populistă și stânga radicală. Ambele argumentează, deja de 30 de ani, că liberalii au creat un sistem măsluit ce avantajează elita. Dreapta este în special mânioasă din cauza globalizării și imigrației. Stânga se concentrează pe inegalitate și insecuritate.

Faptul că liberalii sunt dispuși să privească și cealaltă fațetă a argumentului – lucrul ironizat de Frost – înseamnă că eu pot accepta bucuros că atât critica dreptei cât și cea a stângii au unele puncte valide. Impulsul liberal de a împinge înapoi limitele statului a contribuit la o mai mare insecuritate economică în Occident. Iar dreapta are dreptate să afirme că mulți liberali au fost prea relaxați în privința consecințelor globalizării.

Punctul în care reacția anti-liberală greșește este acela în care afirmă că aceste politici eronate sunt inerente liberalismului. Chiar mai important, criticii ignoră de obicei costurile – pentru libertate și prosperitate – ale asaltului împotriva principiilor liberale.

„Liberalism” este un termen alunecos. Dar, pentru mine, punctul de pornire rămâne principiul vătămării enunțat de John Stuart Mill în „Despre Libertate” în 1859: „Singurul scop în care puterea poate fi exercitată just asupra oricărui membru al unei comunități civilizate, împotriva voinței lui, este pentru a preveni vătămarea altora.” Acest principiu este compatibil cu o carantină temporară impusă de o pandemie și cu alte aspecte mai uzuale ale statului modern, cum ar fi legislația privind sănătatea și siguranța și politicile privind competiția.

Nu există nici un motiv inerent pentru care acest gen de liberalism clasic să ducă la arderea legislației și la o criză financiară. Cei mai mulți liberali nu sunt libertarieni. Ei acceptă nevoia unui stat activ pentru a li se permite piețelor să funcționeze. „Neoliberalismul” lui Reagan și Thatcher era reticent la intervenția statului, din rațiuni deopotrivă economice și politice. Dar Tony Blair – acuzat și el adesea de „neoliberalism” – a susținut cheltuieli publice mai mari și redistribuirea veniturilor fiscale.

Mulți dintre adepții lui Blair ar admite acum că fostul premier britanic a comis o greșeală, atunci când Regatul Unit a devenit unicul stat UE care a permis imediat imigrația nerestricționată din țările nou intrate în UE, în 2004. Dar o abordare mai precaută în privința imigrației e compatibilă cu liberalismul și rămâne la mare depărtare de politica nativistă a președintelui SUA Donald Trump și a lui Nigel Farage, șeful partidului Brexit din Regat.

Liberalii raționali înțeleg că, pentru ca statul-națiune să funcționeze, drepturile cetățenilor trebuie să fie întotdeauna mai presus de cele ale non-cetățenilor. Însă liberalii autentici diferă de comunitarii de extrema dreaptă și extrema stângă prin aceea că pun accentul pe drepturile individului, iar nu pe identitatea ori drepturile de grup. Ceea ce înseamnă că liberalii înțeleg faptul că relațiile internaționale nu se ocupă doar cu gestionarea relațiilor dintre state; ele trebuie să recunoască și drepturile indivizilor care trăiesc în respectivele state.

Această credință în drepturile universale ale omului își are originea tocmai în iluminism și a fost cel mai strălucit exprimată de Declarația Americană de Independență, cu insistența ei cum că toți oameni sunt creați egali.

Cum extremele de la dreapta și stânga se pregătesc pentru lupta lor de a obține controlul lumii post-pandemie, ele par a fi unite doar de disprețul pe care-l au în comun pentru liberali. Însă ambele părți ar putea resimți într-o bună zi o melancolie legată de un aspect important al liberalismului. După cum arăta Frost, liberalii nu cred în anihilarea inamicului lor.

Sursa: The Financial Times / Articol de Gideon Rachman / Traducere: Andrei Suba (Rador)

Image by Gerd Altmann from Pixabay 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Nu mă preocup, la noi nu există stânga sau dreapta politică, doar lupta pt cașcaval… Iei cu stânga si dai cu dreapta partea mai sus

  2. In sfarsit, si o veste buna pe ziua de azi, liberalismul strans cu usa.
    Liberalismul si stanga politica si-au atins deja maximul, au derapat, au deviat inspre ceva extrem de nociv.
    Crestin-democratia autentica este viitorul, Europa trebuie sa se intoarca la radacinile ei bazate pe crestinismul (de tip occidental), filosofia greaca si dreptul roman.
    Astea au stat la baza culturii si valorilor europene moderne, la baza UE atunci cand ea a fost fondata.
    Unde sunt cei ca Helmuth Kohl?

  3. Din păcate în România nu există nici liberalism nici dreapta,toate partidele sunt de stânga.Suntem un stat 100% neobolsevic.Singura speranța nu vine de la partide ci de la Biserica.Dar și aceasta se comporta timid,da senzația că colaborează cu Sistemul.

  4. Romania nu are nevoie de dreapta (de stanga cu atat mai putin)! Romania are nevoie de liberalism. Din pacate, se confunda dreapta cu liberalismul. E adevarat ca dreapta e mai liberala economic decat stanga (cu mult) insa si dreapta sustine o gramada de interventie a statului, de multe ori favorizand acumulare de capital care bogati. E nevoie de liberalism economic, adica statul sa nu mai aloce resurse in sistem centralizat. Din pacate stanga, care e foarte ignoranta, pune imbogatirea frauduloasa a unora pe seama liberalismului, ceea ce e o tampenie.

    • ”E nevoie de liberalism economic, adica statul sa nu mai aloce resurse in sistem centralizat.”

      Cuvintele magice, luminitele de la capatul tunelului: autonomie, descentralizare?

  5. Nationalsm vs globalism
    „Diviziunea esentiala care este intalnita de-a lungul istoriei si in toata lumea este inca o data in prim plan – este diviziunea intre cei care vor putere si control crezand ca este destinul lor sa conduca pe altii si acele natiuni si oameni care vor sa se conduca doar pe ele insele.

    Am privilegiul sa va vorbesc ca presedintele ales al unei natiuni care pune pe primul loc libertatea, independenta si guvernare proprie.”

  6. Liberalii(ma refer la cel modern de tip stangist, cel clasic nu stiu cat mai exista) ………..nu cred in anihilarea inamicului:

  7. America e cu totul altceva fata de Europa,de la faptul ca poti sa te inarmezi pana n dinti ca persoana civila,pana la faptul ca are iesire la doua oceane,populatie cat toata Europa,dar vorbitoare a unei singuri limbi oficiale,plus ca puritanii protestanti (care resping romano catolicismul,papa… fiind catolici reformati) care au fondat Statele Unite au pus bazele unei confederatii total diferite de ceea ce era pe batranul continent. Now things evolved …. https://youtu.be/xJU_weYIh_4