Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Propunerile Moscovei pentru „demilitarizarea” și „denazificarea” Ucrainei sunt cunoscute de Kiev și depinde de autoritățile ucrainene să răspundă, a declarat ministrul rus de externe, adăugând că, dacă nu o fac, armata rusă va decide în această privință, potrivit agenției Reuters.
„Propunerile noastre privind demilitarizarea și denazificarea teritoriilor controlate de regim, încetarea amenințărilor la adresa securității Rusiei care emană din (aceste teritorii), inclusiv împotriva noilor noastre provincii, sunt bine cunoscute de inamic”, a declarat Serghei Lavrov, citat de agenția oficială de presă rusă.
„(Condițiile noastre) sunt simple: Îndepliniți-le sau armata rusă se va ocupa de această problemă.”
Armata rusă e moartă în șanț.
poti pune conditii cand ai victorii , nu prea e cazul
Mă bucur să aud că nu mai decide Putin.
Asta este într-adevăr o știre.
Fie armata ucrainiana va decide.
Probabil stie ceva Armata rusa va decide inlaturarea fizica a cracanatului si larvei
Termeni standard KGB Emanatie (vezi folosirea anterioara la „colegul” Ilici Ilescu) denazificare (conform oricarui om sanatos la cap e clar ca putinica e mai aproape de nazism (national + socialism!) decat Ucraina, demilitarizare (cea a mujicilor a inceput deja cu succes in Ucraina efectul e tocmai invers tot mai multe arme sunt aduse acolo) Nici cand e treaz (adica niciodata) nu ar crede nici el aceste aberatii
Ruzzia sa inceapa cu dezalcolizarea lor.Un popor de alcoolici condus de un alt Hitler.
…cică armata rusă va decide!?!
Pă bune?!?Ce să decidă?!?
Să se predea!!! Normal!
marea armata maro va decide cand se va preda, nu e clar?…
deocamdata se antreneaza la atletism.
Poza este făcută imediat ce a scos fața din oala cu rahat. Nu a apucat sa se șteargă.
decidă bre LaTrov…? Poate „producția” de votcă 😂
Posibil și a treia soluție
Javrov – pardon Lacrov – striga cu disperare , chiar daca el si „marea harmata ruza eliberatoare” – cu coada-ntre picioare sunt chelfaniti rau : Ia-l depe mine ca-l …. omor ! SIK TIR rusnace !
Armata rusa va decide
Ca se sinucide