G4Media.ro

La 90 de ani, Ioan Holender, cel mai longeviv director al Operei…

Ioan Holender la Cinema Timiș FOTO Facebook/Dominic Fritz

La 90 de ani, Ioan Holender, cel mai longeviv director al Operei din Viena, într-un talk-show cu sală plină la Timișoara: „Un sfert de secol am trăit aici”

Ioan Holender este, fără îndoială, unul dintre cei mai cunoscuți timișoreni. Cel mai longeviv director al Operei din Viena – o funcție în care numirea o face Cancelarul Austriei și pe care el a ocupat-o timp de 19 ani – a fost protagonistul unui eveniment inedit cu o lună și jumătate înainte de a împlini 90 de ani. Spectacolul intitulat „Ioan Holender în dialog cu Dominic Fritz” a umplut, sâmbătă seara, sala cinematografului Timiș.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

„Un sfert de secol am trăit aici, pelerinajul meu în lume de aici a plecat, în 1959. Sunt bucuros că s-a organizat treaba asta aici, acest dialog cu primarul Fritz, despre anii trăiți aici. E despre tot ce am fost la Timișoara: școala, bacalaureatul, câmpul muncii, tramvaiul – am fost vatman –, facultatea, ce am învățat aici. Până în anul trei am fost. Profesorii, multe. Și, după aceea, revolta”, a declarat Ioan Holender.

Ioan Holender va împlini 90 de ani pe 18 iulie. Va fi o lună emoționantă pentru el, fiind invitat la mai multe evenimente, atât în Timișoara, cât și la București și Viena.

„Trebuie să o spun și pe asta, deși este spectacolul de concurență: pe 16 iunie revin la Timișoara, fiind invitat de rectorul Drăgan de la Politehnică. Se organizează o discuție în fosta cantină a Politehnicii, acolo unde s-a schimbat macazul vieții mele, în 1956, când am participat la revolta studențească, iar apoi a urmat exmatricularea mea. La București o să mai fie un eveniment, foarte bine organizat, sper. Pe urmă mai e și la Viena ceva. La sfârșitul lunii, am scăpat de toate”, a mai spus Holender.

Ioan Holender la Cinema Timiș FOTO Facebook/Dominic Fritz

Ioan Holender a plecat forțat din România la 24 de ani și s-a stabilit în Austria, unde și-a construit o carieră internațională recunoscută în toată lumea, de la Japonia până la New York și Paris. Dar drumul lui s-a întors mereu la Timișoara, orașul în care este Cetățean de Onoare. Dialogul cu Dominic Fritz a durat două ore.

„În primul rând, este un personaj care nu mai există astăzi, un adevărat timișorean din secolul XX. A crescut, ca mulți timișoreni de altădată, cu trei limbi – română, germană și maghiară – și a adăugat, pe parcurs, engleza, italiana și franceza. Suntem foarte mândri de el, iar faptul că în iulie va face 90 de ani a fost un prilej să îl provocăm la o discuție despre viața lui. A fost foarte deschis, brici, pe mine mă impresionează bogăția amintirilor sale. Pentru noi e foarte important să onorăm astfel de personaje și să ne inspirăm din ele. El iubește Timișoara și cred că s-a și văzut astăzi”, a spus Dominic Fritz.

Ioan Holender la Cinema Timiș FOTO Ștefan Both

Chiar dacă are 90 de ani, Ioan Holender este încă activ, optimist, povestind cu bucurie cum a pedalat dimineață, pe malul Begăi, până în Fabric. A mai spus că, pe măsură ce înaintează în vârstă, simte tot mai intens atracția față de Timișoara natală.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.