Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Kylian Mbappe a terminat anul 2025 într-o notă cel puțin pozitivă din punct de vedere individual, întrucât starul francez a egalat recordul legendei Cristiano Ronaldo din 2013, mai exact 59 de goluri într-un an calendaristic la Real Madrid, în victoria cu 2-0 a Los Merengues în fața Sevilla, sâmbătă seara, de pe Santiago Bernabeu.
Cele trei puncte au fost aduse de reușita lui Jude Bellingham și, evident, de Kylian Mbappe, care a transformat un penalty în minutul 85 și a sărbătorit în stilul idolului său. Înainte de gol campionul mondial a lovit și bara transversală.
Mbappe a împlinit 27 de ani în ziua meciului, iar egalarea recordului lui Ronaldo poate fi văzută ca un cadou pentru francez. O celebrare gândită dinainte, după cum a lăsat să se înțeleagă, deoarece Ronaldo „a fost întotdeauna foarte amabil cu mine pentru a mă ajuta să mă adaptez la Real Madrid, am vorbit mult”.
Mbappe doing the SUIII celebration!! Y’all don’t know how special this is 🤍🤍pic.twitter.com/vUS6gZWDFi
— Kassuメ (@6kassu6) December 20, 2025
„Este o zi specială, este ziua mea de naștere (27 de ani) și recordul este incredibil. Să-l reușesc în primul meu sezon (complet), ca idolul meu, cel mai bun jucător din istoria lui Real Madrid, o referință în lumea fotbalului…”, a declarat Mbappé, la Real Madrid TV, bucurându-se de scenariul serii.
„Am propria mea celebrare, dar am vrut să o fac ca el pentru a-i dedica acest gol. Am o relație foarte bună cu el”, a adăugat Mbappé, înainte de a le ura „Crăciun fericit tuturor suporterilor lui Real Madrid”. De la sosirea sa la Madrid, în vara lui 2024, căpitanul naționalei Franței a adunat 73 de goluri în 83 de apariții.
În aceeași zi a mai căzut un record stabilit de Ronaldo – Erling Haaland a reușit o dublă în victoria lui Man City cu West Ham, scor 3-0, ajungând la 104 goluri în 113 meciuri în Premier League, depășindu-l pe câștigătorul a cinci Baloane de Aur care a rămas la 103 goluri, dar în 232 de apariții.