G4Media.ro

Kremlinul explică de ce lui Putin nu i-a fost administrat vaccinul rusesc…

sursa foto: Facebook

Kremlinul explică de ce lui Putin nu i-a fost administrat vaccinul rusesc anti-Covid

Preşedintelui rus Vladimir Putin nu i-a fost administrat încă vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de centrul Gamaleia din Moscova pentru că preparatul se află încă în proces de testare, a explicat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de dpa, transmite Agerpres.

„Şeful statului nu poate participa la vaccinare ca voluntar”, a spus Peskov într-o declaraţie citată de TASS.

Rusia a fost prima ţară care a înregistrat un vaccin împotriva COVID-19 destinat utilizării în masă. Vaccinul Sputnik V constituie în prezent obiectul unor teste avansate pe 400.000 de voluntari.

Preşedintele nu poate folosi un vaccin necertificat„, a spus Peskov, adăugând că perioada de testare se va încheia în curând, iar Putin ar putea decide apoi dacă va utiliza vaccinul.

Vaccinul Sputnik V este numit astfel după primul satelit artificial plasat pe orbită, Sputnik-1, un triumf al Uniunii Sovietice în cursa spaţială cu superputerea rivală SUA la sfârşitul anilor 1950.

Putin a aprobat personal testarea vaccinului, afirmând că una dintre cele două fiice ale sale s-a vaccinat cu succes, fără a prezenta vreun efect secundar mai grav decât o uşoară febră temporară.

Sursa foto: Facebook

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

20 comentarii

  1. Rușii spun că vodca e mai bună decât orice vaccin. Psdeii spun că țuica.

  2. Mai frate, sa reusesti sa faci ditamai munca pentru vaccinu Sputnik tzspe si sa te impotmolesti de atatea luni de zile in aprobari! Iar vaccinul concurentei (produs oficial mult mai tarziu) sa fie la o saptamana-doua de aprobare! Ma intreb daca vaccinul ala rusesc nu e o farsa…neeeeeh, astia sunt oameni seriosi, nu mint!

    • Iar Putin o sa se vaccineze in direct, in prime time, si o sa fie vaccinat de principalul sau opozant, ca sa nu fie vreun dubiu. 😆

    • Cu alegere din sase fiole dintre care una contine noviciok. E singurul testat fara dubiu.

    • Deci vaccinul asta rusesc e INCA in faza de testare, pe de alta parte, ni se spune ca e aprobat! Cam asta e diferenta intre Rusia si restul lumii, la ei intai se aproba si pe urma se testeaza…

    • @Inape,
      Pare un fel de …ruleta ruseasca…

  3. Tocmai acum cand si-a asigurat postul de presedinte pe termen nelimitat, sa riste sa scurteze termenul? Si sa-i lase pe rusi fara tatuc?
    Dar ar putea sa-i ceara de la trump ceva tratament minune cu care s-a tratat bosorogul.

    PS. Interesant ca trump face parte din categoria de risc maxim si a trecut prin boala fluierand in timp ce putin e dintr-aia care inoata un kilometru pe sub banchiza cu tigrul siberian in dinti dupa care se ia la tranta cu ursu polar… daca nu credeti urmariti posturile de stiri sovietice

    • Bine, propaganda e propaganda. Basme nemuritoare imbracate in haine stralucitoare.
      Dar sa-i dam lui Putin ce-i al lui Putin. Omul e fost militar, cred ca si ceva forte speciale (?), a mancat sport pe paine, are conditie fizica admirabila. S-ar putea sa inoate ceva distanta pe sub apa, iar apoi sa se ia la tranta cu vreun tinerel si sa si castige.

    • Pai, stie toata lumea ce a fost. Sunt convins ca are conditie fizica mult peste medie. Tocmai asta e spiliu’.
      Mirarea mea e ca se ascunde dupa deget.
      Pe vremea mea se zicea ca in urss (unde era modelul nostru) munca e „truda”, poporul e „narod” si stiinta „nauca” (pune d-ta diacriticele 🙂 ).
      Numai ca cercetarea nu se face „la ordin” iar rezultatele nu se scot cu tirbusonul din capul savantilor. Mai ales cand lucrezi pe intuneric, ca sa nu-ti fure dusmanul secretele. Cine a lucrat in cercetare, pe vremea cand „raportam cu mandrie” era mai important decat realitatea, intelege.
      Cu atat mai mult avand in vedere ca individul se bucura de o constitutie fizica atat de puternica (fara misto, acum!) ar putea s-o faca, daca vrea sa castige increderea poporului …

  4. Dupa Sputnik V, Putin asteapta vaccinul Pravda VI. Cu ala o sa se vaccineze el. Intai il testeaza pe dizidentii politici, iar apoi il face si el.

  5. Mă și mir că nu s-a filmat folosind ser fiziologic în loc de vaccin, că oricum n-ar fi știut nimeni ce e în fiolă/seringă. S-o fi ramolit și el, nu că n-ar fi fost defect și până acum.

  6. Dupa ce Putin , ministrii, Duma de stat si toate familiile lor se vaccineaza in direct ,cu doze certificate de observatori internationali, mai vorbim.
    Aaah, si dupa ce Victor Orban si Fidesz se injecteaza cu Sputnik.

  7. Ei, testare pe 400.000 voluntari… Vaccinul se testeaza pe toata Ungaria.

  8. Novosti, Pravda, Sputnik, RT sunt unitati mascate de propaganda si dezinformare ale KGB si GRU. Cand pleaca/este demisionat crăcănel regimul lui va cadea sau va si susceptibil la democratizare( cat s-a putut pe la noi cu Iliescu). E sper chiar la mai mult, poate va face implozie urmata de un recul inapoi spre urali si asia.

    • @Paytriot
      Sa fim realisti! Nu se compara implozia rusiei cu fasaiala lui iliescu-pcr. N-o sa vezi declaratii gen „am fost un dobitoc”.
      Trebuie sa fim optimisti, sa asteptam sa se produca, dar sa nu credem ca o sa ajungem asa curand sa-i vedem si rezultatele pozitive. Poate generatia urmatoare.
      Oricat ne-am dori-o, nu va fi o tranzitie linistita.

  9. Dacă vreți adevărul întrebați l pe Nilă

  10. acuma sa vedem ce zice ministrul de externe al Ungariei care a hotarit sa foloseasca cetatenii sai in rol de cobai.

  11. lăsați-o așa cum a căzut… bine c-a vaccinat-o pe fie-sa acu’ vreo două luni…

  12. Pai de ce sa nu participe? Nu l-a făcut parlamentul rus recent imun la orice urmărire penala, pe el și pe familia lui, inclusiv după terminarea mandatelor fără număr?
    Dacă e imun unde e riscul?
    Iar vaccinul ăla nu era o minunăție care mergea la sigur, primul în lume și cel mai bun, ca orice produs în Rusia?