Home » Analize » Kremlinul denunță decizia Parlamentului European de a-i decerna Premiul Saharov opozantului rus Aleksei Navalnîi: „Nimeni nu poate să ne oblige să avem respect faţă de o asemenea decizie”

Kremlinul denunță decizia Parlamentului European de a-i decerna Premiul Saharov opozantului rus Aleksei Navalnîi: „Nimeni nu poate să ne oblige să avem respect faţă de o asemenea decizie”

Kremlinul denunță decizia Parlamentului European de a-i decerna Premiul Saharov opozantului rus Aleksei Navalnîi: „Nimeni nu poate să ne oblige să avem respect faţă de o asemenea decizie”
sursa foto: Facebook/ Aleksei Navalnîi
Ascultă articolul

Kremlinul denunţă decizia Parlamentului European (PE) de a-i decerna Premiul Saharov pentru libertate de gândire opozantului rus încarcerat Aleksei Navalnîi, oaia neagră a lui Vladimir Putin, relatează AFP, citată de News.ro.

„Respectăm această instituţie (Parlamentul European), însă nimeni nu poate să ne oblige să avem respect faţă de o asemenea decizie”, a reacţionat un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

- articolul continuă mai jos -

Premiul Saharov 2021 pentru apărarea libertăţii de gândire a fost decernat miercuri opozantului rus, pentru lupta sa ”neîncetată” în favoarea democraţiei şi împotriva corupţiei din Rusia.

Aleksei Navalnîi a fost arestat la începutul lui 2021, după ce a supravieţuit unei otrăviri cu noviciok de care acuză Kremlinul şi FSB, şi a fost condamnat la peste doi ani de închisoare, o pedeapsă pe care o ispăşeşte în Colonia Penitenciară Pokrov.

Atacat de presa oficială, Navalnîi şi-a construit notorietatea online, prin anchete video virale în care denunţă corupţia elitelor şi a lui Vladimir Putin – calul său de bătaie.

Liderul de la Kremlin nu-i pronunţă niciodată numele şi-l consideră pe principalul său critic drept un ”criminal” în serviciul rivalilor săi geopolitici occidentali.

Mai mulţi oficiali ruşi de rang înalt sunt vizaţi de sancţiuni europene şi americasne, ca represalii faţă de refuzul Moscovei de a ancheta cu privire la otrăvirea cu noviciok a lui Navalnîi.

Laboratoare europene au identificat un agent toxic din familia noviciok, o substanţă chimică dezvoltată în epoca sovietică, pe care serviciile secrete ruse sunt deja acuzate că au folosit-o cu scopul de a-şi elimina ţinte.

Premiul Saharov „pentru libertate de gândire”, lansat în 1988, recompensează anual persoane sau organizaţii care apără drepturile omului şi libertăţile fundamentale.

Premiul este dotat cu o sumă de 50.000 de euro.

El a făcut, în mai multe rânduri, oficiul de anticameră a Premiului Nobel pentru Pace, ca în cazul ginecologului congolez Denis Mukwege, activistei yazidi Nadia Murad, tnerei pakistaneze Malala Yousafzai sau al lui Nelson Mandela – primul laureat al Premiului Saharov.

Sursa foto: Facebook/ Aleksei Navalnîi

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole