G4Media.ro

Kremlinul consideră „inutile” livrările de arme occidentale către Ucraina: „Nu va face…

sursa foto: Alexander NEMENOV / AFP

Kremlinul consideră „inutile” livrările de arme occidentale către Ucraina: „Nu va face decât mai mult rău acestei ţări”

Kremlinul a estimat joi ca fiind ”inutile” livrările de arme occidentale către Ucraina, în momentul în care preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz şi premierul italian Mario Draghi se află în vizită la Kiev, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Ne-am dori să sperăm că liderii acestor trei ţări (…) nu se vor concentra doar pe sprijinirea Ucrainei şi proiectele privind continuarea furnizării în continuare de arme. Acest lucru este total inutil şi nu va face decât mai mult rău acestei ţări”, a declarat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Cu toate acestea, el a spus că „speră că ei (cei trei lideri) îi vor cere (preşedintelui ucrainean Volodimir) Zelenski să aibă o abordare realistă a situaţiei”.

La rândul său, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a scris un mesaj în limba engleză pe Twitter în care a luat în derâdere vizita celor trei lideri europeni, numindu-i pe Macron, Scholz si Draghi ”europeni iubitori de broaşte, cârnaţi şi spaghete”, notează dpa.

În opinia lui Medvedev, această vizită a lui Emmanuel Macron, Olaf Scholz şi Mario Draghi are o „utilitate zero” şi a insinuat că cei trei se îmbată cu „horilka”, vodca ucraineană.

„Ei au promis din nou Ucrainei aderarea la UE şi obuziere vechi, apoi, îmbuibaţi cu horilka, se vor întoarce acasă cu trenul, ca acum 100 de ani”, a scris pe Twitter Medvedev, un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin.

„Cu toate acestea, ei nu vor aduce Ucraina mai aproape de pace. Ceasul ticăie”, a mai scris el.

Dmitri Medvedev, care a fost preşedinte al Rusiei în perioada 2008-2012 şi premier între 2012 şi 2020, deţine în prezent funcţia de vicepreşedinte al puternicului Consiliu de Securitate al Rusiei.

Sursa foto: Alexander NEMENOV / AFP

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. pai ieri ziceau ca le sparg ca pe nuci. deci de ce se agita??? 😀
    intreabare retorica, evident. cu dementii astia nu poti rationa.

  2. E clar că livrările de arme trebuie să continue. Mulțumiri Rusiei pentru confirmare.

  3. ucrainienii te-ar cam contrazice. tocmai, ca nu primesc armele care le trebuiesc suficient de repede. oricum, multumeste-i lui putin pt totul. scapa si vestul de fieratanii, ii baga in nato si pe finlandezi si suedezi. ce sa mai, tot ce nu si-a dorit a reusit. greu de crezut ca poti sa mai terminat de atat. ma rog, poate sa fii troll….ca tine, asa 😀

  4. livrarile vor face si mai mult rau… care rau? ala facut de rusi? ma mir ca nu le explodeaza capul cand scot ineptiile astea

    • Fac rau pentru ca sunt insuficiente si in plus soldații ucraineni nu sunt instruiți sa le folosească.
      Rusii sunt forțați sa le distrugă fie pe drum fie pe front si asta înseamnă si mai multi ucraineni morți degeaba. Si probabil si mai multi ruși morți, de asemenea.
      Deznodământul final va fi același, doar cu mult mai multi morți.

  5. Dacă Kremlinul zice că livrările de arme sunt inutile, înseamnă că ele trebuie să continue.

    • Asa e. Cand rusii fac o afirmatie, de fapt trebuie sa o interpretezi complet pe dos. Asa au facut mereu. Propaganda ieftina.

  6. Measaj pentru Putin : Te oftici ??

  7. Ar putea fi cablat și nu te poate auzi!poate să-i duce!!!

  8. O zi cu „Livrările de arme și sancțiunile sunt o declarație de război la adresa Rusiei” în altă zi „livrările de arme sunt inutile,sancțiunile ne fac mai puternici”. Debusolați rău sclavii lui Putin : Lavrov,Peskov,Zaharova,Medvedev,se contrazic singuri la fiecare a doua zi,deși nimeni în afară de mujici nu ii baga in seama.

  9. Amărâții ăștia de sovietici uita că la ultima conflagrație mondială de abia i-au scăpat aliații sa nu devina sclavii lui Adolf. Acum nebunul patron peste evul mediu euro-asiatic are impresia că e pe cale să ocupe Europa(probabil mujicii spălați pe creier așa cred) când ei de trei luni au avansat 50 de km într-o țară care a renunțat la arsenalul nuclear și a primit garanții de securitate tocmai de la j.egurile sovietice care încearcă o invazie în stilul anilor 1700 după cum a recunoscut chiar diliul care se crede Petru cel Mare.

    • Si SUA in Irak au muncit ma mult de un an sa-l ocupe, si irakienii erau pe barba lor.

    • @tulipan. Parca atunci cand au invadat Irakul, in 3 saptamani au ocupat tot. Ce vrei sa spui tu e altceva dar nu te poti exprima. Sa invadezi e mai usor decat sa controlezi. Sigur, nu se aplica la rusi. Sunt convins ca daca reusesc sa ocupe Ucraina ( mult mai greu pentru ei), vor fi in stare sa controleze relativ usor pentru ca vor aplica experienta de sute de ani ( gulag, masacre, torturi, etc). Aici e diferenta dintre civilizatie si barbarie, adica dintre SUA si Rusia. Americanii au ocupat Irakul dar nu s-au apucat sa macelareasca oamenii.

  10. Ca „armele Moskovei” le aduc numai „bine” bietilor ukrainieni ! Mari banditi si PROFUND MINCINOSI si HOTI asa cum au fost de cand sunt rusnacii pe lume !!! Mama lor ….