Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Laura Codruța Kovesi, șefa noului Parchet European, acuză Malta că blochează operaționalizarea instituției prin faptul că nu a desemnat un candidat eligibil.
”Din luna decembrie, tot procesul (de operaționalizare – n.red.) este amânat, a spus Kovesi într-un interviu pentru Euronews.
Reamintim că Malta este considerată un paradis al criminalității organizate, cu o clasă politică implicată în afaceri de corupție și asasinate la nivel înalt – vezi cazul uciderii jurnalistei Daphne Caruana Galizia, care ar fi fost ordonată de fostul ministru maltez al Economiei.
Kovesi a mai spus pentru Euronews că, odată ce va fi operațional, Parchetul European va investiga fraudele cu fonduri europene. ”Vor fi dosare legate de persoane aflate în posturi-cheie sau cu o putere economică mare. Vorbim de dosare cu prejudicii de peste 10 milioane de euro”.
Fosta șefă a DNA a adăugat că se așteaptă la ”atacuri contra instituției și procurorilor”, potrivit Euronews.
Foto: InquamPhotos / Octav Ganea
Ce credea Luluta ca UE e tara catuselor in care se predau toti in fata ei?
Luluta va fi invinsa de sistem , de data asta european.
@Spurc, te dai huta pe net si te-au navalit dejectiile pe nas. Stai jos! Nota unu cu indulgenta si cu scuipaturile de rigoare.
@spurc
Nu vă relaxați prea tare, că sunt doar reglaje fine carteziene și vectoriale atât de necesare în ajustarea tirului, întrucât nu e floare la ureche să poți ținti de la o asemenea distanță o clădire mascată de copaci, așa cum e clădirea din Kiseleff10!
Stai jos. Ai 5 ruble. Slăbuț…
Doar coruptii ca tine isi doresc ca justitia sa fie invinsa.
Este si asta un început. Faceti lobby sa finanțeze echipe care sa se ocupe si de fraudele intre 1 -10 milioane de euro; astea sunt multiple in România.
„Luluta” este preluat de la cel numit si 5 secunde!
Luluta este omul care a aratat lumii ca nu toti romanii sunt imbecili.
Pana nici Kovesi nu se asteapta la gradul de coruptie la nivel european. 10 milioane ? Pai e vorba de zeci de miliarde. Malta e bastion al mafiei, uitati cine-s implicati in asasinate … Toata ‘tara’ e o mare cacealma. Acolo se spala bani de sute de ani. Normal ca nu vor demararea proceselor. Bine, nu stiu ce face INTERPOL-ul ca si aia-s morti de foame(subventionati grav) in a rezolva cazurile cu grad maxim de criminalitate de-acolo … (Sau cine ar trebui sa se ocupe, MAI-ul lor e corupt pan’ la os, n-are nici-o sansa …
*subsubventionati …
Malta este in UE, deci teritoriul ei intra si sub jurisdicția Europolului.
Le urez succes … Sper sa aiba sange sa duca toate anchetele pana la capat.
Ii faci antireclama doamnei mata?
Gigi Stan e un cunoscut postac psd, angajat la stat
Răutăți gratuite. Criticii obiectivi o percep mai degrabă ca fiind atractiva, deșteaptă peste medie si curajoasa.
O fi postac pzdist, dar chiar atât de handicapat mintal?!
Mai mult de 5 ruble nu meriți, la ce postare ai.
Malta se joacă cu focul….
Poate o ” dau afara dă la noi din Ue”…
Maltezii nu știu cu cine au de a face.
Coruptii zburda in voie si isi trimit bezele unii altora , nu a reusit sa ii vina de hac nici macar coruptiei autohtone….
Ce va mai doare ,pe tine si pe mafiotii vostri ca v-a invins un om demn,curajos si cinstit.
Gigi, cap plin cu rahat, pacat de pamantul asta ca-i faci umbra degeaba.
Bai Luluta , sa ii dai de pomana in fiecare zi lui Taica Lascu , ca el te-a facut „procurareasa” , bineinteles ca si MONSTRUL de basescu a avut o contributie , deoarece te-a suit in copac .
Cei care te cunosc stiu ca PUTI DE INTELIGENTA din cauza IQ-ului deosebit de ridicat pe care il ai .
Ce comentarii, ce limbaj de Ferentari. Nu-i ajungeti nici la degetul mic de la picior Codrutei. Latratorii si pupincuristii PSD. Sunteti penibili!!!