Home » Articole » Kamala Harris şi-a asigurat deja votul a peste jumătate din delegaţii Partidului Democrat pentru intrarea în cursa prezidențială

Kamala Harris şi-a asigurat deja votul a peste jumătate din delegaţii Partidului Democrat pentru intrarea în cursa prezidențială

Kamala Harris şi-a asigurat deja votul a peste jumătate din delegaţii Partidului Democrat pentru intrarea în cursa prezidențială
sursa foto: Facebook/ Kamala Harris
Ascultă articolul

Kamala Harris s-a asigurat vineri că va fi candidata Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale din noiembrie în care se va confrunta cu republicanul Donald Trump, o încoronare rapidă la mai puţin de două săptămâni după anunţul retragerii candidaturii de către Joe Biden, transmite Agerpres. Democraţii au anunţat vineri că vicepreşedinta Statelor Unite a primit sprijin pentru nominalizare din partea a peste jumătate din delegaţi în cadrul unui vot online.

- articolul continuă mai jos -

Harris s-a declarat „onorată” să fi depăşit acest prag chiar înainte de încheierea scrutinului, prevăzută luni.

Ea va accepta această nominalizare săptămâna viitoare şi o va sărbători la Convenţia democrată, programată să aibă loc la Chicago, la jumătatea lunii august.

Kamala Harris are acum la dispoziţie mai puţin de 100 de zile pentru a-i convinge pe alegătorii americani să o susţină împotriva fostului preşedinte republican Donald Trump.

„Nu va fi uşor, dar vom reuşi. Şi, în calitate de viitor preşedinte al vostru, ştiu că suntem pregătiţi pentru această bătălie”, a spus ea într-o intervenţie telefonică difuzată în timpul unui eveniment de campanie.

Un duel în care Kamala Harris porneşte cu un avantaj financiar semnificativ. Echipa de campanie a Kamalei Harris a anunţat că a strâns 310 milioane de dolari în luna iulie, mai mult decât dublu faţă de fondurile strânse de Donald Trump, bani strânşi în mare parte după ce vicepreşedinta SUA l-a înlocuit pe Joe Biden în cursa electorală.

Echipa lui Donald Trump a anunţat joi, într-un comunicat, că a strâns 138,7 milioane de dolari în luna iulie.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole