G4Media.ro

Jumătate din cele circa 500 de cazuri de rujeolă din județul Brașov,…

Sursa foto: Pixabay

Jumătate din cele circa 500 de cazuri de rujeolă din județul Brașov, înregistrate într-o comună cu o mare comunitate de romi care refuză vaccinarea din motive religioase / Cazul bebelușului decedat, pentru care mama minoră a refuzat internarea – date centralizate de prefectură

Jumătate din cele circa 500 de cazuri de rujeolă din județul Brașov s-au înregistrat în comuna Măieruș, în special în luni septembrie și octombrie, unde „există o mare opoziție la vaccinare în rândul comunității de romi, din motive religioase”, precizează instituția prefectului într-un comunicat de presă dat publicității luni. Instituția prezintă și cazul bebelușului de 7 luni care a decedat și pentru care mama minoră a refuzat internarea.

Prefectura mai subliniază că, pe fondul campaniilor antivacciniste, numărul de vaccinări ROR (care protejeaza impotriva a 3 boli – rujeola, oreionul si rubeola) în județ a scăzut dramatic.

Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a prezidat, luni, ședința Grupului de lucru mixt pentru problemele romilor. Pe ordinea de zi a ședinței a figurat prezentarea, de către reprezentantul Direcției de Sănătate Publică Brașov, dr. Marius Mărginean, a unei informări privind starea de sănătate a populației în localitățile din județ care au comunități de romi, în contextul epidemiei de rujeolă declarate de Ministerul Sănătății la nivel național.

Prefectura subliniază că nici Direcția de Sănătate Publică Brașov, nici unitățile sanitare nu au înregistrări legate de starea de sănătate pe baza etniei.

Actualmente, județul Brașov se situează pe locul a 2-lea la nivel național în ceea ce privește cazurile de rujeolă înregistrate, cu circa 500 de cazuri. Dintre acestea, 223 s-au înregistrat în comuna Măieruș (îndeosebi în perioada septembrie-octombrie), unde există o mare opoziție la vaccinare în rândul comunității de romi, din motive religioase”, se arată în comunicat.

Singurul deces înregistrat la nivel național până acum din cauza actualei epidemii de rujeolă este al unui bebeluș de 7 luni din județul Brașov. Mama acestuia, minoră, a refuzat internarea copilului, potrivit sursei citate.

„În județul Brașov s-a înregistrat și un deces, al unui sugar de 7 luni, nevaccinat conform vârstei și neînscris la medic de familie. Mama acestuia este minoră și mai are un copil în vârstă de 3 ani, nevaccinat. Sugarul locuia cu mama la domiciliul concubinului acesteia: 5 adulți și 7 copii într-o cameră de 16 mp. În data de 25.11.2023, mama s-a prezentat cu sugarul la Camera de gardă a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov. Sugarul a fost diagnosticat clinic cu rujeolă. Starea generală a acestuia fiind mediocră, s-a recomandat internarea. Mama a refuzat categoric internarea și a plecat la domiciliu cu mijloace proprii. În data de 28.11.2023 s-a prezentat cu sugarul la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov, sugarul fiind diagnosticat cu sepsis și nemaiputând fi salvat”, precizează instituția prefectului.

Potrivit acesteia, 96,81% dintre cazurile de rujeolă înregistrate în județul Brașov sunt ale persoanelor nevaccinate și doar 0,35% ale persoanelor cărora li s-au administrat două doze de vaccin.

În ultimii ani, pe fondul propagandei antivacciniste, numărul de vaccinări ROR (care protejeaza impotriva a 3 boli – rujeola, oreionul si rubeola) a scăzut continuu, de la 12.136 în anul 2019 la 7.367 în anul 2023 (dintre care doar 905 în trimestrul al IV-lea)”, se arată în comunicat.

„Din păcate, îndeosebi în comunitățile cele mai expuse riscului de contagiune ne lovim de împotrivirea sau reticența la vaccinare, în pofida campaniilor de informare care s-au desfășurat și a întâlnirilor cu autoritățile locale. Împreună cu Filiala Brașov a Crucii Roșii, am făcut un efort logistic semnificativ și am organizat o campanie de vaccinare, însă rezultatele au fost foarte departe de așteptări: în trei localități părinții au acceptat să fie vaccinați șase copii, iar în alte două localități au fost zero vaccinări. Nu dezarmăm, însă. Împreună cu specialiștii vom elabora o foaie de parcurs pe termen scurt și mediu, pentru a încerca să creștem rata de vaccinare ROR, atât prin intensificarea campaniei de informare, cât și prin identificarea și folosirea unor mijloace mai eficiente de comunicare și accentuarea colaborării cu liderii de opinie din aceste comunități, cu medicii de familie și cu personalul instituțiilor publice locale”, a declarat prefectul Mihai Cătălin Văsii, citat în comunicat.

Reprezentanții Partidei Romilor susțin însă că lipsa medicilor în aceste comunități este cauza principală a nevaccinării.

„Oamenii din comunitățile de romi pe care noi le reprezentăm astăzi aici încearcă să-și ia informația de la medicul de familie. În județul Brașov sunt destul de multe localități unde nu există nici medic de familie, nici măcar un punct de lucru, cu atât mai puțin mediator sanitar. Și atunci oamenii caută sfaturi legate de sănătate exact acolo unde ar trebui să caute. În domeniul sănătății se duc și de cele mai multe ori, medicii de familie sau mediatorii sanitari ori nu pot fi găsiți, ori dacă sunt găsiți nu le pot da un sfat legat de de vaccin. Așadar, oamenii se îndreaptă către noi sau către alți lideri din comunitate. Aceștia nu sunt informați așa cum ar trebui să fie informați. Și ne trezim la finalul anului 2023 că județul Brașov, iată, se află pe locul doi la număr de cazuri de rujeolă”, a afirmat coordonatorul Partidei Romilor Pro Euro, Ionuț Androne, citat de Radio România Brașov.

Ionuț Androne susține că acolo unde nu există medic de familie sau mediator sanitar este nevoie să vină un medic și să le explice locuitorilor ce înseamnă vaccinarea. Androne consideră că, dacă li se răspunde la întrebările pe care le au, oamenii își vor vaccina copiii în procent mult mai mare.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...