Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele Joe Biden a declarat joi, în conferinţa de presă susţinută după summitul NATO, că are linii directe de comunicare cu liderul chinez Xi Jinping şi că şi-a petrecut mai mult timp cu şeful de stat asiatic decât orice alt lider mondial, relatează Reuters, transmite News.ro.
După disputa de anul trecut privind baloanele chineze de spionaj, „am stabilit un nou mecanism. Există o linie directă între mine şi Xi, iar militarii noştri au acces direct unul la celălalt şi se contactează reciproc”, a declarat Biden la conferinţa de presă.
În Declaraţia finală a summitului NATO de la Washingon, tonul faţă de China s-a înăsprit, iar statele aliate se declară îngrijorate de ajutorul pe care China i-l dă efortului de război al Rusiei în Ucraina.