Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Joe Biden a fost oficial nominalizat marţi de Partidul Democrat pentru alegerile prezidenţiale din Statele Unite de la 3 noiembrie când îl va înfrunta pe Donald Trump, care l-a acuzat că este „marioneta” stângii radicale din cadrul partidului, relatează miercuri France Presse, citată de Agerpres.
Într-un vot fără surprize, majoritatea delegaţilor democraţi l-au ales pe fostul vicepreşedinte pentru a se confrunta cu miliardarul republican, în a doua zi a convenţiei partidului, organizată la Milwaukee (nord) dar în întregime virtuală din cauza COVID-19.
„Vă mulţumesc din toată inima”, a reacţionat Biden, în vârstă de 77 de ani, într-un mesaj video în direct.
”Este onoarea vieţii mele să accept nominalizarea Partidul Democrat pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite ale Americii”, a spus Biden, într-un mesaj postat pe Twitter, în cea de-a doua zi a Convenţiei Naţionale Democrate.
Alţi doi foşti preşedinţi, Jimmy Carter, în vârstă de 95 de ani, şi Bill Clinton, 73 de ani, au fost vedetele celei de-a doua nopţi. Ambii l-au acuzat pe locatarul Casei Albe că a instalat „haosul”.
În timp ce ţara se scufundă într-o gravă criză economică şi de sănătate, „Biroul Oval ar trebui să fie un centru de comandament. În schimb, este inima furtunii. Există doar haos”, a spus Clinton.
Jimmy Carter a salutat la rândul său „experienţa, personalitatea şi decenţa” lui Joe Biden „pentru a ne aduce împreună şi a restabili măreţia Americii”.
Pentru a marca capacitatea lui Joe Biden de a-i unifica pe moderaţii din ambele tabere, convenţia urmează de asemenea să difuzeze mesajele unor republicani respectaţi: fostul general Colin Powell, ministrul apărării lui George W. Bush, şi Cindy McCain, văduva senatorului decedat în 2018 John McCain, un erou al războiului din Vietnam pe care Trump îl detesta.
Barack Obama este programat să vorbească miercuri seara, după co-listiera lui Biden, Kamala Harris.
La rândul său, nerăbdător să nu-i lase pe democraţi să atragă toată atenţia presei, Donald Trump îşi concentrează eforturile asupra statelor americane cheie.
După Minnesota şi Wisconsin luni, el a vizitat Iowa şi Arizona marţi.
Cu această ocazie, el şi-a reînnoit atacurile din ce în ce mai agresive asupra celui pe care l-a poreclit „Sleepy Joe” („Joe adormitul”).
„Joe Biden este marioneta stângii radicale”, a acuzat el, pentru a-şi mobiliza electoratul conservator. „Merge dincolo de socialism”, a adăugat Trump.
„China vrea neapărat ca el să câştige! Iranul vrea neapărat ca el să câştige!”, a declarat Trump în aplauze.
sursa foto: Facebook\ Joe Biden
Joe sta in dormitor
Cu piciorul pe covor
Imbracat in pijama,
Cadou de la Obama
Asta noapte a visat
Ca impreuna cu Kamala
Fara sa plece din pat
Poate sa infrunte boala
Joe e pierdut in ceatza
Slujind stanga cea nebuna
E mosneag, mintea lui creatza
E ca praful de pe Luna….