Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele american Joe Biden anunţă luni că intenţionează să nominalizeze o ambasadoare a Statelor Unite în Ucraina, la o zi după ce secretarul de Stat american Antony Blinken a anunţat, în cadrul unei vizite la Kiev, că diplomaţii americani urmează să se întoarcă treptat la post în Ucraina, relatează AFP.
Actuala ambasadoare americană în Slovacia, Bridget Brink, ”şi-a petrecut cei 25 de ani de carieră în corpul diplomatic, concentrată asupra promovării politicilor americane în Europa şi Eurasia”, anunţă Casa Albă într-un comunicat.
Misiunea americană în Ucraina este condusă, din 2019, de însărcinaţi cu afaceri.
Şeful diplomaţiei americane l-a anunţat de Paşte pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski – într-o vizită la Kiev împreună cu şeful Pentagonului Lloyd Austin, prima a unor membri ai Guvernului Biden în Ucraina de la începutul invaziei rusă – că Joe Biden urmează să o nominalizeze ambasadoare în Ucrana pe această diplomată de carieră.
Această nominalizare este necesar să fie confirmată în Senatul Statelor Unite.
sursa: News.ro, Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)
Si Romania nici acum nu are ambasador american. Marea aliata nu „poate” sa aloce unul?
Ce nevoie e de ambasador când comenzile se execută direct?
Foarte bine, fluxul de arme va creste, mai multi mujici vor ajunge in iad mai repede si mai dureros😂
Pentru orci, da, e iadul pe pamant. Intreaba-i pe mujicii care ingrasa pamantul Ucrainei. 😂
Tremura izmenele pe voi 😂