G4Media.ro

Joe Biden anunță că este ”prea devreme” pentru a spune dacă negocierile…

sursa foto: Wikipedia

Joe Biden anunță că este ”prea devreme” pentru a spune dacă negocierile cu Iran vor duce la salvarea acordului nuclear

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat vineri că este „prea devreme” pentru a şti dacă discuţiile indirecte angajate de Statele Unite cu Iranul vor permite salvarea acordului privind programul nuclear iranian, notează AFP.

Liderul de la Casa Albă a afirmat că producţia de uraniu îmbogăţit la 60%, lansată vineri de Teheran într-o nouă abatere de la angajamentele sale internaţionale, nu ajută „deloc” la ieşirea din impas.

„Suntem, totuşi, mulţumiţi să vedem că Iranul continuă să participe la discuţiile” care se desfăşoară de săptămâna trecută la Viena cu privire la programul nuclear iranian, a adăugat el în cursul unei conferinţe de presă cu premierul japonez, Yoshihide Suga, la Washington.

„Cred că este prea devreme pentru a şti care va fi rezultatul, dar continuăm să discutăm”, a spus el.

Statele Unite şi Iranul negociază indirect prin intermediarul europenilor şi altor semnatari ai acordului din 2015 menit să împiedice Teheranul să se doteze cu arma atomică. Fostul preşedinte american Donald Trump a părăsit acest acord şi a restabilit sancţiunile americane, dar Joe Biden a spus că vrea să i se alăture din nou, cu condiţia ca şi Republica Islamică să revină la angajamentele sale nucleare pe care le-a abandonat treptat.

Preşedintele american şi-a reafirmat obiectivul, refuzând în acelaşi timp orice altă „concesie majoră” pentru a-l îndeplini.

Discuţiile, care au ca scop stabilirea sancţiunilor pe care Washington trebuie să le ridice şi ce măsuri trebuie să ia Teheranul pentru a reveni la respectarea deplină a acordului, au fost reluate joi la Viena, după o pauză de câteva zile.

Delegaţia americană a planificat să rămână în capitala Austriei pentru a continua negocierile, a declarat vineri Departamentul de Stat al SUA.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Wikipedia

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează