Jihadul Liei Savonea. Ce treabă are șefa Înaltei Curți cu pensiile private ale românilor

Zarva populistă stârnită acum ceva vreme de proiectul de lege privind plata pensiilor private primește un nou protagonist: Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța Supremă a atacat la Curtea Constituțională legea abia adoptată de Camera Deputaților, înainte de a fi promulgată de președinte.

Comunicatul Înaltei Curți, în care se descriu motivele se sesizare a CCR, conține toate poncifele care au fost aruncate în spațiul public de cei care se opun acestei legi: se fură banii poporului, se încalcă dreptul la proprietate, e o lege adoptată intempestiv. Plus alte câteva obiecții care, poate deloc întâmplător, par copiate din avizul Consiliului Legislativ, semnat de nemuritorul Florin Iordache.

În primul rând, această lege nu a fost adoptată intempestiv, pentru că ea trebuia să apară acum 16 ani. Legea privind pensiile private a intrat în vigoare în anul 2006 și acolo se scria clar că o lege privind modul de plată a acestor pensii trebuia adoptată în termen de trei ani – adică în până în 2009. Numai că Autoritatea pentru Supraveghere Financiară a tot întârziat elaborarea proiectului de lege până anul acesta.

Tocmai din cauza acestei întârzieri, în momentul în care participanții la sistemul de pensii private au început atingă vârsta de pensionare, trebuia găsită o soluție de avarie până ASF-ul își făcea treaba și trimitea proiectul de lege la Parlament pentru legiferare. Așa că s-a legiferat posibilitatea ca cei care ating vârsta de pensionare să ridice toți banii fie într-o singură tranșă, fie eșalonat pe o perioadă de cinci ani. Dar repet, aceasta era o soluție tranzitorie, până apărea legea așteptată încă din 2009.

De altminteri, țin minte foarte clar că în 2006, la apariția legii, nici nu se vorbea de eliberarea banilor într-o singură tranșă, ci de două posibilități mari și late.

Una era să se împartă toți banii strânși la o perioadă limitată de timp (10 ani se vorbea atunci), cu efectuarea de plăți lunare. Dezavantajul era că după expirarea celor 10 ani, participantul pierdea această sursă de venit.

Cealaltă opțiune era stabilirea unei pensii viagere, care se plătea până la decesul participantului, dar avea dezavantajul că valoarea ei era mai mică decât cea din prima variantă. Varianta plății integrale a apărut mai târziu, din cauza indolenței celor de la ASF.

Pe de altă parte, aici vorbim de un fond de pensii, reglementat ca atare de la bun început, nu de un fond de investiții. La fondul de investiții, da, participantul se bucură de libertate absolută în utilizarea banilor, îi poate retrage oricând, integral sau parțial.

Logica unui fond de pensii e cu totul alta, este aceea de a furniza participantului o sumă plătibilă lunar. El rămâne proprietar al banilor strânși, dar se supune regulilor impuse de la bun început. Nu e nimic intempestiv aici, nu e nimic neconstituțional, nu e o naționalizare a proprietății private, așa cum perorează Înalta Curte de Casație și Justiție.

Să nu fi știut judecătorii supremi toate aceste lucruri? Ba bine că nu. Și atunci, ce i-o fi apucat să deranjeze Curtea Constituțională, laolaltă – poate deloc întâmplător – cu partidul extremist AUR?

Nu cad în capcana – destul de facilă – de a spune că Lia Savonea, șefa ICCJ, a vrut să demonstreze că ea apără și pensiile private românilor, nu doar pe cele speciale ale magistraților.

Dar înclin să cred că substratul atacării acestei legi – care, apropo, este parte a angajamentelor României de aderare la OCDE – e altundeva: este parte a războiului pe care Lia Savonea îl poartă cu actuala guvernare, cu precădere cu premierul Ilie Bolojan. Război care a început odată cu legea de reducere a pensiilor speciale ale magistraților, pentru care premierul și-a asumat răspunderea.

Să nu ne mire așadar dacă vom vedea tot mai des genul acesta de hărțuieli politico-jurisdicționale din partea celei mai înalte magistraturi a țării. Războiul tinde să devină jihad în toată regula.

Citește și

Oligarhia magistraților