Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Consilierul de la Casa Albă Jared Kushner şi-a exprimat incertitudinea cu privire la abilitatea palestinienilor de a se autoguverna, într-un interviu televizat difuzat duminică seara, scrie News.ro.
Kushner, care este şi ginerele preşedintelui american Donald Trump şi cel care a redactat planul de pace al Casei Albe cu privire la Orientul Mijlociu, a declarat pentru emisiunea „Axios la HBO” că ar fi „un standard înalt” după ce a fost întrebat dacă palestinienii se pot aştepta de la libertate din partea armatei israeliene.
Conducerea Palestinei a boicotat eforturile diplomatice pe care Trump le-a numit „acordul secolului”. Deşi Kushner a redactat planul în ultimii doi ani în secret, acesta este văzut de palestinieni şi unii oficiali arabi ca fiind în favoarea Israelului.
Kushner a evitat din nou să declare explicit dacă planul său include o soluţie cu două state. Însă a afirmat: „Cred că ar trebui să aibă autodeterminare. Nu voi intra în detalii până când vom publica planul”.
După ce a fost întrebat dacă el consideră că palestinienii se pot guverna singuri, fără implicarea Israelului, Kushner a răspuns: „Este o întrebare foarte bună. Va trebui să vedem. Speranţa este că, în timp, vor deveni capabili de guvernare”.
Articolul continuă mai jos
Palestinienii, consideră el, „au nevoie de un sistem judiciar corect … libertatea presei, libertatea de exprimare, toleranţa pentru toate religiile” înainte ca zonele palestiniene să poată primi investiţii.
Întrebat dacă a înţeles de ce palestinienii nu ar avea încredere în el, Kushner a afirmat: „Nu sunt aici că să primesc încredere” şi a adăugat că poporul palestinian va judeca planul în funcţie „de drumul spre o viaţă bună pe care îl va deschide”.
Sursa foto: Contul de Facebook
Citește tot articolul pe News.ro.
Kushner va duce la urmatoarea Intifada. Ce sa faca asta pace? El nici nu-si intelege meseria.
Ce naște din pisica șoareci mănâncă . Tacsu un imbecil , el un imbecil . O să se omoare intre ei și peste 100 de ani . Ptr că tine partea israelienilor . Ptr banii se prostituează și prostituează un popor intreg .