Home » Analize » Iunie 2022, a treia cea mai călduroasă lună iunie din istorie, potrivit Copernicus

Iunie 2022, a treia cea mai călduroasă lună iunie din istorie, potrivit Copernicus

Ascultă articolul

Iunie 2022 a fost a treia cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată la nivel mondial, potrivit datelor serviciului european Copernicus, care se studiază schimbările climatice. Iunie 2019 și 2021 ocupă primele două locuri, potrivit Le Figaro.

Programul Copernicus, care observă clima cu ajutorul sateliților, navelor, avioanelor și stațiilor meteorologice din întreaga lume, a precizat că în iunie 2022 au avut loc mai multe „momente importante”. Temperatura medie globală pentru luna iunie a fost cu aproximativ 0,31°C mai mare decât media pentru perioada 1991-2020.

- articolul continuă mai jos -

În Europa, a fost a doua cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată, cu temperaturi cu aproximativ 1,6°C peste medie. Iunie 2019 este cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată pe Bătrânul Continent. Copernicus raportează temperaturi extreme din Spania până în Italia. „Sud-vestul Europei, care a cunoscut primul val de căldură în a doua jumătate a lunii mai, a cunoscut o nouă perioadă de temperaturi excepționale patru săptămâni mai târziu, care au culminat la 17 iunie”, se arată în comunicat.

În afară de această regiune, țări precum Franța, Japonia și Statele Unite s-au confruntat, de asemenea, cu valuri puternice de căldură. În schimb, Groenlanda și cea mai mare parte a Americii de Sud au înregistrat temperaturi mai scăzute, potrivit studiului.

„Valuri de căldură similare celor observate în acest an sunt așteptate să devină mai frecvente și mai severe în anii următori, atât în Europa, cât și în alte părți”, a declarat Carlo Buontempo, directorul serviciului Copernicus pentru schimbări climatice. „Este deosebit de important să punem la dispoziția publicului date fiabile, astfel încât toată lumea să poată monitoriza aceste tendințe și să se pregătească mai bine pentru ceea ce va urma”, a adăugat el.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole