Home » Articole » Italia adoptă legea care pedepsește femicidul cu închisoarea pe viață

Italia adoptă legea care pedepsește femicidul cu închisoarea pe viață

26 nov. 2025
138
Italia adoptă legea care pedepsește femicidul cu închisoarea pe viață
Sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Parlamentul italian a aprobat în unanimitate o lege care adaugă femicidul în codul penal ca infracţiune separată pedepsită cu închisoarea pe viaţă, în contextul în care Italia se confruntă cu niveluri ridicate de violenţă împotriva femeilor şi fetelor, transmite Digi24.ro

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Măsura, adoptată marţi seară, de Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor, adaugă femicidul în sistemul juridic italian în temeiul Articolului 577, care prevede închisoarea pe viaţă dacă o femeie sau o fată este ucisă din cauza genului său, din ură sau pentru a-i fi suprimată libertatea, informează Agerpres.

Legea majorează, de asemenea, posibilele pedepse pentru urmărire şi pentru distribuirea de videoclipuri false şi creşte finanţarea adăposturilor pentru femei. Prim-ministrul Giorgia Meloni a declarat că legea trimite un „semn important împotriva barbariei violenţei împotriva femeilor”. Senatul aprobase legea la începutul acestui an. Pedepse cu închisoare pe viaţă au fost deja pronunţate de mai multe ori pentru uciderea de femei. Conform statisticilor oficiale, cel puţin 85 de femei au fost ucise în Italia de la începutul anului, majoritatea crimelor având loc în familie sau în cercuri de apropiaţi.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și

Top Articole