Home » Analize » Israelul solicită Occidentului să renunţe la negocierile cu Teheranul privind programul nuclear iranian

Israelul solicită Occidentului să renunţe la negocierile cu Teheranul privind programul nuclear iranian

24 aug. 2022
Israelul solicită Occidentului să renunţe la negocierile cu Teheranul privind programul nuclear iranian
Sursa foto: Wikimedia Commons / Tasnim News Agency
Ascultă articolul

Puterile occidentale trebuie să ”înceteze” să negocieze pentru reînnoirea acordului privind programul nuclear iranian (JCPOA), întrucât acesta îi va permite Iranului să câştige ”miliarde” de dolari şi va ”destabiliza” Orientul Mijlociu, a susţinut miercuri premierul israelian Yair Lapid, relatează agenţia France Presse, citată de Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Inamicul numărul 1 al Iranului, Israelul a salutat retragerea în 2018 a Statelor Unite din JCPOA.

În cursul negocierilor pentru revitalizarea acordului, Washingtonul a anunţat că Iranul a făcut unele concesii.

Potrivit unui înalt responsabil american, Iranul nu mai blochează anumite inspecţii ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) şi a abandonat o altă solicitare, cea legată de desemnarea de către Occident a Gardienilor Revoluţiei drept organizaţie ”teroristă”.

Totuşi, Israelul se opune unei reînnoiri a JCPOA în special întrucât acordul înseamnă ridicarea sancţiunilor economice contra Teheranului.

”Ceea ce există pe masă în prezent este un acord rău. Acesta va da 100 de miliarde de dolari pe an Iranului. Aceşti bani nu vor servi la construirea de şcoli sau spitale, ci vor fi utilizaţi pentru a destabiliza Orientul Mijlociu, consolidând Hezbollah, Hamas şi Jihadul Islamic”, a declarat Lapid.

”În opinia noastră, acordul nu răspunde criteriului fixat de către preşedintele (american Joe) Biden însuşi: acela de a împiedica Iranul să devină un stat nuclear”, a mai spus şeful guvernului israelian.

Un înalt responsabil israelian a estimat că proiectul de acord nu prevede distrugerea instalaţiilor centrifuge şi astfel îi va permite Teheranului să le ”repornească” atunci când acesta va considera oportun.

În ultimele zile, Yair Lapid le-a cerut preşedintelui francez şi cancelarului german să nu semneze acordul cu Teheranul.

 

Comentarii
  • stati pe pace, inainte de anuntul iranului ca a obtinut arma atomica veti auzi ceva despre un raid aerian israelian intr-o locatie din muntii iranului…Veci amin nu va permite Israelul inarmare nucleara a Iranului, va dau in scris. Niciodata. Never ever.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.