Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un expert al Națiunilor Unite a declarat joi că Israelul distruge sistemul alimentar din Fâșia Gaza ca parte a unei „campanii de privare” prin ofensiva sa împotriva Hamas în enclava palestiniană, transmite agenția Reuters.
Luând cuvântul în fața Consiliului pentru Drepturile Omului, raportorul special al ONU pentru dreptul la hrană a declarat că „imaginile foametei din Gaza sunt de nesuportat, iar voi nu faceți nimic”.
Michael Fakhri a susținut că Israelul „distruge sistemul alimentar” din enclava palestiniană, care se află sub asediul armatei israeliene de cinci luni.
Organizațiile umanitare avertizează că se conturează foametea pentru cei 2,3 milioane de locuitori din Gaza, majoritatea dintre ei fiind strămutați din cauza luptelor, în timp ce bombardamentele israeliene au devastat enclava și infrastructura acesteia.
În nordul Fâșiei Gaza, izolată după ce Tsahal și-a concentrat inițial asaltul asupra acestei zone, spitalele au raportat primele decese de copii legate de malnutriție.
„Israelul a organizat o campanie de privațiuni împotriva populației palestiniene din Gaza”, a declarat Michael Fakhri, un profesor de drept libanezo-canadian care este unul dintre zecile de experți independenți mandatați de ONU să raporteze și să ofere consiliere cu privire la probleme și crize specifice.
Mai multe țări, inclusiv Egiptul, care se învecinează cu Fâșia Gaza, și Irakul, au criticat Israelul pentru situația umanitară catastrofală din enclavă.
Un consilier juridic al misiunii israeliene la ONU a denunțat aceste acuzații ca fiind o „minciună flagrantă”.
„Israelul respinge în totalitate acuzațiile potrivit cărora ar folosi foametea ca instrument de război”, a declarat Yeela Cytrin în fața Consiliului pentru Drepturile Omului, înainte de a pleca în semn de protest.
În timpul discursului său în fața celor 47 de membri ai Consiliului cu sediul la Geneva, Michael Fakhri a acuzat Israelul că îi vizează pe pescarii din Gaza, interzicându-le accesul la mare și distrugându-le bărcile.
Aproximativ 80% din industria locală de pescuit a fost distrusă de când Israelul a lansat ofensiva ca represalii la atacul Hamas din 7 octombrie, a declarat el, adăugând că toate bărcile din orașul Gaza, principalul port de pescuit al enclavei, au fost distruse de armata israeliană.
Reuters nu a putut verifica afirmațiile sale, deși imagini din 8 octombrie arată fumul care iese dintr-o barcă din orașul Gaza după loviturile israeliene.
La finalul discursului său, Michael Fakhri a cerut membrilor Consiliului să ia în considerare, de asemenea, sancțiuni, să întrerupă legăturile diplomatice și să impună embargouri de arme asupra Israelului.
„Acest lucru se întâmplă sub ochii voștri. Vă rog să adăugați acțiuni la cuvintele voastre”, a spus el.
Nu o sa se faca nimic. O sa fie criticati dupa multi ani, cand o sa fie prea tarziu. Pe asta se si bazeaza Bibi. Sunt crize mai mari in lume si la umbra lor, are liber la genocid
Gaza? Sistem alimentar ?!
Mai există piatră pe piatră acolo?…