G4Media.ro

Israel: Scutirea de serviciu militar a ultra-ortodocșilor revine în prim planul actualității…

Foto: Wikipedia

Israel: Scutirea de serviciu militar a ultra-ortodocșilor revine în prim planul actualității și riscă să reaprindă o dispută aprigă în societate

„Modelul armatei populare a dovedit fără niciun dubiu, timp de 75 de ani, că nu există și nu trebuie să existe un substitut pentru el. Acesta este secretul puterii Forțelor Armate Israeliene (IDF), acesta este secretul puterii unei națiuni”, a declarat șeful Statului Major IDF, general locotenent Herzi Halevi înaintea unui marș organizat pentru a marca cea de-a 75-a Zi a Independenței Israelului.

„Astăzi mărșăluim împreună, servind în armata permanentă și în rezerve, din toate părțile FDI și din întregul spectru de roluri, din diferitele nuanțe ale statului și din întreaga gamă de opinii și convingeri, pentru a sublinia că împreună, puterea noastră este mai mare”, a adăugat el.

Intervenția generalului Halevi este o aluzie străvezie la intenția guvernului de dreapta/extrema dreaptă/ultra-ortodocși de a introduce în parlament un proiect de lege care să reducă la 23 sau chiar la 21 de ani vârsta de la care un student de Yeșivă (seminar iudaic) poate fi scutit de serviciul militar obligatoriu dacă se află în educație. La ora actuală această limită este de 26 de ani.

La ora actuală vârsta incorporării pentru serviciul militar obligatoriu de trei ani este de 18 ani, dar mulți studenți la Yeshive obțin amânări pentru studiu până ating vârsta de 26 de ani. În fiecare an numai 1.000 de tineri ultra-ortodocși sunt incorporați din totalul de 11.000 care împlinesc vârsta legală de incoroporare.

Măsura este susținută și de ministrul apărării, Yoav Gallant, membru al partidului Likud condus de premierul Benjamin Netanyahu, dar care dorește adoptarea unui alt proiect de lege care ar oferi beneficii suplimentare soldaților și veteranilor, acordând soldaților combatanți și altora în roluri esențiale o creștere semnificativă a salariului, în timp ce soldații în poziții neesențiale ar servi mai puțin timp.

Presiunile pentru modificarea legii vin din partea celor două partide ultra-ortodoxe din coaliție – SHAS (sefard-oriental, 11 mandate) și Unitatea Torei (așkenaz, 7 mandate). Coaliția condusă de premierul Netanyahu are 64 din cele 120 de mandate din Knesset, deci nu poate guverna fără sprijinul ambelor partide ultra-ortodoxe.

O astfel de propunere a fost legiferată și în trecut dar a fost invalidată de Curtea Supremă pe temeiul că încalcă egalitatea cetățenilor consfințită într-un din cele 13 legi de bază care țin loc de Constituție scrisă.

SHAS și Unitatea Torei au fost cele mai insistente partide în favoarea reformei judiciare care a intenționează să reducă drastic puterea Curții Supreme de a cenzura actele legislativului care au generat proteste de masă în ultimele trei luni în Israel.

Liderul opoziției, deputatul Yair Lapid, a cerut ca negocierile în curs de desfășurare cu privire la planul guvernului de reformare drastică a sistemului judiciar să abordeze și nouă propunere privind scutirea ultra-ortodocșilor de a servi în armată. Reprezentanți ai coaliției au respins idee, susținând că nu a fost timp pentru a include subiectul în negocierile în curs de desfășurare, potrivit cotidianului Haaretz.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...