Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Aprilie și mai vor fi două luni pline de concerte în București, iar muzică va fi atât pentru amatorii rock-ului sau ai muzicii simfonice, dar și pentru iubitorii K-pop și ai muzicii italiene.
Pe 2 aprilie 2026, de la ora 19:30, Sala Palatului devine scena unde Orchestra Simfonică București readuce acasă explozia Vivaldi Rocks. Veți putea asculta Vivaldi pe instrumente exclusiv electrice și aranjamente speciale ale hiturilor Metallica, Queen sau Bon Jovi. Vocalistul Joe Lyn Turner, care a cântat cu Rainbow și Deep Purple, este surpriza serii.
Prețul biletelor este între 169 și 360 de lei.
Fanii Eurovision din România și din întreaga Europă sunt invitați la unul dintre cele mai așteptate evenimente ale sezonului: Eurovision Pre-Party București 2026, care va avea loc pe 18 aprilie 2026, la Arenele Romane.
Evenimentul face parte din seria tradițională de concerte organizate în fiecare primăvară înainte de finala Eurovision Song Contest, alături de alte pre-party-uri celebre din orașe precum Oslo, Amsterdam sau Londra
Pe 5 Aprilie 2026, Argiros revine pe scena Sălii Palatului din București, după ce primul său concert în România, din 9 martie 2025, s-a bucurat de un succes răsunător și s-a a avut loc cu casa închisă!
Trupa K-pop TRENDZ revine pentru a treia oară în România și va concerta pe 6 aprilie, în Aula Magna a Politehnicii București.
Prețul biletelor:
General Access – 100 RON
VIP – 250 RON
VIP+ – 300 RON
VVIP+ – 400 RON
Celebrul cântăreț italian Eros Ramazzotti revine în România, cu noul său turneu „Una Storia Importante”, după un show sold out acum doi ani. Concertul va avea loc pe 22 aprilie, la Romexpo, Pavilionul Central.
Prețul biletelor:
Categoria B – 302,44 RON (SOLD OUT)
Categoria A – 415,77 RON (SOLD OUT)
Premium – 838,17 RON
Ultra VIP – 1.353,29 RON
Fenomenul global de hard rock, lider în topuri și nominalizat de două ori la premiile GRAMMY, Skillet, revine în Europa în 2026, scrie iabilet.ro.
După extrem de reușitul Revolution Tour 2025, Skillet se întorc mai puternici, mai duri și mai rebeli ca niciodată.
Prețul biletelor:
General Admission – 53,03 euro
Golden Circle – 74,24 euro
Premium – 84,84 euro
Metallica ajunge din nou în România, în 2026, cu turneul mondial M42, început în aprilie 2023. Trupa va avea la București, un show impresionant ce va include o scenă circulară amplasată în centrul Arenei Naționale. În deschiderea concertului va cânta o altă trupă de heavy metal: Gojira. Invitați speciali vor mai fi și Knocked Loose.
Concertul Metallica din 2026 este sold out
La Arenele Romane, pe 23 mai, Cristi Minculescu, Valter & Boro își așteaptă fanii la concertul aniversar IRIS – Primii 45.
Asaf Avidan este unul dintre cei mai fascinanți și atipici artiști ai scenei muzicale contemporane. Originar din Israel, el a reușit să spargă barierele culturale și de gen prin stilul său inconfundabil, fiind adesea descris ca o forță a naturii pe scenă, potrivit iabilet.ro
Prețurile biletelor sunt:
Una dintre cele mai iubite și cunoscute trupe de heavy metal, Iron Maiden, vine în România cu turneul mondial „Run For Your Lives”, dedicat celor 50 de ani de carieră.
Setlistul va cuprinde piese celebre, care au definit istoria Iron Maiden. Trupa britanică promite un show cu adevărat spectaculos.
În deschidere va cânta ANTHRAX.
Data și locul concertului: 28 mai 2026, Arena Națională din București
Prețul biletelor: în funcție de zona aleasă pe Arena Națională, biletele pornesc de la 263,5 RON