Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Sâmbătă şi luni au fost executaţi în Iran încă cinci condamnaţi la moarte pentru protestele din ianuarie sau pentru presupuse legături cu Israelul, informează luni agenţia de presă Mizan a sistemului judiciar iranian, preluată de agenția de știri dpa, citată de Agerpres.
Cei trei bărbaţi executaţi luni au fost consideraţi vinovaţi de participare la protestele din oraşul Mashhad din nord-estul ţării şi de implicarea într-un complot cu legături cu Israelul.
Sâmbătă, li se aplicase pedeapsa capitală altor doi condamnaţi, după ce Curtea Supremă a confirmat sentinţele pronunţate împotriva lor pentru spionaj în folosul Israelului şi cooperare cu serviciul israelian de spionaj Mossad; instanţa a reţinut că ei transmiseseră informaţii confidenţiale.
Din 28 februarie, când SUA şi Israelul au declanşat războiul cu Iranul, justiţia iraniană a reprimat extrem de sever criticii regimului islamic de la Teheran, observă dpa. Au avut loc mai multe execuţii.
Apărătorii drepturilor omului critică de multă vreme aplicarea pedepsei capitale în Iran, acuzând autorităţile că folosesc execuţiile în primul rând ca modalitate de intimidare.
Conform agenţiei de ştiri a organizaţiei pentru drepturile omului Human Rights Activists in Iran (HRANA), cu sediul în SUA, anul trecut au avut loc în Iran peste 2000 de execuţii, cel mai mare număr din ultimele decenii.