
Iranul acuză ţările europene că nu vor să respecte acordul nuclear din 2015
Iranul consideră ţările europene responsabile pentru eşecul acordului nuclear din 2015 şi le acuză că nu şi-au respectat angajamentele, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Teheran, înaintea discuţiilor de vineri, la Istanbul, cu Franţa, Regatul Unit şi Germania, relatează AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Iranul, mai multe puteri occidentale, China şi Rusia au ajuns la un acord în 2015 care includea restricţii semnificative asupra programului nuclear al Iranului în schimbul ridicării treptate a sancţiunilor ONU.
Însă Statele Unite s-au retras unilateral din acest acord negociat îndelung în 2018 şi au reintrodus sancţiuni în timpul primului mandat al lui Donald Trump (2017-2021).
Ţările europene îşi afirmaseră angajamentul faţă de acord. Mecanismul iniţial prevăzut pentru a compensa reintroducerea sancţiunilor americane s-a materializat însă cu greu, iar multe companii occidentale au fost forţate să părăsească Iranul, care se confrunta cu o inflaţie galopantă şi o criză economică.
„Părţile europene au făcut greşeli şi au fost neglijente în implementarea” acordului nuclear, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei, Esmail Baghai.
Conform Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Iranul este singura ţară fără arme nucleare care îmbogăţeşte uraniu la un nivel ridicat (60%), cu mult peste limita de 3,67% stabilită de acordul internaţional încheiat în 2015.
Pentru a fabrica o bombă, îmbogăţirea uraniului trebuie dusă la 90%, conform AIEA.
Parisul, Londra şi Berlinul au ameninţat în ultimele săptămâni că vor reinstaura sancţiunile ONU împotriva Iranului, aşa cum permite o clauză din acord, acuzând Teheranul că nu îşi respectă angajamentele nucleare.
Recurgerea la acest mecanism „este lipsită de sens, nejustificată şi imorală”, a declarat Esmail Baghai într-o conferinţă de presă săptămânală, argumentând că Iranul s-a distanţat de acord ca represalii pentru eşecurile Occidentului.
„Reducerea angajamentelor Iranului a fost efectuată în conformitate cu prevederile” stabilite în text, a dat asigurări purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.