G4Media.ro

Legea PSD care dezincriminează construcția fără autorizație de microhidrocentrale sau drumuri forestiere…

Sursa Foto: Digi24.ro

Legea PSD care dezincriminează construcția fără autorizație de microhidrocentrale sau drumuri forestiere a fost promulgată / Ecologiști: ”Oricine poate să distrugă un râu și ia doar o amendă”

Președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea (care modifică Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții) inițiată de mai mulți parlamentari PSD, printre care și Florin Iordache, care dezincriminează construcția, fără autorizație, de microhidrocentrale, drumuri forestiere sau regularizări de albie de râu, potrivit unui comunicat al președinției.

Șeful statului ceruse anterior reexaminarea actului normativ, dar Parlamentul dominat de PSD i-a transmis legea în aceeași formă, fiind obligat să o promulge în urma epuizării căilor de atac.

Legea lui Iordache a menținut totuși incriminarea pentru lucrările de construcție, fără autorizație, la monumente istorice. În acest caz, pedeapsa a rămas închisoare de la trei luni la un an sau amendă.

Pe 28 iulie 2020, proiectul de lege inițiat de mai mulți parlamentari PSD, printre care și Florin Iordache, a fost adoptat a doua oară de Camera Deputaților, după ce președintele României, Klaus Iohannis, l-a respins inițial și l-a trimis spre re-examinare. Aceasta după ce peste 22.000 de membri Declic au semnat petiția ”Vor să ne lase fără patrimoniu!”.

Legea lui Iordache a modificat articolul 24, litera a) din legea 50/1991 astfel:

Forma inițială: ”Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte:

a) executarea fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), c), e) și g), cu excepțiile prevăzute de lege”

Forma modificată:Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte:

a) executarea fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), cu excepţiile prevăzute de lege”.

Potrivit articolului 3 alineatul (1), literele b), c), e) și g) prevăd:

”(1) Construcțiile civile, industriale, agricole, cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, precum și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor, pentru:

(…)

b) lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum și orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la toate categoriile de monumente istorice prevăzute de lege – monumente, ansambluri, situri – inclusiv la anexele acestora, identificate în același imobil – teren și/sau construcții, la construcții amplasate în zone de protecție a monumentelor și în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcții cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentații de urbanism aprobate;

c) lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare și reabilitare privind căile de comunicație de orice fel, drumurile forestiere, lucrările de artă, rețelele și dotările tehnico-edilitare, lucrările hidrotehnice, amenajările de albii, lucrările de îmbunătățiri funciare, lucrările de instalații de infrastructură, lucrările pentru noi capacități de producere, transport, distribuție a energiei electrice și/sau termice, precum și de reabilitare și retehnologizare a celor existente;

(…)

e) lucrări de foraje și excavări necesare pentru efectuarea studiilor geotehnice și a prospecțiunilor geologice, proiectarea și deschiderea exploatărilor de cariere și balastiere, a sondelor de gaze și petrol, precum și a altor exploatări de suprafață, subterane sau subacvatice;

g) organizarea de tabere de corturi, căsuțe sau de rulote”.

Prin urmare, se poate observa că din legea lui Iordache, promulgată de președinte, lipsește incriminarea prevederilor de la literele c), e) și g).

Așadar, activițățile cuprinse la aceste puncte, precum lucrările hidrotehnice, construcția de drumuri forestiere, regularizările de albii de râu, fără autorizație de construire sau cu nerespectarea autorizației de construire, nu mai sunt incriminate.

”Gândiți-vă că oricine poate să construiască de la zero o microhidrocentrală, fără autorizație. Plătește o amendă (dacă se întâmplă acestă minune) și apoi își umple conturile, din banii noștri, prin ”certificate verzi”, în timp ce stă la soare pe iaht, în Caraibe.

În plus, acordul de mediu este necesar pentru a obține autorizația de construire. Prin urmare, dacă pot să construiască fără autorizație, implicit nu au de ce să se mai complice să ceară acord de mediu”, a explicat pentru G4media.ro biologul și activistul de mediu, Călin Dejeu.

Cazul Taia. În urmă cu 2 ani, Curtea de Apel Alba Iulia a oprit funcționarea microhidrocentralei de pe râul Taia din județul Hunedoara, anulând decizia de încadrare care ținea loc de acord de mediu, cât și autorizația de mediu. Din pricina acestui caz, în 2015, Comisia Europeană a declanșat procedura de infringement împotriva României.

Ori acum, dacă nici măcar lucrările fără autorizație de construire (care se obține pe baza acordului de mediu) nu mai sunt incriminate, cu atât mai mult nu e sancționată lipsa acordului și a studiului de impact asupra mediului, a explicat Dejeu.

”Sau gândiți-vă că oricine poate să distrugă cursul unui râu (așa-zisa amenajare de albie), sau să facă un drum forestier de la zero, să ghilotineze o pădure. Sau să facă o rețea tehnico-edilitară fără autorizație, care implicit nu respectă normele elementare și poate să pună în pericol viețile oamenilor.

Este liber la lucrări fără autorizație de orice tip și oriunde (cu exceptia monumentelor istorice)”, a explicat Călin Dejeu.

”Este o încălcare a Directivei privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal și eu voi trimite o plângere la Comisia Europeană. Poate totuși iese din letargie Comisia și duce cazul la Curtea de Justitie a UE. Mai ales ca are infringementul pe microhidrocentrale uitat într-un dosar de 5 ani, iar cel pe păduri (relevant prin dezincriminarea drumurilor forestiere fără autorizație) are deja aviz motivat”, a explicat Dejeu.

Cum au argumentat pesediștii dezincriminarea. În expunerea de motive, social-democraţii au explicat faptul că astfel de lucrări de construcție, fără autorizație, sunt sancționate de lege atât cu închisoarea, cât și ca simple contravenții.

Ei susțin că amenzile sunt ”într-un cuantum menit să descurajeze demararea unor lucrări fără autorizaţie de construire”.

Potrivii legii 51/1991 actualizate, amenda pentru construcția, fără autorizație, de microhidrocentrale, drumuri forestiere sau regularizări de albie de râu este de maxim 10.000 de lei.

Inițiatorii legii au susținut că, pe rolul instanţelor, sunt mii de dosare care vizează executarea unor lucrări făcute fără autorizaţie, iar proiectul de lege îşi propune decongestionarea activităţii instanţelor.

”Întrucât pe rolul instanţelor de judecată se află câteva mii de dosare care privesc executarea unor lucrări fără autorizaţie, dar în proporţie de 99% se sancţionează cu o simplă amendă, considerăm că o asemenea iniţiativă are atât rolul de a decongestiona activitatea instanţelor, cât şi acela de a nu mai fi nevoie pentru fiecare autorizaţie care a expirat câteva zile, funcţionarii de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, să nu mai fie nevoiţi să depună plângeri penale”, arată iniţiatorii, în expunerea de motive a proiectului de lege.

În plus, legea lui Iordache menţine ca infracţiune continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente.

Alex Costache este jurnalist și la Știrile TVR/ Sursa Foto: Digi24.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

48 comentarii

  1. romania distrusa metru patrat cu metru patrat. vile in varf de munte, proprietati private de unde se taie fara sa intereseze pe nimeni. lacuri luate pe persoana fizica. romania e a unor gasti, nu mai e demult a romanilor.

    • „Ei susțin că amenzile sunt ”într-un cuantum menit să descurajeze demararea unor lucrări fără autorizaţie de construire”.

      Potrivii legii 51/1991 actualizate, amenda pentru construcția, fără autorizație, de microhidrocentrale, drumuri forestiere sau regularizări de albie de râu este de maxim 10.000 de lei.”

      Ii rupe cu amenda, vor fugi ai distrusi psihic si economic, ce mai!

      Va dati seama cati bani au cotizat unii „sponzorizare” la PSD de insista atat de mult pe subiectul asta?

    • Solutia este simpla. Distrugeti orice amenajare de microhidrocentrala pe care o intalniti pe munte. Amenzile sunt mici si oricum nu le platesc. Reparatiile insa..

    • @pehash:
      Faci puscarie daca le distrugi pt ca savarsesti o infractiune ! Si mai esti si obligat la despagubiri (Ti se sechestreaza bunurile, etc)

      PS. Cauta alta forma de protest pehasule ! :))

  2. „-e prea mult , purtati masca !” zicea ipochimenul ieri , dar mai bine purtati masca pe ochi ! mi-e greata !

    • Dacă ești prost! Citește articolul cu atenție.

    • pentru cunostintele generale ale tuturor „ipochimenelor”, dupa ce a respins o data o lege, a doua oara, cu sau fara modificari presedintele de la care toti au atatea asteptari este OBLIGAT sa o accepte. Asta este regula pe care a impus-o partidul tau mult iubit care promite o data la 4 ani marea cu sarea……si apoi nu face nimic. NU UITA ca in aceasta tara care se tot duce de rapa doar parlamentul face regulile / legile pe care ceilalti sunt obligati sa le respecte. Si repet, NU UITA ca de 30 de ai partidul prea marit a avut la absolut toate alegerile cel mai mare procent obtinut . Singura perioada cand nu a avut majopritatea in parlament a fost cand ceilalti s-au unit si au avut mai multe procente decat PSD & aliatii. Deci renuntati la toate aceste asteptari exagerate si criticatii pe cei care impun regulile nu pe cei care le respecta caci nu au de ales.

    • Singura problemă fiind că a acceptat-o din prima, nerefuzând-o vreodată. Corectați – mă c-o publicație Media, dacă greșesc.

    • pentru primi doi prosti de mai sus , cititi si va luminati, daca nu varsati boratura pe tastatura ca mai mult nu va duce capul!

  3. O lege ….foarte importanta.
    Si eu ma gandeam sa imi fac vreo 5-6 hidrocentrale, acum im fac 10 fara sa mai cer autorizatie. La anul imi fac 10-15 drumuri forestiere…..

    • Numai dacă ai legături cu lumea interlopă.

  4. Fura astia tot , tataie , trebuie controlati la ghiozdane :)))))))))

    • La postacul platit bolsevic, Petrov, un excrement ambulant, ii arde de ras, la o problema de gravitate extrema. Nu-i de mirare, nu s-au gasit inca neuroni in excremente.

  5. ecologistii ar face bine sa se organizeze intr-un partid , au timp pana la iarna , eu unul i-as vota!

  6. V-aţi omorât ţara, proştilor.

  7. Romania lucrului bine facut…

  8. daca clanurile interlope sunt in simbioza cu puterea politica, sunt protejate, cum sa fie incriminata constructia fara autorizatie ?

    dragnea insotit de claruile interlope asta este linia partidului, mesajul pentru viitor!

  9. Nu mai există pic de respect!
    Cum adică „Iohanis a promulgat..”!!!
    Ce, un neica nimeni, care cică-i jurnalist, se trage de șireturi cu reprezentantul ales al unei țări?! Iohanis spun eu sau altul, nepublic, la supărare, dar jurnaliștii de rahat din țara asta nu cred că au dreptul să fie mârlani!

    • Aruncătorul de pardesiu e suficient de elegant ?
      Cum ai vrea să se refere la țărănoi, cu Sir ?

      Pentru cei care aberează că era obligat să o promulge : fals, putea să o conteste la CCR

  10. Mai sint riuri de munte de distrus? Ca-n Fagaras am vazut ca deja le-au bagat pe conducta.

  11. O lege care mai da o mana de ajutor defrisarilor ilegale.

  12. Ia uite minune: și-a însușit critica Alex Costache! Nu mă așteptam!!

  13. In ultimii 30 de ani , majoritatea din Parlament ( un adevarat grup infractional PSD-Alde-Udmr – gruparea Udrea-Ponta, mai nou PMP) a incurajat jaful si a subminat orice lege care ar fi trebuit sa-l opreasca.

    Confiscarea extinsa si toleranta zero fata de corupti !

  14. Ăștia sunt bătuți în cap.
    Trebuie cât mai repede cât mai repede extirpati și înlocuiți cu oameni noi capabili să repare toate furturile și distrugerile din ultimii 30 de ani.
    Votați oameni noi sau rămâneți și fără bani și fără sănătate.

  15. La Craiova fufuta olteneasca deja l-a dat afara din birou pe primar si s-a instalat ea sa-si organizeze alegera.
    Din cauza dosarului cu TelDrum (finul Dragnea) au trebuit sa dezincrimineze lucrarile fara autorizatie de constructie , asa cum lucrase Teldrum. Dupa ce se alege primaritz o sa vrea parlamentara si o sa incerce sa-l plaseze primar pe fratele lui barbatu-sau Manda.Succes Craiovz ai pierdut 8 ani+ ce o urma

    • O votara juvetii, asta e! Si o mai voteaza. Olga peremista a ocupat orasul. Sa le fie de bine juvetilor.

  16. PNL nu e strain de furturile de pe vremea PSD si ba chiar mai dovedeste nu doar ca le stie dar le si sustine de la parlamentari pana la guvern si presedinte . Liberalii si socialistii sprijina aceiasi mafioti, sau fac parte dintre ei.

  17. USL traieste ! Castigati mai bine dle. Iohanis din promulgarea legilor cu dedicatie decat din inchirirea de case….?! Aceasta lege motiveaza si justifica taierea de noi paduri. Austria si Germania va multumesc pentru serviciile aduse ! Imi este greata pentru ca te-am votat.

  18. Mamaaaaa, cate ciubucuri grase s-au dat (in trecut, cel putin) daca a fost promulgata.

  19. De regulă, când președintele se opunea, mai contesta proiectele de legi și la CCR. Se mai câștigau câteva luni. Bănuiesc că acum erau prea multe interese să apară legea sub majoritate PSD, nu PNL. Dacă 1% din activiștii de mediu ar înființa un partid #Verde, sigur ar obține 20% din voturi la alegerile generale. Se știe că românul este frate cu codrul. În orice caz, beneficiarii distrugerilor, incluzând politicienii, sunt mai puțini decât păgubiții.

  20. Mafia în România e mare și e cangerină pentru oameni, mediu. Nu de ieri ci de mulți ani, nu sunt semne de nicio schimbare în bine.

  21. Eu nu înțeleg cum de se mai miră lumea în continuare de acțiunile și gafele domnului Presedinte! Ce dracu, nu-l știți din mandatul trecut, n-ați învățat sau n-ați înțeles nimic din el?!

    • Se mira doar boii care n-au priceput (sau n-au voie sa priceapa) ca a 2- a oara presedintele e obligat de Constitutie sa semneze orice lege intoarsa de la Parlament!

      Te recunosti, Marcelus?

  22. Foaia asta devine tot mai pestilentiala, pe zi ce trece!

    Si nu cred ca de vina e autorul acestui articol. Omul e prea insignifiant si mult prea paralel cu jurnalismul adevarat!
    Ati ajuns sa preluati „caricaturile” de la Comisarul.

    Pupa-te-ai in cur, Alex Costache…impreuna cu tapalaga, pantazi & Co ) 🙂

  23. Gunoiul de Deșeu trimite repede o lăcrămație la Înalta Poartă. Impresionant!

  24. A numarat careva cate legi tampite a semnat in aceasta saptamana omul din ghiveci ?

  25. Cand nu vor mai ramane copaci de taiat, ce vor mai taia? – Oameni?

  26. O lege criminala care vizeaza distrugerea patrimoniului natural al Romaniei. Aceasta lege este oricum in infringement fata de regulile europene. Comisia Europeana poate oricand deschide un infringement.

  27. PSD, ALDE, Pro Romania sau UDLMR sunt defapt mafii nu partide politice si trebuie sa fie sanctionate puternic la vot si scoase in afara legii pe termen lung. Daca PSD mai castiga o data alegerile o sa fac praf fiecare coltisor din aceasta tara. Trebuie sa ne mobilizam masiv la toate alagerilme care vin.

  28. fara hidrocentrale!

  29. Asta vroiam sa intreb si eu: cati oameni au fost condamnati pe legea veche? Ca daca n-au fost inseamna ca legea era nefunctionala. Deci practic, in teren, situatia ramane neschimbata.

    • Nu-i chiar asa. Faptul ca era infractiune ii facea sa se gandeasca de doua ori. Exista totusi posibilitatea sa fie condamnati, asa ca unii nu faceau pasul. Acum, ca-i doar contraventie, nu mai au niciun motiv sa nu construiasca fara autorizatie. Amenda modica oricum ii face sa se prapadeasca de ras.