Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Consiliul de supraveghere al grupului german Daimler a aprobat un plan de investiţii în valoare de 60 de miliarde de euro pentru divizia Mercedes-Benz Cars & Vans, aferent perioadei 2022-2026, transmite News.ro, care citează Reuters.
Comunicatul, publicat cu o săptămână înainte de separarea diviziei Cars & Vans de Daimler Truck & Buses, pe 10 decembrie, afirmă că producătorul de vehicule de lux doreşte să fie lider în privinţa producţiei de vehicule electrice şi de software, după listarea sa la bursă.
Planurile existente, anunţate în octombrie 2020, de reducere a cheltuielilor de capital cu 20% faţă de nivelul din 2019, până în 2025, rămân în vigoare, iar noile cheltuieli se vor axa pe electrificare, digitalizare şi conducere autonomă.
Creşterea veniturilor nete pe vehicul şi implementarea modelelor de vânzări directe vor face parte din strategie, potrivit companiei, care a adăugat că progresele realizate în privinţa tehnologiei pentru baterii şi producţie ar trebui să ajute la reducerea cpsturilor vehiculelor electrice, în timp.
Sursa foto: Daimler