Home » Analize » Invazia de la Capitoliu va deveni un mini-documentar al postului Showtime/ Vor fi urmărite zilele dinaintea invaziei şi ultimele secvențe din administraţia Trump, atacul şi ancheta FBI

Invazia de la Capitoliu va deveni un mini-documentar al postului Showtime/ Vor fi urmărite zilele dinaintea invaziei şi ultimele secvențe din administraţia Trump, atacul şi ancheta FBI

Invazia de la Capitoliu va deveni un mini-documentar al postului Showtime/ Vor fi urmărite zilele dinaintea invaziei şi ultimele secvențe din administraţia Trump, atacul şi ancheta FBI
sursa foto: Captură video
Ascultă articolul

Revoltele de la Capitoliu, în timpul cărora cinci persoane au murit pe 6 ianuarie la Washington, vor fi transpuse pe ecran. Această insurecţie a susţinătorilor lui Donald Trump, care au pătruns în clădire pentru a perturba şedinţa prin care Joe Biden era validat la preşedinţie, va face obiectul unei mini-serii la postul Showtime.

Proiectul va fi condus de Bily Ray şi Shane Salerno, care au mai lucrat împreună la serialul „The Comey Rule”.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit Variety, programul se va axa pe zilele care au precedat invaziei şi va povesti ultimele zile ale administraţiei Trump, atacul şi ancheta FBI.

Alegerile prezidenţiale americane au avut loc la 3 noiembrie iar numărarea voturilor a durat mai multe zile înainte ca Joe Biden să fie declarat învingător. Susţinătorii teoriilor conspiraţiei au spus că voturile ar fi fost fraudate, încurajaţi de unele declaraţii ale candidatului care a pierdut.

Pe 6 ianuarie, mii de susţinători ai lui Trump au venit la Washington. Donald Trump le-a vorbit: „Nu vom abandona niciodată. Nu vom admite niciodată. Ne ne vom lua niciodată înapoi ţara dacă suntem slabi (…) Trebuie să fiţi puternici. Ştiu că toată lumea de aici va merge spre Capitoliu pentru a-şi face vocile auzite, paşnic, patriotic”.

Câteva ore mai târziu, numeroşi manifestanţi intrau în Capitoliu unde au provocat haos. Cinci persoane au murit, alte zeci au fost rănite. A doua zi, Joe Biden a denunţat un „atac contra democraţiei”.

sursa: News.ro, sursa foto: Captură video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.