INTERVIU Iulia Motoc, judecător CEDO: România este primul stat din UE care furnizează victime pentru trafic, fie pentru exploatare sexuală sau muncă forțată

Globalizarea a favorizat fenomenul traficului de ființe umane, a rețelelor transfrontaliere care exploatează ființa umană, trafic din care se obțin sume uriașe. În această vastă rețea transfrontalieră, România este pe primul loc în Uniunea Europeană la ”furnizarea” de victime pentru trafic. Iulia Motoc, judecător la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului de la Strasbourg, declară că, în ceea ce privește România, ”problema nu este legislația în vigoare, ci aplicarea ei; este o infracțiune dificil de anchetat din cauza caracterului subteran, deseori transnațional, și mai ales a gradului extrem de vulnerabilitate a victimelor, care sunt terorizate de cei care le-au traficat”.

Mai mult, ”Victimele sunt deseori supuse oprobiului public, ceea ce le descurajează și mai mult să descrie situațiile prin care au trecut.”. Profitul la nivel global, pe anul 2020, a fost de 29,4 miliarde de dolari, potrivit datelor Europol.

Cele mai relevante declarații din interviul acordat G4Media.ro de judecătoarea Iulia Motoc:

• Raportul Departamentului de Stat SUA și cel al Comisiei Europene consideră Romania primul stat din Uniunea Europeană care furnizează victime pentru trafic în Uniunea Europeană, fie că este vorba de exploatarea sexuală sau de muncă forțată.
• Nu există în România o dezbatere publică suficient de cuprinzătoare legată de acest subiect complex și sensibil, victimele și martorii se confrunta cu multe prejudecăți și discriminări de gen sau etnice care există încă în opinia publică.
• Din păcate, dimensiunile traficului bazat pe aceeași paradigmă a relațiilor dintre putere și vulnerabilitate, ca multe alte încălcări ale drepturilor omului, sunt extrem de greu de estimat, dar sunt impresionante. Profitul din aceste infracțiuni la nivel global a fost anul trecut de 29.4 miliarde de dolari după datele Europol; în mod evident este o industrie, a treia din lume și cea mai tristă.
• Problema nu este legislația, ci aplicarea ei; este o infracțiune dificil de anchetat din cauza caracterului subteran, deseori transnațional, și mai ales a gradului extrem de vulnerabilitate a victimelor, care sunt terorizate de cei care le-au traficat. Traficul de cele mai multe ori este urmat de violență și șantaj. Victimele sunt deseori supuse oprobiului public, ceea ce le descurajează și mai mult să descrie situațiile prin care au trecut.
• Atunci când sunt reluate după mulți ani, anchetele riscă să fie dificile din considerente cunoscute. Cu siguranță că și evenimentele din 1989, cât și Mineriadele au fost reluate în urma a două cauze CEDO, ultima fiind cauza Mocanu și alții împotriva României adoptată în 2014. Deși CEDO are acum o politică mai fermă de soluționare rapidă a cazurilor de “impact”, unele dintre acestea se soluționează într-un an sau doi, repet timpul, între alte considerente, are un rol fundamental în a adăuga dificultăți unei anchete.
• Revenind la plagiat sau copiere, nu mă pot pronunța referitor la niciun caz concret. Este totuși uluitor după anii ’90 cum a început această goană după diplome și în special pentru doctorate, diploma care este dedicată exclusiv celor care sunt pasionați de cercetarea științifică. De aici, toate patologiile sistemului care a evoluat și el în același stat de drept, la început slab și corupt.

Daniela Rațiu: Potrivit unui raport al Ambasadei SUA privind traficul de persoane pe 2020, în ultimii cinci ani, ”traficanții de ființe umane exploatează români și străini în România, iar traficanții exploatează victimele din România în străinătate”. Mai mult, România este o țară-sursă principală pentru traficarea victimelor în scopul exploatării sexuale și a exploatării prin muncă forțată în Europa. Sunteți judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aveți o vastă experiență în ceea ce privește jurisprudența în materia drepturilor omului. Traficul de persoane se bazează pe încălcarea drepturilor omului. Putem vorbi despre o ”industrie” a traficării ființelor umane?

Iulia Motoc: Traficul de persoane este o încălcare majoră a drepturilor omului. Traficul de persoane, inclusiv exploatarea prostituției altuia, a fost calificat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului ca o încălcare a art. 4, articol referitor la interzicerea sclaviei și a muncii forțate. Acest drept, împreună cu dreptul la viață, interzicerea torturii și a tratamentelor inumane, aparține “nucleului dur” al drepturilor omului, de la care nu există nicio derogare. Aceeași calificare se regăsește și la nivelul instrumentelor internaționale și putem spune că, din punct de vedere al drepturilor omului, interzicerea traficului de persoane aparține normelor imperative, jus cogens în dreptul internațional, cele mai importante norme așa cum au fost calificate de Curtea Internațională de Justiție.

Sunt preocupante constatările din raportul Departamentului de Stat SUA legat de această problemă în Romania, raport special publicat în 2019; există și alte rapoarte ale instituțiilor internaționale care analizează situația României in acest domeniu. Rapoartele Comisiei Europene către Parlamentul European și Consiliu referitoare la combaterea traficului de persoane, elaborate în temeiul articolului 20 din Directiva 2011/36/UE privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, ultimul raport fiind din octombrie 2020, precum și la mai multe rapoarte ale GRETA.

Raportul Departamentului de Stat SUA și cel al Comisiei Europene consideră Romania primul stat din Uniunea Europeană care furnizează victime pentru trafic în Uniunea Europeană, fie că este vorba de exploatarea sexuală sau de muncă forțată. Este o situație foarte gravă față de care au reacționat autoritățile române, Guvernul, Parlamentul, Autoritățile judecătorești, dar drumul de parcurs este foarte lung.

Încă nu există în România o dezbatere publică suficient de cuprinzătoare legată de acest subiect complex și sensibil, victimele și martorii se confrunta cu multe prejudecăți și discriminări de gen sau etnice care există încă în opinia publică.

Din păcate, dimensiunile traficului bazat pe aceeași paradigmă a relațiilor dintre putere și vulnerabilitate, ca multe alte încălcări ale drepturilor omului, sunt extrem de greu de estimat, dar sunt impresionante. Profitul din aceste infracțiuni la nivel global a fost anul trecut de 29.4 miliarde de dolari după datele Europol; în mod evident este o industrie, a treia din lume și cea mai tristă.

Rep: În materia traficului de persoane este invocată adeseori ca o mare vulnerabilitate și legislația națională, dacă ar fi să ne referim la România, valabil și în statele fostului bloc comunist, care a moștenit corupția de partid înlănțuită cu crima organizata. Cel mai edificator exemplu în acest sens ar fi totuși Rusia, la o scară mult mai mare. În ceea ce privește România, mass media abundă de articole, știri, investigații din care reiese complicitatea extinsă în ceea ce privește traficul de persoane – trafic care nu se poate dezvolta fără protecție instituțională. Unde se rupe filmul?

Iulia Motoc: Romania, țară a UE, este într-o postură foarte diferită de Rusia și din punctul de vedere al traficului de persoane; aderarea la NATO și Uniunea Europeană a creat o frontieră importantă între statele postcomuniste. În România avem o legislație care este adecvată: art.210 din Codul penal și legile de ratificare ale Convențiilor, Legea nr. 565/2002 pentru ratificarea Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, a Protocolului privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și al copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, precum și a Protocolului împotriva traficului ilegal de migranți pe calea terestră, a aerului și pe mare, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate; Legea nr. 300/2006 pentru ratificarea Convenției Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane, adoptată la 3 mai 2005 alături de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii.

Problema nu este legislația, ci aplicarea ei; este o infracțiune dificil de anchetat din cauza caracterului subteran, deseori transnațional, și mai ales a gradului extrem de vulnerabilitate a victimelor, care sunt terorizate de cei care le-au traficat. Traficul de cele mai multe ori este urmat de violență și șantaj. Victimele sunt deseori supuse oprobiului public, ceea ce le descurajează și mai mult să descrie situațiile prin care au trecut.

Referitor la traficul legat de exploatarea sexuală, există două cazuri ale Marii Camere a CEDO: unul datează din 2010 Rantsev împotriva Ciprului și Rusiei, în care CEDO stabilește obligațiile pozitive de anchetă pe care un stat le are în condițiile traficului de ființe umane, și mai recent SM c Croației din 2020, în care Curtea revine cu precizări importante referitoare la cazurile în care a existat consimțământul victimei la prostituția forțată, obligația de a ține cont de extrema vulnerabilitate a victimei și de metodele pe care le folosesc traficanții pentru a induce în eroare victimele. Ambele cazuri au fost foarte puțin dezbătute în România, deși abordează aspecte fundamentale ale drepturilor omului și ale traficului de persoane.

Rep: Nu demult, pe pagina d-voastră de Facebook, a făcut o precizare legată de o primă decizie în care CEDO constată ”o încălcare a interdicției sclaviei în cazul unor victime care au fost cercetate penal, dar pentru care statul nu a luat măsuri să constate dacă aceste victime erau traficate”. Ce importanță are această decizie în materia traficului de persoane?

Iulia Motoc: Este hotărârea V.C.L. AND A.N. v UK, adoptată în acest an, care nu este încă definitivă. Noutatea cazului este legată de aplicare art.4, interdicția sclaviei și urmărirea penală a victimelor și a potențialelor victime ale traficului. Curtea a considerat că urmărirea penală a victimelor sau a potențialelor victime ale traficului nu ar încălca neapărat articolul 4 al Convenției. Cu toate acestea, având în vedere obligația de a lua măsuri operaționale pentru protejarea victimelor traficului de persoane, CEDO a arătat că, odată ce autoritățile au devenit conștiente de o suspiciune credibilă că o persoană a fost traficată, aceasta ar trebui să fie evaluată de o persoană calificată.

Orice decizie de urmărire penală ar trebui să urmeze o astfel de evaluare și, deși decizia nu ar fi neapărat obligatorie pentru un procuror, procurorul ar trebui să aibă motive clare pentru a ajunge la o concluzie diferită. În cazul ambilor V.C.L. și A.N., Curtea a constatat că, în ciuda existenței unor suspiciuni credibile că ar fi fost traficați, nici poliția, nici parchetul nu i-au trimis către o autoritate competentă pentru evaluare; deși ambele cazuri au fost ulterior examinate de parchet, acesta nu a fost de acord cu concluziile autoritățiilor competente, Curtea oferă din nou importante elemente pentru efectuarea unei anchete penale eficiente în aceste cazuri.

Rep: Ați precizat pe pagina dvoastră că Curtea de Justiție a UE a dat o decizie foarte importantă cu privire la independența justiției, a rolului CSM în numirea candidaților la funcția de judecător la Curtea Supremă. Ce înseamnă asta pentru Romania, sau în context mai larg?

Iulia Motoc: Sunt mai multe decizii ale CJUE referitoare la Polonia, care este și în cursul procedurii de sancționare prevăzute de art.7 TUE pentru nerespectarea valorilor fundamentale ale UE. Două dintre aceste decizii se referă la independența Curții Supreme și a curților ordinare, în condițiile în care există o legislație referitoare la pensionarea judecătorilor în care intervenea o decizie a executivului, altele sunt legate de executarea mandatului european de arestare, în condițiile în care există decizii legate de lipsa de independență a justiției. Ultima decizie se referă la imposibilitatea de a contesta deciziile Consiliul Superior al Magistraturii referitoare la promovarea Curtea Supremă. Toate aceste decizii sunt foarte importante pentru statele Uniunii Europene. Din 2015, dupa adoptarea cauzei “ Asociația judecătorilor portughezi” s-a produs o focalizare a CJUE pe problematica statului de drept.

Rep: Dacă vorbim despre independența Justiției – cum se vede de la Strasbourg această independență a sistemului din România, în anul de grație 2021? Vă întreb și în contextul clasării Dosarului 10 August 2018 care probabil va ajunge pe masa CEDO. Șefii Jandarmeriei au fost exonerați de vină. Acest dosar se adaugă altor mari dosare pe care România nu a fost capabilă să le duca la capăt, mă refer la Dosarul Revoluției și la Mineriade, dar lista e probabil mai lungă. Societatea civilă acuză faptul că avem de-a face cu regimul impunităților, iar ”nimeni nu este mai presus de lege” este opțional în România. Așa este?

Iulia Motoc: Vă dați seama că nu am cum să comentez acest dosar din cauza obligației de rezervă pe care o am ca judecător CEDO. Aș putea spune o platitudine și anume că și din punctul de vedere al CEDO este preferabil să se rezolve cauzele la nivel național cu respectarea drepturilor omului. Atunci când sunt reluate după mulți ani, anchetele riscă să fie dificile din considerente cunoscute.

Cu siguranță că și evenimentele din 1989, cât și Mineriadele au fost reluate în urma a două cauze CEDO, ultima fiind cauza Mocanu și alții împotriva României adoptată în 2014. Deși CEDO are acum o politică mai fermă de soluționare rapidă a cazurilor de “impact”, unele dintre acestea se soluționează într-un an sau doi, repet timpul, între alte considerente, are un rol fundamental în a adăuga dificultăți unei anchete.

Rep: Păstrați legăturile cu România, predați la Universitatea București „Probleme actuale ale contenciosului internațional” si „Protecția internațională a drepturilor omului” studenților de la master de la Facultatea de Științe Politice. Recent, cazul a 45 de studenți de la Drept exmatriculați pentru fraudarea examenelor. Cazul însă nu este unul singular. Din păcate, România are o întreagă istorie a plagiatelor, a furtului academic ca formă de ascensiune socială. Ca profesor, cum vedeți sistemul de învățământ în condițiile unei clamate nereformări?

Iulia Motoc: M-am întors din acest an universitar la Facultatea de Științe Politice a Universității București unde am început în 1995 ca asistent universitar, parcurgând toate treptele până la Profesor universitar în 2002 și conducător de doctorat din 2010. O experiență în învățământul universitar românesc întreruptă de lungi perioade în care am fost cercetător în străinătate. Nu sunt un expert în învățământul românesc și în învățământ în general.

Comparând cu alte sisteme de învățământ, cel francez în care mi-am dat doctoratul sau cel american pe care îl cunosc, cred că, în predare și evaluare, în țară ar trebui să se pună un accent mai mare pe creativitatea, cunoștințele profunde ale studenților și posibilitatea de a formula un raționament juridic și nu pe memorizare. In sistemul anglo-saxon, examenele sunt, începând cu primul an, eseuri scrise acasă pentru care ai posibilitatea să folosești toate materialele pe care le vrei. Eu dau aceste tipuri de examene.

Un alt aspect important este cercetarea și mă refer aici la cercetarea de elită, posibilitatea de a scrie un studiu care să fie acceptat în revistele și editurile cu mari exigențe, și implicarea studenților în cercetare. Cu siguranță ambele presupun resurse financiare, dar nu numai. Presupun o reformare a modului de a gândi al profesorilor și al studenților și multă inventivitate. Sunt profesori români care au reușit, deci se poate.

Revenind la plagiat sau copiere, nu mă pot pronunța referitor la niciun caz concret. Este totuși uluitor după anii ’90 cum a început această goană după diplome și în special pentru doctorate, diploma care este dedicată exclusiv celor care sunt pasionați de cercetarea științifică. De aici, toate patologiile sistemului care a evoluat și el în același stat de drept, la început slab și corupt.

Sursa Foto: Facebook/ Iulia Motoc