G4Media.ro

INTERVIU Andrei Gorzo, despre ”colectiv”: Are șanse mari la Oscar/ A fost…

INTERVIU Andrei Gorzo, despre ”colectiv”: Are șanse mari la Oscar/ A fost lansat pe o platformă de streaming din SUA și a provocat un val de entuziasm /  Înainte de asta, nu făcuse gaură în cer în rândul criticii europene

Criticul de film, Andrei Gorzo, explică pentru G4Media cum a fost diferit traseul regizorului Alexander Nanau de alți cineaști români pentru ajunge la o nominalizare la Oscar. Sondajele internaționale și presa americană dă aproape sigur filmul colectiv câștigător măcar la una dintre categoriile nominalizate, cel mai bun film internațional sau cel mai bun documentar.

Gala premiilor Oscar va avea loc anul acesta la Dolby Theatre din Los Angeles pe 26 aprilie. Organizatorii ceremoniei au amânat evenimentul care în mod tradițional avea loc în februarie în speranța că situația pandemică va permite prezența fizică.

Rep: Ce se schimbă acum că Romania a cucerit pentru prima dată o nominalizare la Oscar?

Andrei Gorzo: Cred că s-a mai vindecat o bubă, care nu e inferioară ca dimensiuni decât, eventual, bubei cu premiul Nobel, complexului cultural național cum că nu avem niciun Nobel pentru literatură. Dincolo de asta, sper să atragă o finanțare mai serioasă în sectorul cultural. Asta e speranța mea, ăsta e principalul bine care poate să iasă de aici. Una dintre problemele cu guvernanții, nu numai cu cei de acum, este că nu au niciun fel de înțelegere a sectorului cultural. Nu înțeleg cultura decât în termeni naționaliști sau festivist-folclorici.

Dacă filmul vă fructifica una dintre cele două nominalizări, poate că asta va aduce un respect ceva mai mare al guvernanților pentru cultură și ceva mai multe fonduri.

Rep: România este singura țară cu trei producții recompensate cu Ursul de Aur în ultimii 20 de ani. Filmele românești au câștigat multe distincții și în cadrul festivalului de la Cannes. De ce un eventual premiu din partea Academiei americane de Film ar schimba ceva în atitudinea guvernanților?

Andrei Gorzo: Presupun că Oscarul e o bubă simbolica mai mare, ceva ce impresionează mai multă lume. E oarecum arbitrar sau chiar greșit – premiul unui juriu de la Cannes, alcătuit din personalități cinematografice și culturale una și una, ar trebui să cântărească mai greu, pe când Oscarurile, la urma urmei, nu sunt decât niște premii ale industriei hollywoodiene, votate de niște oameni care în marea lor majoritate nu sunt profund interesați de alte cinematografii din lume. Dar asta e, Oscarurile înseamnă glamour hollywoodian, mai multă lume e impresionată de ele. Astea fiind zise, poate m-am grăbit eu să trag concluzia că un Oscar va însemna ceva în cinematografia română, în cultura română, că va însemna mai multă susținere din partea statului pentru această parte a culturii – partea non-festivistă, non-monumentală și relevantă internațional. Dacă marile succese internaționale, destinul cinematografiei române din ultimii 15 ani, nu i-au mișcat foarte tare pe guvernanți, s-ar putea să nu o facă niciun Oscar. Pe de altă parte, dacă nici asta nu îi urnește, nu mai știu ce ar putea să o facă.

Sursa: Arhiva personală/ Andrei Gorzo

Rep: Ultimele două săptămâni un film din România a cucerit Ursul de Aur și un altul atrage două nominalizări dintr-un foc la Oscar. Vorbim deja de o nouă estetică și un nou curent?

Andrei Gorzo: Filmele românești care au repurtat succese mari de stimă internațională în anii 2000, dar și în prima parte a anilor 2010, cu siguranță s-au remarcat printr-o oarecare omogenitate stilistică. Moartea domnului Lăzărescu al lui Cristi Puiu a dat tonul în 2005 și le-a furnizat altor cineaștilor români un fel de model. Deci din 2005 până până prin 2016 – anul în care atât Bacalaureat al lui Cristian Mungiu, cât și Sieranevada au lui Cristi Puiu au fost în competiția principală de la Cannes – în toată această perioadă se poate vorbi despre un Nou Cinema Românesc având o estetică până la un punct unitară. Sigur, de la bun început există diferențe între preocupările diverșilor regizori, diferențe care devin treptat tot mai pronunțate, dar în toată această perioadă se păstrează un număr de trăsături comune, un aer de apartenență la un trunchi comun. După aceea, de prin 2015-2016, lucrurile s-au diversificat. Și se poate spune că vârful de lance al acestei diversificări tematice și stilistice a fost Radu Jude, cu Aferim!, Inimi cicatrizate și alte filme, culminând cu Barbardeală cu bucluc.

 Rep: Alexander Nanau, regizorul filmului nominalizat de două ori la Oscar, unde s-ar încadra?

Andrei Gorzo: Unul dintre primele lui succese, Toto și surorile lui, are afinități serioase cu Noul Cinema Românesc despre care vorbeam. E un documentar observațional, or estetica impusă de Cristi Puiu și de cei ce i-au urmat în filmul de ficțiune se revendică ea însăși de la specia asta de documentar – documentarul observațional.

Rep: Filmul Colectiv este o prelungire a acestei estetici sau nu?

Andrei Gorzo: Poate fi văzut așa. Cu siguranță, Nanau l-a descris ca pe un documentar observațional. În unele privințe, Colectiv  e un caz aparte, totuși. Mă refer inclusiv la faptul că nu s-a remarcat internațional intrând pe porțile vreunuia dintre marile festivaluri europene ca Berlin sau Cannes. Ce-a făcut a fost să  prindă un culoar pe piața americană și, călărind un val de entuziasm din partea presei americane, din partea criticilor americani, și-a croit acest drum spre Oscaruri.

Rep: Să fie asta motivul pentru care de data asta a fost cu noroc pentru cinematografia de la noi, pentru că a avut simpatia presei americane, spre deosebire de Cristian Mungiu, singurul regizor român care a mai fost aproape de o nominalizare la Oscar?

Andrei Gorzo: E posibil să fie ăsta unul dintre factori. În fine, și filmele lui Mungiu au mers bine la critica americană. Cred că despre Colectiv se poate spune și că a avut norocul unui an în care, din motive de pandemie, numărul filmelor din afara SUA care s-au remarcat cât de cât în peisajul american a fost mult mai mic decât de obicei. De obicei, în luna mai are loc Festivalul de la Cannes, care lansează puternic pe orbită, nu în ultimul rând pe orbită americană, vreo 10-15 filme din toată lumea. În 2020, din cauza pandemiei, Festivalul de la Cannes nu s-a ținut. Din perspectiva mass-media americane a existat un fel de vid de filme din afara SUA. Iar Colectiv a fost unul dintre filmele care s-au remarcat pe acest fundal. Mai merită analizat și filmul în sine – e posibil să aibă elemente care-l fac să fie mai pe gusturile votanților de la Hollywood decât au fost filmele lui Mungiu. E un film destul de hollywoodian în spirit – o poveste emoționantă despre indivizi eroici aflați într-o încleștare voinicească cu un sistem corupt. Printre altele, e un film foarte flatant pentru jurnaliști. Jurnaliștilor din toată lumea care văd acest film, Nanau le pune în față, în prima jumătate a lui Colectiv, o oglindă măgulitoare. Iar a doua parte e despre un politician tânăr și idealist, care vrea să schimbe sistemul și se ia la trântă cu el. E o poveste mai simplă din punct de vedere moral decât spun majoritatea filmelor românești, care nu spun povești cu buni contra răi. Marile filme românești din ultimii 20 de ani nu spun povești simple cu indivizi eroici care se luptă cu o caracatiță. Nu lucrează în alb-negru, ci în negru și gri. S-ar putea ca, pe lângă faptul că are un subiect foarte puternic și că e povestit cu pricepere, Colectiv să fi impresionat Academia Americană de Film și prin simplitatea asta a schemei sale morale. O simplitate pe care unii critici din România au găsit-o excesivă. De pildă, ceea ce i s-a reproșat în România – și mie mi se pare un reproș valid – e că nu păstrează destulă distanță critică față de Vlad Voiculescu, un politician pe care ni-l arată în exercițiul puterii. Adică filmul îl prezintă ca pe outsider, ca pe un justițiar din afara sistemului, dar în tot acest timp el e la putere. Și ținând atât de aproape de el, filmul ne prezintă alegerile din 2016 într-o perspectivă foarte îngustă, foarte unilaterală – electoratul alegând să-i fie în continuare rău când i-ar putea fi bine. Unii comentatori români văd că acele alegeri nu sunt puse cu adevărat în context, drept care critică filmul. Pe când fanii americani ai lui Colectiv nu cunosc deloc contextul și se lasă impresionați de termenii mitici la care Nanau a redus conflictul: reformator izolat versus sistem tentacular.

Rep: Vă așteptați ca măcar una dintre nominalizări să se fructifice? Aduce Colectiv primul Oscar în România?

Andrei Gorzo: Are șanse mari. Colectiv este dat favorit în foarte multe sondaje. De la un punct încolo se creează și un zumzet și, dacă știi de unde să te uiți, poți să identifici zumzetul din jurul unui câștigător cu ceva timp înainte. Dar sigur că nu e chiar atât de previzibil.

Rep: Filmele românești par să nu fie gustate de publicul din România. Cum se traduce faptul că performează atât de bine la marile festivaluri, dar acasă nu sunt agreate de o bună parte din public?

Andrei Gorzo: Filmele care iau premii la festivaluri întrunesc adeziunea unor jurii de profesioniști, precum și a criticii profesioniste. Ele sunt apoi distribuite în mai multe țări și ajung la un public mai larg, dar prin asta trebuie înțeles un public cinefil – acel segment de public din fiecare țară care e interesat de cinemaul non-hollywoodian ambițios artistic, care cunoaște tendințele, care urmărește traseele individuale ale unor regizori, care și-a format o idee despre istoria artei cinematografice, despre marile curente etc. E un segment mic. Nu e mare nicăieri, nici măcar într-o țară ca Franța, iar la noi, dată fiind lipsa de interes a autorităților pentru educarea oamenilor în domeniul artelor, dată fiind barbaria celor care ne conduc, e un segment minuscul. Într-adevăr, mulți spectatori români nu gustă aceste filme românești,  dar nu e ca și cum ar gusta mai bine acele filme belgiene, taiwaneze sau iraniene care reprezintă echivalentul în ambiție artistică al acestui cinema românesc. Majoritatea acestor filme nu sunt concepute în paradigma cinema-ului popular. Sunt solicitante în diverse feluri – mă gândesc mai ales la filmele lui Puiu. Unele sunt agresive, confruntaționale – mă gândesc mai ales la filmele lui Jude, care din punct de vedere stilistic e foarte neobișnuit, iar din punct de vedere tematic ține să-și bage spectatorii cu nasul în adevăruri neplăcute despre societatea românească, despre istoria noastră etc. Deci aceste filme nu țin – cel puțin nu la prima vedere – de un cinema al evadării, al fanteziei, al visării cu ochii deschiși. Dimpotrivă. După al doilea război mondial apăruse în Italia un curent foarte important din toate punctele de vedere. S-a numit neo-realismul italian. Marele public italian detesta acele filme. Politicienii italieni le detestau. Discursurile presei italiene din epocă, ostile acelor filme, sunt aproape cuvânt cu cuvânt discursurile celor care nu suportă filmele românești acum: de ce să ne spălăm rufele murdare sub ochii Occidentului? De ce să le arătăm străinilor bubele, mucegaiul și noroiul nostru? Ce se întâmplă acum la noi nu e nou sub soare și de obicei mișcările cinematografice din țări mici, care doresc să pună degetul pe diverse răni, provoacă genul asta de ostilitate la ele în țară.

Prejudecățile mor greu. De pildă, cum a apărut Noul Cinema Românesc a apărut și prejudecata cum că toate aceste filme ar fi despre comunism sau despre Revoluția din 1989. Și prejudecata n-a mai dispărut, deși doar câteva dintre filmele Noului Cinema Românesc abordează într-adevăr subiectele respective.

Andrei Gorzo a studiat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale ”din București și Universitatea din New York . Cu un doctorat în cinematografie, predă istoria cinematografiei și ideile cinematografice la UNATC. Între august 2017 și ianuarie 2018 a fost bursier Fulbright la Universitatea Stanford.

Notă: Sonia Teodoriu este reporter la Europa FM și colaborator G4Media.ro

Citește și

EXCLUSIV Regizorul filmului ”colectiv”, Alexander Nanau, după nominalizarea la Oscar: Este o victorie a jurnalismului de investigație și a avertizorilor de integritate / Un tribut cinematografic adus victimelor și supraviețuitorilor

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

2 comentarii

  1. TVR Cultural a fost inchis pentru a promova talharia si grotescul la rang de arta nationala.

  2. Entuziasmul s-a datorat celor 65 de morţi? Mirosului de carne arsă? Sau mutilării pe viaţă?