Intelectualii și Puterea: Secolul XX nu s-a terminat (Op-ed)

Nu există o explicație unică a acestei relații. Ea poate fi simbiotică sau conflictuală. Depinde care intelectuali și care putere. Depinde când și unde. Aici mă refer la intelectualii desemnați, fără o logică precisă, prin „atârnare de tinichele”, drept „intelectualii lui Băsescu”. Sintagma se dorea infamantă. Adică, se sugera, deloc subtil, „oamenii lui Băsescu”. „Slugile lui Băsescu”.

Cine erau acestea și aceștia? Andrei Pleșu, Monica Macovei, HRP, Mircea Mihăieș, Teodor Baconsky, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Cătălin Avramescu, Sever Voinescu, Cristian Preda, Alexandru Gussi, Vasile Popovici, Ioan T. Morar, Armand Goșu, Andrei Cornea, Rodica Culcer, Andreea Pora, Dan Tăpălagă. Ba chiar și Monica Lovinescu.

Eram cap de listă. Unii nici măcar nu se cunoșteau personal. Dar erau „pigeonholed”. Puși în aceeași cutiuță. Au avut grijă de asta Vadim Tudor, Mihai Pelin, Radu Călin Cristea, Victor Roncea, Nistorescu, Hoandră și domnu’ Rareș. De la extrema stângă, Rogozanu, Ernu, Șiulea, Karnoouh.

Nu ne-au cruțat nici Paul Goma, Victor Frunză, Marius Oprea, Gabriel Andreescu, Ovidiu Șimonca, Andrei Marga, Michael Shafir și Dorin Tudoran. Nu mai vorbesc de Ion Varlam ori Adrian Severin. Emil Constantinescu ne numea “suflete de sclavi”. Pentru el, oamenii liberi erau Mugur Ciuvică, Daniel Barbu, Zoe Petre și Pupi Nistor.

Ideologia AUR, huliganică și șovină, își are originile în acele mizerabile campanii. În unele cazuri, direct. În altele, chiar mai triste, indirect. Văd că a revenit în prim plan un domn cu numele Mircea Platon.

A fost vârf de lance în cele mai odioase campanii din ceea ce H.-R. Patapievici a numit „Anii urii”. Pentru mine a dezvoltat, nu cred că spontan, o reală obsesie. Ideologia AUR este ideologia urii. Este parte din fascismul secolului XXI.

Uitasem de Mircea Platon, camaradul de idei al lui Ovidiu Hurduzeu, camaradul de idei al lui Călin Georgescu. Cei cu Asociația „Pământ Strămoșesc”. Platon e cu „Convorbirile Literare”. Mă atacau cândva în haită. Mai precis în cuib. Ne urau intens și virulent. Pe Mircea Mihăieș, pe Andrei Pleșu, pe Horia Patapievici, pe Gabriel Liiceanu și pe mine. Platon cerea „liturgizarea României”. Platon m-a numit „o stafie care bântuie România”.

Deci nu legionarismul, ci liberalismul civic pro-occidental e pericolul. La noi e putred mărul, într-adevăr! Trist, dar adevărat, este că Platon nu s-a schimbat.

E același. Alții au virat în direcția antioccidentală, pro dictatorială. Mai precis, putinistă. Tot felul vești în aceste zile. Despre Călin Georgescu, despre băiatul lui Victor Roncea, despre băiatul lui Capsali, despre Mircea Platon, despre Sorin Lavric. Întreb urmuzian: „Galileu, o Galileu, unde este Hurduzeu?”

„La noi e putred mărul, a zis de mult poetul,
A zis cu desperare și a murit nebun.”

„…recunosc în actuala revoltă o șansă pentru renașterea pluralismului politic românesc, pluralism politic care înflorește pe baza identităților politice asumate. Dacă regimul băsist a vrut să abolească politicul, o declarație precum cea a lui Crin Antonescu la mitingul din Piața Victoriei, cum că liberalii nu vor să confiște identitatea politică a nimănui (nici chiar a celor din Piața Universității), pentru că liberalii au identitatea lor, e o declarație care mă entuziasmează. E o declarație care lasă loc de alternative. Crin Antonescu și PNL au luptat din greu împotriva presiunilor și samavolniciilor prin care PDL s-a străduit să confiște identitatea dreptei liberale. Deci trag nădejde că dl Antonescu nu va renunța ușor la un profil politic pentru care a sacrificat multe lucruri.” –Mircea Platon

Am spus cândva că „Raportul Final” este împlinirea maximă a vieții mele intelectuale și morale. Este o operă colectivă despre instituții, personalități, metode care au reprezentat Răul în România între 1945 și 1989. Volumul publicat la Humanitas este coordonat de Dorin Dobrincu, Cristian Vasile și de mine.

Elevii de liceu vor putea afla despre Raport din noul manual de istoria comunismului coordonat de Dorin Dobrincu și publicat în 2025 la Editura Litera. Am fost acuzați de tot felul de enormități, aberații și abominații. Un fost disident hohotea numindu-mă „rollerica”. Istorici ceaușiști ne-au comparat cu Roller și Răutu. Scribul lui Ilici, Ioan Scurtu, continuă să ne denigreze și azi. Vadim a organizat spectacolul huliganic din Parlament pe 18 decembrie 2006. Iliescu m-a numit „cătelul lui Băsescu”.

Felix și năimiții lui s-au năpustit asupra noastră cu o furie calomniatoare de nedomolit. Severin se întrecea cu Petre Roman în a ponegri însăși ideea condamnării dictaturii comuniste. „Echidistanții” se echidistau. Seculegionarii ne-au atacat imund. Neomarxiștii (cei reali, nu cei inventați de „suveraniști”) ne-au acuzat de malpraxis epistemic. Un „grup de tovarăși”, între care Costi Rogozanu și Vasile Ernu, au scos un volum intitulat „Iluzia anticomunismului”.

Cartea mustea de resentiment și deborda de rea-credință. Revizionism anti-anticomunist. Sartre reloaded. Chiar și cei nenăscuți în URSS simțeau nostalgia ernicola pentru taberele pionierești din măreața Uniune. Au trecut aproape 18 ani. Tema totalitarismului e departe de a cunoaște obsolescența. Conceptul nu e deloc vetust. Frontiera dintre veacuri este în fond o convenție. Secolul XX nu s-a terminat.

Vladimir Tismăneanu este profesor de științe politice la Universitatea Maryland din zona metropolitană Washington, DC și autor a numeroase cărți în engleză și română, inclusiv „Aventura ideilor. Cum ieșim din mrejele ideologiilor totalitare”, apărută la Humanitas în 2024. În 2006 a condus Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.