ANALIZĂ Legăturile guvernului maghiar cu Milorad Dodik, liderul separatist al sârbilor bosniaci și protejat al Kremlinului în fosta Iugoslavie, interzis în Bosnia și Herțegovina

Bosnia și Herțegovina a interzis joi aterizarea în țară a unei aeronave militare cu care ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, trebuia să ajungă la Banja Luka. Este a doua oară în ultimul an când autoritățile bosniace au interzis unui înalt demnitar maghiar accesul în țară, iar motivul este același: susținerea guvernului ungar pentru Milorad Dodik, liderul separatist și pro-rus al sârbilor bosniaci și protejat al liderilor autoritari care fac jocul Kremlinului în Europa.

Zukan Helez, ministrul Apărării al Bosniei și Herțegovinei, a justificat această decizie prin faptul că Viktor Orbán și Péter Szijjártó „susțin deschis de ani de zile” activitatea lui Dodik, fost președinte al Republicii Srpska, una din cele două entități care alcătuiesc statul modern Bosnia și Herțegovina.

Pe deasupra, Helez a menționat faptul că autoritățile ungare au refuzat să explice de ce ministrul Szijjártó a decis să întreprindă călătoria la bordul unei aeronave militare.

• ”În calitate de ministru al Apărării din Bosnia și Herțegovina, am datoria de a proteja ordinea constituțională, legile și interesele Bosniei și Herțegovinei. De aceea, am decis să nu aprob acest zbor până când nu vor fi asigurate transparențe depline și respect pentru statul nostru”, a declarat ministrul bosniac, citat de presa maghiară.

O asemenea atitudine din partea unui stat cu aspirații europene față de un stat membru UE poate părea contraintuitivă, însă este important de amintit faptul că Bosnia și Herțegovina se află într-o situație extrem de sensibilă pe scena internațională, cauzată de tendințele separatiste și pro-ruse ale Republicii Srpska, care reprezintă aproape jumătate din teritoriul și populația țării și care, din multe puncte de vedere, acționează mai degrabă ca un “stat în stat” și refuză de peste două decenii să se alinieze politicilor guvernului de la Sarajevo.

În acest context, nu este de mirare că, după cum explică presa bosniacă, citată de ziarul maghiar Index, vizitele reprezentanților guvernului ungar din ultimii ani au vizat aproape exclusiv nu capitala Sarajevo, ci orașul Banja Luka, capitala de facto a Republicii Srpska – inclusiv premierul Viktor Orban, numit istoricul polonez Adam Michnik “măgarul troian” al Rusiei în Europa, a aterizat în 2023 la Banja Luka tot la bordul unui avion militar.

În acest sens, oricât de exagerată ar părea reacția autorităților bosniace la vizita ministrului Péter Szijjártó, ea este de fapt o încercare de a tăia legătura directă dintre Orban, cel mai important pion al Rusiei în Uniunea Europeană, și Milorad Dodik, care deși nu mai ocupă funcția oficială de președinte al Republicii Srpska, rămâne liderul real al etnicilor sârbi din Bosnia și Herțegovina și principalul reprezentant al intereselor Rusiei, Serbiei și Ungariei în țară. 

Faptul că un stat candidat pentru aderarea la UE se vede nevoit să interzică accesul unui politician european de teamă că acesta va încerca să facă jocul Rusiei chiar între granițele sale sună ca o situație absurdă, dar este doar o parte din moștenirea istorică complexă a Bosniei și Herțegovinei, unul din statele lăsate în urmă după dizolvarea violentă a fostei Iugoslavii, în urmă cu aproape trei decenii. 

Dodik, liderul “rezonabil” care a venit după infernul Războiului Bosniac

Milorad Dodik, fostul președinte al Republicii Srpska și de facto liber al sârbilor bosniaci din Bosnia și Herțegovina, este unul dintre cele mai controversate personaje de pe scena politică a Europei și, totodată, unul dintre cei mai puternici susținători ai dictatorului rus Vladimir Putin de pe continent.

După cum explică Fundația Friederich Naumann pentru Libertate, Dodik a ajuns la putere cu sprijin internațional în 1998, dar de atunci s-a îndepărtat de Occident și a preferat să se alinieze cu Rusia și alte regimuri iliberale.

• „Regimul său autoritar, marcat de retorica naționalistă, negarea genocidului și eforturile de a destrăma Bosnia și Herțegovina, a dus la sancțiuni și bătălii juridice cu comunitatea internațională. În urma unei condamnări și a unei interdicții de șase ani de a ocupa funcții publice, izolarea crescândă a lui Dodik, atât pe plan intern, cât și internațional, sugerează că domnia sa se apropie de sfârșit”, este concluzia analizei din octombrie realizată de fundație.

În acest context, este important de amintit poziția complicată a Republicii Srpska în cadrul statului bosniac și a sistemului actual de relații internaționale:

După cum explică DW, Bosnia și Herțegovina este un stat format populat de trei grupuri etnice principale (croați, sârbi și bosniaci) și alcătuit din trei entități administrative create ]n 1995, după încheierea Războiului Bosniac: Federația Bosnia și Herțegovina, Republica Srpska majoritar sârbă, și districtul neutru Brcko, creat în 1995 în mijlocul Republicii Srpska pentru ca sârbii bosniaci să nu controleze un teritoriu unic și continuu în interiorul țării.

Republica Srpska este o formațiune politică aparte care a luat naștere în urma dizolvării violente a Iugoslaviei, la începutul anilor ’90. În 1992, când sârbii bosniaci au declarat formarea statului independent numit la acea vreme „Republica poporului sârb din Bosnia și Herțegovina” – rezultatul acestui act a fost izbucnirea Războiului Bosniac, un conflict care a dus la moartea a 100.000 de oameni între 1992 și 1995, explică United States Holocaust Memorial Museum.

În cadrul conflictului marcat de numeroase crime de atrocitate comise de toate părțile, liderii politici și militari ai Republicii Srpska, susținuți de statul sârb condus la acea vreme de președintele Slobodan Milosevic, au intrat în istorie pentru campania de epurare etnică pe care au perpetuat-o împotriva bosniacilor musulmani din țară, amintește Holocaust Memorial Houston.

Cel mai cunoscut episod al acestei povești tragice, Masacrul de la Srebrenița, a rămas în istorie drept primul genocid comis pe teritoriul Europei de la Holocaustul comis de Germania Nazistă împotriva evreilor în timpul celui de Al Doilea Război Mondial și, totodată, unul dintre cele mai mari eșecuri ale comunității internaționale, care jurase să nu mai permită vreodată repetarea unor astfel de fapte.

În aprilie 1992, când pericolul la adresa civililor bosniaci a devenit clar, Organizația Națiunilor Unite a intervenit în conflict și a format așa numitele “zone de securitate” pentru civili, sub egida Forței de Securitate a Națiunilor Unite (UNPROFOR), cea mai importantă fiind în orașul Srebrenița.

În iulie 1995 însă, când forțele Republicii Srpska, susținute de paramilitari sârbi, au atacat zona considerată sigură, soldații UNPROFOR, depășiți numeric, neadecvat echipați și lăsați fără susținere aeriană, au predat controlul asupra orașului și civililor pe care trebuiau să-i protejeze fără să opună rezistență semnificativă, un fapt admist inclusiv în “Căderea Srebreniței”, Raportul Secretarului General al NATO din 1999.

În zilele care au urmat atacului, soldații sârbi au masacrat în jur de 8.000 de băieți și bărbați bosniaci și au deportat forțat alte zeci de mii de persoane, iar pentru aceste fapte, peste 50 de persoane au fost judecate și condamnate de-a lungul anilor de către  Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie și de către instanțe naționale, inclusiv pentru crima de genocid, amintește Serviciul de Acțiune Externă al UE.

Vărsarea de sânge a luat sfârșit abia în septembrie 1995, după o campanie de bombardare inițiată de statele NATO, șocate de atrocitățile comise pe parcursul celor trei ani de război. În cadrul Acordului de Pace de la Dayton, care a pus capăt războiului, sârbii bosniaci nu au primit independența totală pe care și-o doreau, însă soluția de compromis, convenită cu mediatorii internaționali, a fost stabilirea statului Bosnia și Herțegovina, alcătuit din două entități distincte: Federația Bosnia și Herțegovina și Republica Srpska.

Sub termenii acordului, Srpska se bucură de un nivel considerabil de autonomie, aproape totală în ceea ce privește probleme interne: Nu are doar propriul președinte, ci și propriul său guvern și parlament, dar și propriul sistem de educație, sănătate, instanțe judecătorești și administrație fiscală, toate gestionate independent de autoritățile de la Sarajevo, care se ocupă în principal de probleme ce țin de apărare, politica externă a statului, impozite ș.a.m.d.

Acesta este contextul istoric care a dus la ascensiunea la putere în Srpska a lui Dodik, ales prim-ministru al Republicii Srpska în 1998 și descris la acea vreme de către diplomații occidentali drept o “gură de aer proaspăt”, un lider dispus să coopereze cu comunitatea internațională chiar și în timp ce promovează interesele sârbilor bosniaci pe plan intern – cu siguranță, o diferență considerabilă față de Radovan Karadžić, primul președinte al republicii, condamnat la închisoare pe viață în 2019 pentru genocidul comis la Srebrenița, printre multe alte crime comise în timpul războiului.

Problema este că, pe măsură ce și-a consolidat puterea în Srpska, acțiunile și retorica lui Dodik au început să imite tot mai mult tiparul celorlalți lideri extremiști pro-ruși din Europa, cum ar fi Orban și președintele sârb Aleksandar Vučić: pe scurt, în câțiva ani, premierul “rezonabil” a început să se poarte deja de parcă ar fi președintele unei țări independente și a trecut la subminarea treptată a autorităților de la Sarajevo și a condițiilor care îi sunt impuse în baza Acordului de la Dayton.

La momentul 2014, când Rusia a anexat ilegal Peninsula Crimeea, Dodik fusese deja complet acaparat de ideile secesioniste care încalcă atât constituția țării sale, cât și termenii Acordului de la Dayton – el nu doar că a numit Crimeea un teritoriu rusesc pe care comunitatea internațională ar trebui să-l recunoască, ci a folosit cazul Crimeei drept exemplu pentru o posibilă despărțire a Republicii Srpska de Bosnia și Herțegovina, prin vot “democratic”.

În ceea ce privește animozitatea față de Occident, aceasta a ajuns la apogeu în 2023, când Dodik a amenințat că-l va aresta pe Christian Schmidt, Înaltul Reprezentant pentru Bosnia și Herțegovina, responsabil pentru supravegherea implementării condițiilor acordului din 1995 în sfera civilă.

Dodik nu a pus această amenințare în practică, dar a continuat să-și folosească autoritatea   pentru a-l submina pe Înaltul Reprezentant, motiv pentru care, în februarie 2025, Curtea de Justiție a Bosniei și Herțegovinei l-a condamnat la un an de închisoare, însoțit de o interdicție de a ocupa funcția de președinte al Republicii Srpska vreme de 6 ani.

În urma sentinței, care a fost condamnată de Ungaria, Serbia și Rusia, Dodik a promis că instituțiile judecătorești statale ale Bosniei și Herțegovinei, precum și Agenția de Investigații a Statului (SIPA) și Agenția de Informații a Statului (OSA) vor primi interdicție din a-și exercita jurisdicția pe teritoriul Republicii Srpska, scrie Balkan Insight.

În luna august, însă, pedeapsa cu închisoarea a fost comutată, iar liderul pro-rus a scăpat doar cu o amendă și cu interdicția de a mai participa la alegerile electorale din Republica Srpska – este important de amintit însă că, în noiembrie, noile alegeri prezidențiale au fost câștigate, în noiembrie, de  Sinisa Karan, aliat important al lui Dodik, iar acest rezultat descris de mare a presei și observatorilor internaționali drept o victorie pentru Dodik însuși – care, la drept vorbind, a declarat imediat după încheierea cursei electorale că, în încercarea lor de a „scăpa de Dodik”, autoritățile bosniace s-au pricopsit cu „doi Dodiki”, scrie ABC News.

Cât timp va mai rezista republica celor doi Dodik?

La începutul lunii noiembrie, când Comisia Europeană și-a adoptat Pachetul anual de extindere, Bosnia și Herțegovina s-a numărat printre statele candidate despre care oficialii europeni au afirmat că nu a realizat un progres destul de semnificativ pentru a deschide noi capitole de negociere, unul din motivele principale fiind “criza politică din Republica Srpska” – un mod diplomatic de a spune că jumătate din țară este controlată de unul dintre cei mai înfocați susținători ai narațiunii rusești în Europa, a cărui aliați în parlamentul bosniac își folosesc voturile pentru a bloca, pe cât posibil, orice reformă care ar putea accelera procesul de aderare la UE.

Întrebarea reală pentru Bosnia și Herțegovina și Europa în această privință este, însă, cât vor mai putea rezista Dodik și cordonul de lideri europeni pro-ruși care îl susțin?

În ciuda demonstrației de forță de acum câteva zile, liderul sârbilor bosniaci se află într-o situație complicată: în condițiile în care autoritățile de la Sarajevo au început să-l izoleze fizic de Budapesta, nivelul său de susținere în rândul propriului electorat este mult mai scăzut decât ar părea la prima vedere. 

Este important de amintit că, în 2022, Dodik și-a câștigat ultima cursă la limită. Cu o prezență la vot de puțin peste 50%, el a câștigat la aproximativ 30.000 de voturi distanță față de candidata opoziției, Jelena Trivic, scrie Europa Liberă.

În speță similară, la alegerile din 2025, Sinisa Karan a câștigat puțin sub 51% din vot, cu trei puncte procentuale peste principalul său contracandidat, Branko Blanuša, conform Reuters. Însă prezența la vot a fost, de această dată, de sub 36%.

În condițiile în care sondajele de opinie din ultimii ani arată că aproape 50% din populația Republicii Srpska se opune separării de Bosnia și Herțegovina, este greu de spus câte victorii pe muchie de cuțit va mai putea obține partidul lui Dodik, Alianța Social-Democraților Independenți. 

Între timp, principalii aliați și protectori ai lui Dodik în Europa au propriile incendii de stins pe plan intern: Viitorul lui Aleksandar Vučić în Serbia este încă incert, după un an de proteste naționale neîntrerupte, în urma cărora a declarat că nu plănuiește să candideze din nou pentru funcția de președinte. 

Viktor Orban, la rândul său, are mai puțin de jumătate de ani să se pregătească pentru o cursă electorală care se anunță a fi extrem de strânsă: Partidul de opoziție Tisza a preluat deja conducerea în unele sondaje independente, iar marșurile organizate de Peter Magyar, liderul opoziției, le rivalizează și chiar le depășesc pe cele ale lui Orban.

Cel puțin pentru moment, Ungaria continuă să-l apere pe Dodik de sancțiunile UE, iar o situație în care Serbia ar putea să renunțe la susținerea pentru tendințele separatiste ale Republicii Srpska pare greu de imaginat, însă frontul comun al liderilor extremiști nu duce lipsă de puncte slabe.