G4Media.ro

INSP: 57% dintre cazurile de COVID confirmate săptămâna trecută și 85,7% dintre…

INSP: 57% dintre cazurile de COVID confirmate săptămâna trecută și 85,7% dintre decese au fost la persoane nevaccinate

57% dintre cazurile de COVID confirmate în săptămâna 10-16 ianuarie și 85,7% dintre decese au fost la persoane nevaccinate, potrivit raportului săptămânal al Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).

Dintre cei vaccinaţi care s-au îmbolnăvit săptămâna trecută, peste jumătate erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de 6 luni de la ultima doză.

În săptămâna 10-16 ianuarie, 40,4% dintre cazurile înregistrate au fost în Bucureşti, Cluj, Timiş, Suceava și Brașov, iar 31,6% din totalul deceselor s-au înregistrat în Bihor, Prahova, Galați, Hunedoara și Neamț.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, 85,9% din totalul deceselor s-au înregistrat la persoane peste 60 ani, 54,5% din decese fiind la bărbaţi. 93,2% din decedaţi aveau cel puţin o comorbiditate asociată.

În jur de 380.000 de teste au fost făcute săptămâna trecută, cele RT-PCR fiind la un nivel extrem de scăzut. Rata de pozitivare a testelor a ajuns la 15%.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

19 comentarii

  1. Poate invers!!!!

    • Nici măcar. De fapt, dintre cei vaccinați, jumătate s-au vaccinat acum mai bine de 6 luni sau abia s-au vaccinat. Deci cam trei sferturi s-au infectat din cauza că nu aveau protectia vaccinului.

    • 43% din cazuri vaccinati.
      41% din pop.ulatie vaccinata.

      => Eficienta vaccinului este negativa (adica vaccinatii sunt mai predispusi la infectare decat nevaccinatii).

      Este a doua saptam.ana cand se observa asta. Nu e o intam.plare.
      Pe masura ce Delta va fi inlocuit complet, se va observa inclusiv la ATI si decese aceeasi tendinta.

      De altfel, datele sunt similare cu Danemarca, Germania, Canada, unde de asemenea s-a observat eficienta negativa.

    • Îți postez și aici poate înțelegi dacă citești de mai multe ori. Și cei care te aprobă la fel.

      Atâta vreme cât acelor oameni nu li s-a anulat certificatul și beneficiază de toate drepturile pe care le dă acesta atunci sunt sub tratament genic de netăgăduit. Când li s-o anula valabilitatea, mai discutăm. Ideea pe care o vehiculezi e de teoria conspirației. Văd că asta face ȘI o instituție a statului. Dacă certificatul e valabil, atunci nu există că să vezi c-o fi și-o păți. Datele zic: vaccinat valabil și atât.

  2. Deci faci boala indiferent dacă esti șoșoi sau nu și crăpi doar dacă esti șoșoi!

    • Ați încurcat borcanele. Oile care crapă , o fac de la Covid, motivul e că sunt nevaccinați, iar propagandiștii anti occidentali deghizați în antivaxeri nu numesc, ci se numesc. In rest, e bine, țineți-o tot așa, că merge praf propaganda.

  3. Nume* , aveti mare dreptate. Numai ca sunt unii vaccinati, pe care anti-occidentalii deghizati in anti-vaccinisti de pe aici ii numesc „oi” care crapa de frica!

  4. Interesant de știut ar fi câți dintre cei vaccinați sunt în spital? Eu cred că foarte puțini.

    • Că nu citești doar comentezi. În fiecare zi se anunță câți din cei de la ATI sunt inoculați. Azi sunt anunțați 63 din 547. E bine? Deci vreo 11,5%

  5. Eu cred ca va mintiti frumos, doamna Elena

    • Eu cred că aveți dreptate, dar e vorba despre dvs, propagandiștii antioccidentali deghizați în antivaxeri. Mereu le încurcați.

  6. Omicron va face toata lumea, indiferent daca este vaccinat sau nu. Important este sa nu fiti o oaie disperata, doamna Elena

    • Daca tie nu e nicio diferenta de a face boala si a trai mai departe sau a muri dupa….

    • Eu daca as fi Draggi, m-as caca pe mine de frica, procentul ala de 14.3% dintre decedații vaccinati m-ar face sa ma inchid in casa si sa astept moartea!

  7. Daca tie nu cunoscuta limba romana, mai bine tinut carnatii departe de tastatura

  8. Vaccinatii cu diverse boli, in tratamente de cancer, dializa, etc, spitalizati sau nu sau institutionalizati, NU SE TESTEAZA decat daca au simptome de covid. Contactii directi vaccinati NU SE TESTEAZA daca nu au simptome. Un nevaccinat cu boli foarte grave si cu test pozitiv dar asimptomatic va figura ca deces covid. Daca Franta ar avea aceste reguli acum ar avea 30 000 morti de covid pe luna.

    „Decesul la un pacient confirmat cu COVID-19 nu poate fi atribuit unei boli
    pre-existente (de ex. cancer, afecțiuni hematologice etc.) și COVID-19 trebuie raportat
    ca și cauză a decesului, independent de condițiile medicale
    pre-existente care se supectează că au favorizat evoluția severă a COVID-19.
    COVID-19 trebuie menționat pe certificatul de deces drept cauză a decesului
    pentru toate persoanele decedate la care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a
    cauzat sau a contribuit la deces.”

  9. Persoanele vaccinate par vectori de crestere a pandemiei, proportia infectatilor vaccinati depaseste acoperirea vaccinala nationala. Certificatul verde este o ineptie.

  10. E limpede: iau boala si vaccinatii si nevaccinatii, dar diferenta e ca dintre morti, nevaccinatii sunt in proportie de 85%.

  11. Cifra de 87,5% morti nevaccinati reprezinta procentul din morti Covid. Dar care este procentul vaccinati – nevaccinati din total morti? Statistic, din pozitivi Covid, cati sunt asimptomatici, cati sunt intenati, cati sunt interati direct ATI? Bine ar fi o statistica completa.