Ingineră în Galați, vânzătoare de ziare în Italia / Viața de imigrant a Tatianei Vizureanu / ”E un adevărat serviciu public, un bastion al democrației. Dacă nu citești un ziar, cum îți formezi ideile, cum îți consolidezi opiniile, cum votezi?”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Viața Tatianei Vizureanu e proprietara singurului chioșc de ziare rămas între două localități aflate la malul mării, Marina Romea și Casal Borsetti, lângă Ravenna. Povestea ei de viață a fost prezentată în media locală ca un exemplu despre cum să reușești în viață.

A crescut în România lui Ceaușescu, unde nici măcar rudele nu puteau fi de încredere, deoarece puteau fi informatori ai Securității, scriu jurnaliștii italieni.

A lucrat în șantierele navale din orașul său natal, Galați, mai întâi ca angajată și, după absolvire, ca inginer. Apoi, în 1994, când a ajuns la Ravenna, Tatiana Vizureanu (fără să se gândească măcar să-și caute un loc de muncă ca inginer naval, „este o meserie de bărbați”, i s-a spus…) a fost angajată, mai întâi ca străină (România este în UE din 2007) la McDonald’s, devenind în cele din urmă manager de magazin.

Apoi a venit saltul antreprenorial, chioșcul de ziare din Via Sergio Cavina, care în curând își va tripla dimensiunea pentru a deveni un loc de întâlnire pentru cartier „și mai ales pentru tinerii care nu mai citesc”.

Cele 86 de ore de muncă pe săptămână nu o obosesc. Tatiana consideră chioșcul de ziare un bastion democratic în serviciul cetățenilor și, în fața crizei grave din domeniul editorial, se întreabă de ce nu există sprijin local pentru chioșcurile de ziare.

”În Italia am ajuns în Ravenna. Au fost vremuri dificile, pentru că îmi doream un loc de muncă și independență financiară. Am găsit de lucru la McDonald’s, unde m-am simțit foarte bine. Am fost prima străină care a lucrat acolo. Am rămas șase ani. Curând am fost promovată manager de magazin, dar erau ture care durau până noaptea târziu, iar când s-a născut fiul meu Alessandro, care acum are 24 de ani și studiază ingineria managementului, a trebuit să demisionez”, povestește ea.

Atunci când fiul ei avea nouă luni, a cumpărat chioșcul de ziare.

„De la 6 dimineața lucrez, dar de multe ori sunt acolo puțin după 5 dimineața pentru a face curățenie, până la 7.30 seara. La început eram singură, dar de ceva timp am trei asistenți. Oricum, viața mea de zi cu zi se desfășoară la chioșcul de ziare, o meserie care îmi place și care mă pune în contact cu oamenii…”

În 2008, a lovit prima criză din domeniul editorial, cu o scădere drastică a vânzărilor de ziare din cauza colapsului financiar și economic global.

„A fost o situație disperată, cu sacrificii enorme, dar nu am renunțat. Am reușit să rezist, criza s-a atenuat, iar odată cu Covid a venit și redresarea, nu am vândut niciodată atât de multe ziare! Am decis, de asemenea, să fiu mereu deschis, duminica și toată ziua, oamenii trebuie să poată conta pe o afacere pe care o consider un adevărat serviciu public, un bastion al democrației. Să ne întrebăm: dacă nu citești un ziar, cum îți formezi ideile, cum îți consolidezi opiniile, cum votezi?”, povestește ea.

Cum este publicul chioșcurilor de ziare astăzi?

„Sunt în principal copii cu vârste de până la 10-12 ani, care vin pentru autocolante și jocuri, și persoane de peste 60 de ani, care vin pentru ziare și reviste. Apoi, distribui și către baruri și birouri, chiar și în centrul orașului. Întreaga populație tânără și de vârstă mijlocie lipsește. Ei nu mai citesc, se uită doar la rețelele sociale. Gândiți-vă că aici, la chioșcul de ziare, unde vin zilnic câteva sute de persoane, doar două sau trei sunt tinere și, întâmplător, sunt studente universitare”, explică românca.

Cum putem atrage tinerii?

Ea vrea să tripleze suprafața chioșcului, ocupând și o parte din spațiul verde cu mese. Scopul e de a adăuga o librărie și un magazin de papetărie la chioșcul de ziare, ceea ce lipsește în zonă.

„Pentru tineri, mă gândesc la un loc de întâlnire unde pot citi ziare, inclusiv ziare sportive, recita poezie, purta discuții… Nu este timp de pierdut, publicul țintă mai în vârstă dispare treptat, și atunci cine va mai citi?”, spune Tatiana.