Home » Articole » Indonezia a aderat la BRICS ca membru deplin, anunță Brazilia, țară care a preluat președinția rotativă a grupului economiilor emergente

Indonezia a aderat la BRICS ca membru deplin, anunță Brazilia, țară care a preluat președinția rotativă a grupului economiilor emergente

Indonezia a aderat la BRICS ca membru deplin, anunță Brazilia, țară care a preluat președinția rotativă a grupului economiilor emergente
Sursa foto: Yau Ming Low / Alamy / Alamy / Profimedia
Ascultă articolul

 

Brazilia a anunţat că Indonezia se alătură oficial BRICS ca membru deplin, extinzând astfel grupul economiilor emergente majore, din care mai fac parte Rusia, Iran, China şi Africa de Sud, transmite Reuters.

Indonezia, a patra cea mai populată ţară din lume, îşi exprimase anterior dorinţa de a se alătura BRICS ca mijloc de consolidare a economiilor emergente şi de promovare a intereselor aşa-numitului Sud Global.

- articolul continuă mai jos -

Brazilia, ce deţine preşedinţia BRICS în 2025, a menţionat că statele membre au aprobat prin consens aderarea Indoneziei, la summitul din 2023 de la Johannesburg.

Brazilia a precizat că cererea Indoneziei a primit undă verde din partea BRICS în 2023, dar ţara asiatică a solicitat să adere după alegerile prezidenţiale din 2024. Noul preşedinte Prabowo Subianto şi-a preluat mandatul în octombrie.

„Indonezia împărtăşeşte cu ceilalţi membri ai grupului sprijinul pentru reformarea instituţiilor de guvernanţă globală şi contribuie pozitiv la adâncirea cooperării în Sudul Global”, a transmis guvernul brazilian.

Din BRICS+ mai fac parte Egipt, Etiopia, Iran şi Emiratele Arabe Unite.

Știri video

Comentarii
  • Marius chiar el

    Dar cineva chiar ia în serios acest proiect BRICS?
    Moneda BRICS este un eșec, o monedă ce valorează 2 bani! Cine sa susțină moneda?
    Rubla rusească – e înconjurată și nu o acceptă NIMENI, nici măcar India care face parte din proiect.
    Yuanul? – China e recunoscută mondial că NU face tranzacții în nicio altă monedă DECÂT Yuanul chinezesc.
    Brazilia?? – cunoașteți careva cum arată valoarea monedei naționale ale Braziliei? E vreun concern vestic care lucrează în Brazilia? Amazon, eMag, etc. ? Vă spun clar că NU!
    Un exemplu as dori să vă dau: Leroy Merlin, a intrat în Brazilia, in ideea de a face un profit, ideea e că după 7 ani de zile de stat pe minus, au zis că totul are un sfârșit și au părăsit zona.
    Iar Indonezia se alătură BRICS. Oare ce politicieni corupți au acolo?

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole