Indignare în Bulgaria după dezvăluirea unei reţele ilegale de azile de bătrâni, adevărate „case ale ororilor”

Sărăcia, lipsa controlului instituţional şi îmbătrânirea populaţiei au permis în Bulgaria crearea unei reţele ilegale de azile de bătrâni, adevărate „case ale ororilor” unde vârstnicii suferă din cauza abuzurilor, înfometării şi neglijării, relatează miercuri agenţia de știri EFE.

În ultimele săptămâni, peste 200 de persoane au fost salvate din şase azile de bătrâni ilegale în diferite regiuni ale ţării, situaţie care a şocat opinia publică şi a relevat încă o dată o problemă cronică pe care autorităţile nu au putut sau nu au vrut să o abordeze ani la rând.

După dezvăluirea primelor trei azile ilegale, alte trei au fost descoperite marţi în oraşul Varna de pe coasta Mării Negre, de unde 130 de vârstnici au fost eliberaţi din aceste centre care funcţionau fără autorizaţie. Majoritatea sufereau de tulburări psihice, erau subnutriţi, fuseseră legaţi de paturi, sedaţi sau supuşi zilnic violenţelor şi abuzurilor, transmite Agerpres.

Sâmbăta trecută, alţi 75 de vârstnici au fost salvaţi dintr-un astfel de centru în satul Iagoda, în centrul ţării, după ce 23 de vârstnici au fost găsiţi în stare critică într-un alt azil de bătrâni ilegal din Govedarţi, lângă Sofia.

Aceste cazuri au fost anunţate în urma unei campanii de inspecţii lansate de Ministerul Muncii şi Afacerilor Sociale, al cărui titular, ministrul Borislav Gutsanov, a recunoscut că de mai mulţi ani autorităţile nu au inspectat nici măcar azilele de bătrâni care funcţionează în deplină legalitate.

Situaţia este cu atât mai gravă cu cât descoperirea unor azile ilegale nu este o noutate în Bulgaria. De pildă, în anul 2023, o persoană a murit şi alte trei au fost rănite într-un incendiu la un azil de bătrâni neautorizat în oraşul Bankia, în apropiere de Sofia. Anterior, în 2021, nouă vârstnici au murit într-un incendiu la un alt azil ilegal lângă Varna.

În cartierul Dragalevţi din Sofia, un cămin social acum închis a devenit cunoscut sub numele de „casa ororilor”, după numeroase relatări despre abuzuri extreme comise acolo. Martorii afirmă că unii vârstnici se agăţau de gardurile centrului şi strigau după ajutor.

„Lipsa empatiei, violenţa şi bătăile, alimentaţia precară şi furtul sunt plângerile cele mai frecvente în azilele de bătrâni şi în centrele de îngrijiri paliative”, explică o sursă din poliţia din Varna.

Unele dintre aceste instituţii le oferă vârstnicilor îngrijiri permanente în schimbul renunţării la proprietăţile lor, păstrând doar dreptul de a le folosi cât timp sunt în viaţă.

Contextul demografic agravează problema. Vârsta medie în Bulgaria, o ţară cu circa 6,5 milioane de locuitori, este de 47 de ani, iar un sfert din populaţie are peste 65 de ani.

De asemenea, numeroşi bulgari tineri şi de vârstă medie şi-au părăsi ţara pentru a munci în vestul Europei. Mulţi vârstnici au rămas singuri, fără membri apropiaţi ai familiei care să îi îngrijească, fie pentru că aceştia au plecat din ţară, fie pentru că nu au niciunul.

Cu numai 81 de centre publice pentru persoanele de vârsta a treia şi cu o capacitate de mai puţin de 4.000 de persoane, cererea uriaşă a fost absorbită de azilele de bătrâni private, legale sau ilegale, multe dintre ele funcţionând fără niciun control sau personal specializat.

Dificultăţile economice – Bulgaria este cea mai săracă ţară din UE, iar o treime din populaţia sa se încadrează în categoria de risc de sărăcie şi excluziune socială – obligă multe familii să-şi lase persoanele în vârstă în astfel de centre.

„Nu toată lumea poate oferi îngrijiri 24 de ore din 24, iar angajarea unui îngrijitor privat este aproape imposibilă. În Bulgaria, să plăteşti o mie de euro pe lună pentru un astfel de serviciu este un lux pe care puţini şi-l pot permite”, explică un fost funcţionar din Ministerul Muncii şi Afacerilor Sociale, Vladimir Marghitin.

Mai mult, adaugă acesta, „nu toată lumea are condiţii adecvate în propria locuinţă, mai ales dacă persoana este imobilizată, suferă de demenţă progresivă sau de altă boală foarte debilitantă”.

Într-o ţară unde salariul minim se învârte în jurul a 500 de euro, iar salariul mediu abia depăşeşte 1.000 de euro, suma de 440 de euro cerută de azilul din Iagoda părea una rezonabilă, chiar dacă era vorba despre un centru ilegal.

Întrebarea principală rămâne însă de ce autorităţile nu au acţionat mai devreme, în condiţiile în care, de exemplu, azilul din Iagoda a funcţionat nu mai puţin de şapte ani fără autorizaţie, sub acoperirea legală de „casă turistică”.

„Problema este sistemică, iar inspectorii lucrează la rândul lor în condiţii precare, câştigând salarii la nivelul celui minim”, spune fostul funcţionar citat mai sus.
Ministrul Gutsanov a promis că „va ataca fondul problemei”, deşi mulţi se îndoiesc că există cu adevărat voinţa politică de a o aborda.