Home » Articole » India: Cel puțin 30 de morți sau dispăruți în urma viiturilor înregistrate în sudul Indiei

India: Cel puțin 30 de morți sau dispăruți în urma viiturilor înregistrate în sudul Indiei

India: Cel puțin 30 de morți sau dispăruți în urma viiturilor înregistrate în sudul Indiei
sursa foro: captura
Ascultă articolul

Cel puţin 30 de persoane şi-au pierdut viaţa sau sunt date dispărute în urma viiturilor înregistrate în sudul Indiei, a informat presa locală sâmbătă, relatează Agerpres. 

Echipele de salvare au recuperat o duzină de cadavre după ce trei autobuze au fost luate vineri de ape în statul costier Andhra Pradesh.

Alte cel puţin 18 persoane sunt încă dispărute, potrivit site-ului de ştiri The NewsMinute.

- articolul continuă mai jos -

Condiţiile meteorologice din ce în ce mai imprevizibile şi extreme care au afectat sudul Asiei în ultimii ani sunt determinate de schimbările climatice şi exacerbate de defrişări, construcţia de baraje şi dezvoltarea excesivă, susţin experţii.

Zeci de persoane au murit din octombrie în India în urma inundaţiilor şi a alunecărilor de teren cauzate de precipitaţiile abundente, iar meteorologii au anunţat sâmbătă ploi masive în mai multe zone din sudul ţării.

Cel puţin 42 de persoane şi-au pierdut viaţa luna trecută în urma ploilor abundente care au lovit statul Kerala.

Vineri, autorităţile acestui stat indian au interzis accesul la templul Sabarimala, unul dintre sanctuarele sacre ale hinduşilor, din cauza ploilor abundente.

De săptămâna trecută, sute de credincioşi au călătorit în fiecare zi la Sabarimala, cu ocazia unui pelerinaj anual care durează două luni.

Creşterea apelor râului Pamba, considerat sacru, a forţat autorităţile să interzică credincioşilor să se deplaseze acolo pentru o zi, a informat sâmbătă publicaţia Hindustan Times.

sursa foro: Arhiva/captura

Știri video

Comentarii
  • Vasiliu Fanel

    Dacă se injectau cu faițăr scăpau. Că doar faițărul „protejează”!

  • Actor la UPU

    Incalzirea globala face deja victime. Chiar si in Canada au deja primul caz de infectare cu incalzire globala, o femeie de doar 25 ani . New Dehli deja a impus deja carantina, birourile vor fi inchise timp de 2 saptamani iar pe strazi va fi permisa doar circulatia esentiala pentru a reduce poluarea.Trebuie sa luam si noi rapid masuri de carantinare a cetatenilor pana nu este prea tarziu.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole