Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Încoronarea regelui Charles al III-lea va avea loc sâmbătă, 6 mai, la Westminster Abbey, a anunțat Palatul Buckingham, transmite BBC.
Camilla, regina consort, va fi alături de rege și va fi, de asemenea, încoronată în cadrul ceremoniei istorice.
Regele Charles a devenit monarh în 8 septembrie, atunci când mama sa, regretata regină Elisabeta a II-a, a murit, dar încoronarea va marca o celebrare simbolică a noii sale domnii.
Cu mult fast și ritual, regele va fi uns ca suveran și i se va pune o coroană pe cap.
Încoronarea de anul viitor va fi prima din ultimii aproape 70 de ani – ultima fiind pentru Elisabeta a II-a în iunie 1953 – și prima care va avea loc într-o zi de sâmbătă de la Edward al VII-lea în 1902.
Nu se știe încă dacă va fi adăugată sau mutată o zi de sărbătoare suplimentară în weekendul încoronării, o zi de sărbătoare fiind deja programată la începutul acestei săptămâni, luni, 1 mai.
Va participa si familia Bin Laden?
Copy-paste: „o zi de sărbătoare fiind deja programată la începutul acestei săptămâni, luni, 1 mai”. Nu se mai poate, azi e miercuri. Și nu e mai. Nici 2023.