G4Media.ro

Incidente antiruseşti la Varşovia la ceremonia dedicată „Zilei Victoriei”

Sursa foto: pixabay.com

Incidente antiruseşti la Varşovia la ceremonia dedicată „Zilei Victoriei”

Proteste şi incidente au marcat şi în acest an ceremonia desfăşurată vineri la cimitirul-mausoleu consacrat soldaţilor sovietici din Varşovia, în ziua în care Rusia marchează „Ziua Victoriei” armatei sovietice împotriva Germaniei naziste, relatează agenția de știri EFE, citată de Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

Ambasadorul rus în Polonia, Serghei Andreev, venit să depună flori, a fost întâmpinat de un grup de activişti ucraineni şi polonezi care organizaseră un protest anti-război.

Dis-de-dimineaţă, la intrarea în cimitirul-memorial a fost amplasată o statuie cu bustul preşedintelui rus Vladimir Putin sub forma unui organ genital masculin, iar alături au fost afişate mai multe pancarte critice la adresa liderului rus, considerat principalul responsabil pentru actualul război în Ucraina. În acelaşi timp, în jurul statuii, mai mulţi activişti ucraineni şi polonezi stropiţi cu vopsea roşie s-au întins la pământ pentru a simboliza victimele războiului dus de Putin în Ucraina.

În imaginile distribuite de diferite media poloneze pe reţelele de socializare, ambasadorul rus poate fi văzut purtând panglica Sfântului Gheorghe, un simbol care, deşi comemorează soldaţii sovietici, este perceput în contextul actual ca un semn al naţionalismului şi imperialismului rus, în special din cauza războiului în Ucraina.

Situaţia s-a tensionat după ce la ceremonie şi-au făcut apariţia simpatizanţi ai guvernului de la Moscova.

Susţinători ai guvernului rus conduşi de Krzysztof Tolwinski, liderul partidului polonez prorus Frontul, au încercat să dea la o parte protestatarii pentru a-i permite ambasadorului rus să depună florile.

Un grup asociat cu Tolwinski, Fundaţia Creştinilor Polonezi, a convocat în acelaşi loc şi la aceeaşi oră cu ceremonia oficială o manifestaţie, aparent pentru a-l proteja pe ambasadorul rus de posibile proteste.

În anii trecuţi, ceremoniile oficiale ruseşti din Polonia au fost marcate de proteste similare, iar, în 2022, ambasadorul Andreev a fost stropit cu vopsea roşie şi a trebuit să fie escortat de poliţie.

Ministerul polonez de Externe şi-a exprimat regretul pentru incident, dar ministrul de interne de la acea vreme a menţionat că manifestaţia a fost legală şi a explicat într-un comunicat că „emoţiile femeilor ucrainene erau de înţeles”.

În 2023, diplomatul rus a trebuit să facă faţă din nou activiştilor ucraineni şi polonezi, care au amplasat în cimitirul sovietic din capitala Poloniei morminte simbolice şi o instalaţie cu numele oraşelor ucrainene distruse de armata rusă şi au călcat în picioare florile pe care le depusese Andreev.

În octombrie anul trecut, autorităţile poloneze au ordonat închiderea consulatului rus din Poznan (vest) şi expulzarea de pe teritoriul polonez a întregului său personal, după ce i-au acuzat pe angajaţii consulatului de implicare în „acte de sabotaj şi război cibernetic”.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.